recompus definitie

2 intrări

12 definiții pentru recompus

RECOMPÚNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Pref. re- + compune (după fr. recomposer).
RECOMPUNÉRE, recompuneri, s. f. Acțiunea de a recompune și rezultatul ei. – V. recompune.
RECOMPÚNE, recompun, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. – Re1- + compune (după fr. recomposer).
RECOMPÚNE, recompún, vb. III. Tranz. A compune din nou, a reface; a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus. Aprinse becurile de diferite culori, ca să recompună lumina naturală a zilei și se retrase după vitrina de cristal. C. PETRESCU, A. 325.
recompúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recompún; conj. prez. 3 să recompúnă; ger. recompunấnd
recompúne vb. compune
RECOMPÚNE vb. v. reconstitui.
RECOMPÚNE vb. III. tr. A compune la loc, din nou. [P.i. recompún. / < re- + compune, după fr. recomposer].
RECOMPÚNE vb. tr. a compune din nou, a reface. (după fr. recomposer)
A RECOMPÚNE recompún tranz. A compune din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface; a reconstitui. /re- + a compune
*recompún, -pús, a -púne v. tr. (re- și compun, după fr. recomposer). Compun ĭar.
RECOMPUNE vb, a întregi, a reconstitui a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.)

recompus dex

Intrare: recompune
recompune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: recompus
recompus participiu