RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. – Din fr. recomposition.

RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. – Din fr. recomposition.

RECOMPOZÍȚIE, recompoziții, s. f. Recompunere.

recompozíție (-ți-e) s. f., art. recompozíția (-ți-a), g.-d. art. recompozíției; pl. recompozíții, art. recompozíțiile (-ți-i-)

recompozíție s. f. compoziție

RECOMPOZÍȚIE s. v. recompunere.

RECOMPOZÍȚIE s.f. Recompunere; reconstituire a unui lucru. [< fr. recomposition].

RECOMPOZÍȚIE s. f. recompunere; reconstituire a unui lucru. (< fr. recomposition)

*recompozițiúne f. (re- și comp-). Acțiunea de a recompune. Lucru recompus. – Și -íție și recompúnere.

recompoziție s. v. RECOMPUNERE.