RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. A trata termic un material în stare solidă prin încălzirea până la o anumită temperatură, urmată de o răcire (înceată), în scopul de a-i îmbunătăți proprietățile fizico-chimice, mecanice, tehnologice etc.; a efectua operația de recoacere. – Pref. re- + coace.

RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. A trata termic un material în stare solidă prin încălzirea până la o anumită temperatură, urmată de o răcire (înceată), în scopul de a-i îmbunătăți proprietățile fizico-chimice, mecanice, tehnologice etc.; a efectua operația de recoacere. – Re1- + coace.

RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. (Tehn.; cu privire la un metal) A supune operației de recoacere.

recoáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recóc, 1 pl. recoácem, imperf. 3 sg. recoceá, perf. s. 1 sg. recopséi, 1 pl. recoápserăm; conj. prez. 3 să recoácă; imper. 2 sg. recoáce; ger. recocấnd; part. recópt

recoáce vb. coace

A RECOÁCE recóc tranz. (piese sau materiale metalice) A supune unui tratament de recoacere. /re- + a coace