RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate prevăzută pentru anumite infracțiuni calificate drept crime. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (În vechiul cod penal) Pedeapsă criminală care constă în închidere într-un penitenciar și supunere la diferite munci; închisoare. (Atestat în forma recluzie) Ispășiseră cîte opt ani recluzie pentru că în 1907 se sculaseră împotriva moșierilor. I. BOTEZ, ȘC. 76. ◊ Fig. Mirosul foilor de dafin... se răspîndi puternic și plăcut și muri în aer, după șaptesprezece veacuri de recluziune. GALACTION, O. I 120. – Variantă: reclúzie s. f.

recluziúne (re-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. recluziúnii; pl. recluziúni

recluziúne s. f. (sil. -clu-zi-u-), g.-d. art. recluziúnii; pl. recluziúni

RECLUZIÚNE s. v. închisoare.

RECLUZIÚNE s.f. 1. (În trecut) Pedeapsă de drept comun, constând în pierderea libertății și supunerea la muncă. 2. (Liv.) Starea cuiva care trăiește singur, retras de lume; schimnicie. [Var. recluzie s.f. / cf. fr. réclusion, lat. reclusio].

RECLUZIÚNE s. f. 1. (în trecut) pedeapsă privativă de libertate, aplicată pentru crime; închisoare. 2. izolare, solitudine. (< fr. réclusion)

RECLUZIÚNE ~i f. livr. Pedeapsă cu închisoarea. [Sil. -zi-u-] /<fr. réclusion

recluziune f. pedeapsă aflictivă și infamantă impusă celor închiși (dela 5-10 ani) într’un penitenciar: durata recluziunii e minimum cinci și maximum de zece ani.

*recluziúne f. (lat. reclúsio, -ónis; fr. réclusion. V. con-cluziune). Jur. Pedeapsă aflictivă și infamantă (de la 5 la 10 anĭ) care consistă în închisoare la penitenciar. Durata acesteĭ pedepse.

RECLUZIUNE s. (JUR.) închisoare, ocnă, pușcărie, temniță. (Condamnat la 5 ani ~.)