RECLAMÁNT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care face o reclamație. 2. Persoană care introduce o acțiune în fața unui organ de jurisdicție. – Din fr. réclamant.

RECLAMÁNT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care face o reclamație. 2. Persoană care se adresează justiției pentru a i se recunoaște un drept, pentru a obține repararea unei pagube etc. – Din fr. réclamant.

RECLAMÁNT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. Persoană care se adresează justiției pentru a obține repararea unei nedreptăți, a unei pagube cauzate de cineva, în general pentru a i se recunoaște un drept. Pui la îndoială spusele mele? a întors capul spre mine doamna reclamantă. I. BOTEZ, ȘC. 114. Ce ai d-ta să răspunzi la pretențiile reclamantei? CARAGIALE, O. II 38.

reclamánt (re-cla-) s. m., pl. reclamánți

reclamántă (re-cla-) s. f., g.-d. art. reclamántei; pl. reclamánte

reclamánt s. m. (sil. -cla-), pl. reclamánți

reclamántă s. f. (sil. -cla-), pl. reclamánte

RECLAMÁNT s. (JUR.) (înv. și reg.) pârâș, pârâtor, (reg.) ponoslaș, (prin Transilv.) ponosluitor, (înv.) jeluitor, suplicant.

RECLAMÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care reclamă în fața justiției (recunoașterea unui drept). [< fr. réclamant].

RECLAMÁNT, -Ă s. m. f. cel care face o reclamație; (jur.) cel care se adresează justiției. (< fr. réclamant)

RECLAMÁNT ~ți m. 1) Persoană care reclamă. 2) Persoană care înaintează reclamație unei instanțe judecătorești. /<fr. réclamant

reclamant m. cel ce face o reclamațiune.

*reclamánt, -ă adj. și s. (fr. réclamant; lat. reclámans, -ántis. Jur. Care reclamă, care face o reclamațiune contra cuĭva: a liniști niște reclamanțĭ. V. pîrîș.

RECLAMANT s. (JUR.) (înv. și reg.) pîrîș, pîrîtor, (reg.) ponoslaș, (prin Transilv.) ponosluitor, (înv.) jeluitor, suplicant.