RECLAMAGÍU1, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefondate, neserioase, care are mania de a reclama (2). – Reclama + suf. -giu.

RECLAMAGÍU2, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros. – Reclamă + suf. -agiu.

RECLAMAGÍU1, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefondate, neserioase, care are mania de a reclama (2). – Reclama + suf. -giu.

RECLAMAGÍU2, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros. – Reclamă + suf. -agiu.

RECLAMAGÍU, reclamagii, s. m. 1. (Familiar) Persoană care face reclamații neserioase. 2. Cel care caută să-și facă multă reclamă, multă publicitate, cel care face mult zgomot în jurul persoanei sale; lăudăros.

reclamagíu (fam.) (re-cla-) s. m., art. reclamagíul; pl. reclamagíi, art. reclamagíii (-gi-ii)

reclamagíu (lăudăros, persoană care are mania de a reclama), s. m. (sil. -cla-) art. reclamagíul; pl. reclamagíi, art. reclamagíii

RECLAMAGÍU1 ~i m. fam. Persoană care face reclamații (fără a avea motive suficiente). /a reclama + suf. ~giu

RECLAMAGÍU2 ~i m. fam. Persoană care își face reclamă. /reclamă + suf. ~agiu

*reclamagíŭ, -gĭoáĭcă s. (d. reclamă cu suf. turcesc -giŭ). Fam. Persoană care-șĭ face prea multă reclamă, care-șĭ trîmbițează meritele reale saŭ presupuse.

reclamagiu, reclamagii s. m. 1. persoană care face reclamații fără un motiv serios, care are mania de a reclama 2. lăudăros, persoană care își face singură reclamă / publicitate