Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru recitativ

RECITAT├ŹV, recitative, s. n. Gen de muzic─â vocal─â (executat─â de solist), cu sau f─âr─â acompaniament instrumental, care, prin intona╚Ťii ╚Öi prin ritmica asem─ân─âtoare vorbirii, se apropie de declama╚Ťie ╚Öi care, ├«n oper─â, comenteaz─â ac╚Ťiunea ╚Öi face leg─âtura ├«ntre arii. ÔÇô Din fr. r├ęcitatif.
RECITAT├ŹV, recitative, s. n. Gen de muzic─â vocal─â (executat─â de solist), cu sau f─âr─â acompaniament instrumental, care, prin intona╚Ťii ╚Öi prin ritmica asem─ân─âtoare vorbirii, se apropie de declama╚Ťie ╚Öi care, ├«n oper─â, comenteaz─â ac╚Ťiunea ╚Öi face leg─âtura ├«ntre arii. ÔÇô Din fr. r├ęcitatif.
RECITAT├ŹV, recitative, s. n. Pasaj, ├«n cadrul unei buc─â╚Ťi muzicale, care se execut─â de un solist ├«n felul unei declam─âri, al unei recit─âri. V. caden╚Ť─â. C├«nt─âre╚Ťul ├«╚Öi ├«ntov─âr─â╚Öe╚Öte recitativul c-o riturnel─â de fluier ori o ml─âdiere de cimpoi. SADOVEANU, E. 15.
recitat├şv s. n., pl. recitat├şve
recitat├şv s. n., pl. recitat├şve
RECITAT├ŹV s. (MUZ.) melopee.
RECITAT├ŹV s.n. (Muz.) Pasaj dintr-o bucat─â muzical─â executat de un solist ca o declama╚Ťie ╚Öi care uneori preced─â sau separ─â ariile. [< fr. r├ęcitatif, it. recitativo].
RECITAT├ŹV s. n. gen al muzicii vocal-simfonice care, prin intona╚Ťia ╚Öi ritmica vorbirii, se apropie de declama╚Ťie ╚Öi care, ├«n oper─â, preced─â sau separ─â ariile. (< germ. Rezitativ, fr. r├ęcitatif, it. recitativo)
RECITAT├ŹV ~e n. Melodie sau fragment dintr-o bucat─â muzical─â interpretat─â ├«n form─â de declama╚Ťie, care comenteaz─â ac╚Ťiunea dintr-o oper─â ╚Öi face leg─âtura dintre arii. /<fr. r├ęcitatif, germ. Rezitativ
recitativ n. cântec ce nu e supus măsurei.
*recitat├şv n., pl. e (fr. r├ęcitatif, d. it. recitativo, d. recitare, a recita). Un fel de c├«ntec declamat ╚Öi nesupus m─âsuri─ş. V. melope─şe.
RECITATIV s. (MUZ.) melopee.
recitativ (< it. recitativo, de la lat. recitare, ÔÇ×a citi, a declamaÔÇŁ; fr. r├ęcitatif; germ. Rezitativ), form─â a expresiei muzicale proprie genurilor vocal ╚Öi vocal-instrumental, rezult├ónd din interferen╚Ťa declama╚Ťiei* ╚Öi a melodiei* ╚Öi caracterizat─â printr-o str├óns─â dependen╚Ť─â intona╚Ťional─â, ritmic─â ╚Öi formal─â fa╚Ť─â de textul literar. ÔÖŽ R. existent ├«n muzica folc. se ├«ncadreaz─â, din punct de vedere melodic, ├«n dou─â tipuri: r. recto-tono* (intonare pe un singur sunet) ╚Öi r. melodic (intonare pe un sunet principal, cu includerea treptelor* al─âturate sau a unor formule melismatice*), iar din punct de vedere ritmic se ├«ncadreaz─â ├«n sistemele (II, 6) parlando giusto (ÔÇ×m─âsuratÔÇŁ, ├«n care propor╚Ťia dintre duratele (1) constitutive r─âm├óne constant─â) ╚Öi parlando rubato (ÔÇ×liberÔÇŁ, ├«n care duratele prezint─â o mare libertate). ├Än folc. rom., r. este caracteristic pentru doin─â* ╚Öi balad─â (IV). ÔÖŽ ├Än cultura europ. r. joac─â un rol important ├«n a) muzica bis. (bizantin─â* ╚Öi gregorian─â*) ╚Öi b) ├«n speciile genului vocal ╚Öi instr.: opera*, cantata*, oratoriul*. a) R. muzicii biz. poate fi apropiat de psalmodie*. C├óntul greg. cunoa╚Öte mai multe forme structurate pe r.: recit─âri, profe╚Ťii, psalmodii ╚Öi antiene [v. antifon (II)], r├ępons-uri. Conform textului lat., r. este sec╚Ťionat ├«n fraze ╚Öi perioade*, care debuteaz─â ╚Öi caden╚Ťeaz─â prin formule (1, 3) melismatice tipice. b) ├Än sec. 17, are loc procesul de cristalizare a operei* cu cele dou─â elemente constitutive: aria* ╚Öi r. Cel din urm─â ├«ndepline╚Öte urm─âtoarele func╚Ťii: realizeaz─â conexiunea ariilor, conduce firul dramatic ÔÇô fiind de obicei purt─âtor de text epic ÔÇô subliniaz─â, prin contrast, caracterul cantabil al ariilor. R. secco desemneaz─â r. acompaniat* de un instr. cu claviatur─â* (org─â*, clavecin*, pian*). R. accompagnato/strumentato este un r. mai melodizat, acomp. ini╚Ťial de un instr. grav cu coarde ╚Öi arcu╚Ö (v. camerata florentin─â). Aceast─â ultim─â variant─â de r. poart─â denumirea de arioso*. R. generalizat al operelor lui Wagner provine din arioso. Unele lucr─âri instr. (la Bach, Beethoven, Listz) ╚Öi simf. (Beethoven) au momente de r. ├Än sec. 20, Sch├Ânberg introduce maniera Sprechgesang*-ului, iar Bart├│k preia r. recto-tono din folc. rom├ónesc.
RECITAT├ŹV (< fr.) s. n. Gen al muzicii vocale (cu sau f─âr─â acompaniament instrumental) care, prin intona╚Ťia ╚Öi ritmica asem─ân─âtoare vorbirii, se apropie de declama╚Ťie ╚Öi care, ├«n oper─â, comenteaz─â ac╚Ťiunea ╚Öi face leg─âtura ├«ntre arii; de asemenea, joac─â un rol important ├«n oratoriu. Ap─ârut ├«n Italia, ├«n sec, 16, a fost utilizat de Monteverdi, care l-a perfec╚Ťionat duc├óndu-l la o expresivitate dramatic─â inedit─â. Dup─â o perioad─â de dec─âdere, a rec├ó╚Ötigat ├«n dramatism ╚Öi expresivitate prin crea╚Ťiile lui Bellini ╚Öi Verdi.

Recitativ dex online | sinonim

Recitativ definitie

Intrare: recitativ
recitativ substantiv neutru