RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

RECITÁRE, recitări, s. f. Acțiunea de a recita și rezultatul ei; declamare. ♦ Poezie recitată; text de recitat. – V. recita.

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

RECITÁRE, recitări, s. f. Acțiunea de a recita și rezultatul ei; declamare. ♦ Poezie recitată; text de recitat. – V. recita.

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text în versuri; a declama. Radu cînta din gură, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Marioara, în acest amestec, trecînd pe lîngă mine, îmi recită o strofă. BOLINTINEANU, O. 318. Cîteodată... începea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ◊ (Complementul indică pe autorul textului) L-au iubit și l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.

RECITÁRE, recitări, s. f. Acțiunea de a recita și rezultatul ei; declamare. ♦ Poezie recitată; text de recitat.

recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítă

recitáre s. f., g.-d. art. recitắrii; pl. recitắri

recitá vb., ind. prez. 1 sg. recít, 3 sg. și pl. recítă; conj. prez. 3 sg. și pl. recíte

recitáre s. f., g.-d. art. recitării; pl. recitări

RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)

RECITÁRE s. declamare, declamație, spunere, (rar) debitare, (înv.) recitație. (~ unei poezii.)

RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].

RECITÁRE s.f. Acțiunea de a recita și rezultatul ei; declamare, recitație; (concr.) poezie recitată. [Pl. -tări. / < recita].

RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)

RECITÁRE s. f. acțiunea de a recita; declamare. ◊ poezie recitată. ◊ executare a unei bucăți muzicale în genul unui recitativ. (< recita)

A RECITÁ recít tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv și cu intonația cerută; a declama. ~ o poezie. /<fr. réciter

recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.

*recít și -éz, a -á v. tr. (lat. récito, -áre. V. citez). Spun pe de rost în fața lumiiĭ, maĭ ales poeziĭ: eleviĭ aŭ recitat poeziĭ. Muz. Execut un recitativ.

RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)

RECITARE s. declamare, declamație, spunere, (rar) debitare, (înv.) recitație. (~ unei poezii.)

ton de recitare v. psalmodie.