Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru recitare

RECIT├ü, rec├şt, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (├«n versuri); a declama. ÔÇô Din fr. r├ęciter.
RECIT├üRE, recit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a recita ╚Öi rezultatul ei; declamare. ÔÖŽ Poezie recitat─â; text de recitat. ÔÇô V. recita.
RECIT├ü, rec├şt, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (├«n versuri); a declama. ÔÇô Din fr. r├ęciter.
RECIT├üRE, recit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a recita ╚Öi rezultatul ei; declamare. ÔÖŽ Poezie recitat─â; text de recitat. ÔÇô V. recita.
RECIT├ü, rec├şt, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text ├«n versuri; a declama. Radu c├«nta din gur─â, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHU╚Ü─é, O. A. 112. Marioara, ├«n acest amestec, trec├«nd pe l├«ng─â mine, ├«mi recit─â o strof─â. BOLINTINEANU, O. 318. C├«teodat─â... ├«ncepea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ÔŚŐ (Complementul indic─â pe autorul textului) L-au iubit ╚Öi l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.
RECIT├üRE, recit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a recita ╚Öi rezultatul ei; declamare. ÔÖŽ Poezie recitat─â; text de recitat.
recit├í (a ~) vb., ind. prez. 3 rec├şt─â
recitáre s. f., g.-d. art. recitắrii; pl. recitắri
recit├í vb., ind. prez. 1 sg. rec├şt, 3 sg. ╚Öi pl. rec├şt─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. rec├şte
recitáre s. f., g.-d. art. recitării; pl. recitări
RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)
RECIT├üRE s. declamare, declama╚Ťie, spunere, (rar) debitare, (├«nv.) recita╚Ťie. (~ unei poezii.)
RECIT├ü vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucat─â ├«n proz─â; a declama. [P.i. rec├şt, 3,6 -t─â. / < fr. r├ęciter, it., lat. recitare].
RECIT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a recita ╚Öi rezultatul ei; declamare, recita╚Ťie; (concr.) poezie recitat─â. [Pl. -t─âri. / < recita].
RECIT├ü vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (├«n versuri); a declama. (< fr. r├ęciter, lat. recitare)
RECIT├üRE s. f. ac╚Ťiunea de a recita; declamare. ÔŚŐ poezie recitat─â. ÔŚŐ executare a unei buc─â╚Ťi muzicale ├«n genul unui recitativ. (< recita)
A RECIT├ü rec├şt tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv ╚Öi cu intona╚Ťia cerut─â; a declama. ~ o poezie. /<fr. r├ęciter
recit├á v. a spune cu glas tare ceva ├«nv─â╚Ťat pe dinafar─â.
*rec├şt ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (lat. r├ęcito, -├íre. V. citez). Spun pe de rost ├«n fa╚Ťa lumii─ş, ma─ş ales poezi─ş: elevi─ş a┼ş recitat poezi─ş. Muz. Execut un recitativ.
RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)
RECITARE s. declamare, declama╚Ťie, spunere, (rar) debitare, (├«nv.) recita╚Ťie. (~ unei poezii.)
ton de recitare v. psalmodie.

Recitare dex online | sinonim

Recitare definitie

Intrare: recita
recita verb grupa I conjugarea I
Intrare: recitare
recitare substantiv feminin