recita definitie

12 definiții pentru recita

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.
RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.
RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text în versuri; a declama. Radu cînta din gură, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Marioara, în acest amestec, trecînd pe lîngă mine, îmi recită o strofă. BOLINTINEANU, O. 318. Cîteodată... începea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ◊ (Complementul indică pe autorul textului) L-au iubit și l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.
recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítă
recitá vb., ind. prez. 1 sg. recít, 3 sg. și pl. recítă; conj. prez. 3 sg. și pl. recíte
RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)
RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].
RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)
A RECITÁ recít tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv și cu intonația cerută; a declama. ~ o poezie. /<fr. réciter
recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.
*recít și -éz, a v. tr. (lat. récito, -áre. V. citez). Spun pe de rost în fața lumiiĭ, maĭ ales poeziĭ: eleviĭ aŭ recitat poeziĭ. Muz. Execut un recitativ.
RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)

recita dex

Intrare: recita
recita verb grupa I conjugarea I