recipient definitie

13 definiții pentru recipient

RECIPIÉNT, recipiente, s. n. Vas destinat pentru păstrarea și transportarea unui lichid, a unui gaz sau a unui material solid sub formă de granule sau de pulbere. [Pr.: -pi-ent] – Din fr. récipient, lat. recipiens, -ntis.
RECIPIÉNT, recipiente, s. n. Vas destinat pentru păstrarea și transportarea unui lichid, a unui gaz sau a unui material solid sub formă de granule sau de pulbere. [Pr.: -pi-ent] – Din fr. récipient, lat. recipiens, -ntis.
RECIPIÉNT, recipiente, s. n. Vas destinat pentru depozitarea și transportarea unui lichid, a unui gaz sau a unui material solid sub formă de granule sau de pulbere. Că acești oameni... au iubit în vremea lor progresul, o dovedesc atît de multele opaițe care s-au găsit aici: mici recipiente de lut cu o gaură, prin care feștila ieșea din grăsime. BOGZA, C. O. 202. ◊ Fig. Un colț în fundul sufletului său ascundea o comoară de nesfîrșită bunătate, un recipient legat prin firul vieții sale cu natura cea mare. GHEREA, ST. CR. I 273.
recipiént (-pi-ent) s. n., pl. recipiénte
recipiént s. n. (sil. -pi-ent), pl. recipiénte
RECIPIÉNT s. v. vas.
RECIPIÉNT s.n. 1. Vas în care se ține, se transportă un material solid (în stare de granule sau de pulbere), lichid sau gazos. 2. (Biol.) Organism care primește un organ, un țesut, o genă etc. [Pron. -pi-ent, pl. -te, -turi. / < fr. récipient, cf. lat. recipiens – care primește].
RECIPIÉNT s. n. 1. vas pentru colectarea, păstrarea sau transportul unor materiale solide (în stare de granule sau de pulbere) ori a unor substanțe lichide ori gazoase. 2. (biol.) organism care primește un organ, un țesut, o genă etc. (< fr. récipient, lat. recipiens)
RECIPIÉNT ~e n. Vas care servește la păstrarea sau la transportarea diferitelor substanțe sau fluide. [Sil. -pi-ent] /<fr. récipient, lat. recipiens, ~tis
recipient n. 1. vas chimic de primit un lichid sau gaz; 2. clopot de sticlă așezat pe platoul mașinei pneumatice.
*recipiént n., pl. e (lat. recipiens, -éntis, care primește, d. recipere, a primi. V. receptacul). Vas orĭ cavitate în care se adună un lichid orĭ un fluid la o mașină: recipientu alambiculuĭ. Clopotu supt care se face vidu la mașina pneŭmatică.
RECIPIENT s. vas. (~ pentru păstrarea unui fluid.)
RECIPIENT. Subst. Recipient, vas, butelie. Sticlă, sticluță (dim.), sticlișoară, sticluliță (rar), uiagă (reg.), butelie (rar), butelcă (reg.), butelcuță (dim.), garafă, gărăfioară (dim.), șip (reg.), șipușor (dim.), șipurel, glajă (reg.), glăjuță (dim.), paporniță (rar), clondir, clondiraș (dim.). Borcan, borcănaș (dim.). Flacon, flaconaș (dim.), fiolă. Ploscă, ploscuță (dim.), ploschiță. Damigeană. Urcior, urcioraș (dim.), urcioruș; bidon, canistră. Cofă, cofiță (dim.), cofăiel (reg.), cofăieș (reg.), cofei (reg.), doniță, donicioară (dim.), donicuță. Amforă. Butoi, butoiaș (dim), bute, poloboc, polobocel (dim.), antal (reg.), balercă (reg.), balercuță (dim., reg.), buriu (înv. și reg.), fedeleș, botă (reg.), saca. Putină, putinică (dim.), putioară, putinei, budăi (reg.), ghiob (reg.), ghiobuleț (dim., reg.), borșincă (reg.), șteand (reg.); ciubăr, ciubăraș (dim.), hîrdău, hîrdăiaș (dim.). Găleată, căldare. Cazan; ceaun, ceaunaș (dim.). Cisternă; rezervor. Vb. A umple; a îmbutelia; a astupa, a înfunda, a pune dop. A desfunda, a destupa, a scoate dopul. V. coș, vase de băut, văsărie.

recipient dex

Intrare: recipient
recipient substantiv neutru
  • silabisire: -pi-ent
recipient