Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru rechizi╚Ťie

RECHIZ├Ź╚ÜIE, rechizi╚Ťii, s. f. Act prin care un organ al administra╚Ťiei de stat ia de la popula╚Ťie, ├«n ├«mprejur─âri excep╚Ťionale, anumite lucruri cu obliga╚Ťia de restituire sau contra plat─â. ÔÇô Din fr. r├ęquisition, germ. Requisition.
RECHIZ├Ź╚ÜIE, rechizi╚Ťii, s. f. M─âsur─â excep╚Ťional─â prin care un organ al administra╚Ťiei de stat oblig─â pe cet─â╚Ťeni la cedarea temporar─â a unor bunuri mobile sau imobile (contra plat─â) pentru nevoile armatei sau ale statului. ÔÇô Din fr. r├ęquisition, germ. Requisition.
RECHIZ├Ź╚ÜIE, rechizi╚Ťii, s. f. M─âsur─â excep╚Ťional─â prin care statul oblig─â pe cet─â╚Ťeni la cedarea unor bunuri (cai, vehicule, locuin╚Ťe, alimente etc.) pentru nevoile armatei sau ale unor anumite autorit─â╚Ťi. Nu se putu r─âbda s─â nu-i m├«ng├«ie coama. Hei... de bun─â-seam─â e╚Öti din rechizi╚Ťie. CAMILAR, N. II 453. L-au luat pe taic─â-meu cu carul la rechizi╚Ťie. STANCU, D. 214. ÔŚŐ Loc. adj. De rechizi╚Ťie = luat, procurat pe cale de rechizi╚Ťie, rechizi╚Ťionat. ├Äntr-o c─âru╚Ť─â de rechizi╚Ťie, prins─â ca de pe g├«rl─â, Milescu se-ntorcea de la cuartierul general de la Poiana la B─âile╚Öti. D. ZAMFIRESCU, R. 201. ÔŚŐ Expr. A lua (ceva sau pe cineva) pe cale (sau ca) de rechizi╚Ťie = a lua cu for╚Ťa, vr├«nd-nevr├«nd. ├Än dreptul lui Cap╚Öa, ├«nt├«lnim pe alt prietin; ├«l lu─âm, f─âr─â vorb─â mult─â, ca de rechizi╚Ťie. CARAGIALE, S. N. 203. ÔÇô Variant─â: rechizi╚Ťi├║ne (ODOBESCU, S. III 578) s. f.
rechiz├ş╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. rechiz├ş╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. rechiz├ş╚Ťiei; pl. rechiz├ş╚Ťii, art. rechiz├ş╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
rechiz├ş╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. rechiz├ş╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. rechiz├ş╚Ťiei; pl. rechiz├ş╚Ťii, art. rechiz├ş╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
RECHIZ├Ź╚ÜIE s. (├«nv.) recruta╚Ťie. (~ ├«n timp de r─âzboi.)
RECHIZ├Ź╚ÜIE s.f. M─âsur─â excep╚Ťional─â prin care statul oblig─â pe cet─â╚Ťeni la anumite servicii sau la cedarea unor bunuri necesare ├«n anumite perioade. [Gen. -iei, var. rechizi╚Ťiune s.f. / cf. fr. r├ęquisition, lat. requisitio].
RECHIZ├Ź╚ÜIE s. f. m─âsur─â excep╚Ťional─â prin care statul oblig─â pe cet─â╚Ťeni la cedarea temporar─â a unor bunuri necesare armatei sau statului ├«n timp de r─âzboi. (< fr. r├ęquisition, lat. requisitio, germ. Requisition)
RECHIZ├Ź╚ÜIE ~i f. M─âsur─â excep╚Ťional─â, aplicat─â, mai ales, ├«n timp de r─âzboi, prin care statul oblig─â cet─â╚Ťenii s─â cedeze temporar diferite bunuri materiale (mijloace de transport, furaj, animale, localuri etc.) ├«n folosul armatei. [G.-D. rechizi╚Ťiei] /<fr. r├ęquisition, germ. Requisition
rechizi╚Ťi(un)e f. ordin dat de autoritate spre a-i se pune la dispozi╚Ťiune oameni sau lucruri: cai de rechizi╚Ťie.
*rechizi╚Ťi├║ne f. (lat. re-quis├ştio, -├│nis, d. re-quirere, re-quisitum, derivat d. qu├íerere, a ├«ntreba. V. chestiune). Cererea une─ş autorit─â╚Ť─ş de a i se pune la dispozi╚Ťiune oamen─ş de servici┼ş, vite, vehicule, proviziun─ş ╚Ö. a.: ca─ş de rechizi╚Ťiune. Fig. Lucru de rechizi╚Ťiune, lucru prost, de calitate inferioar─â. ÔÇô Ob. -├ş╚Ťie. Vulg. rechezi╚Ťie. V. be─şlic.
RECHIZI╚ÜIE s. (├«nv.) recruta╚Ťie. (~ ├«n timp de r─âzboi.)

Rechizi╚Ťie dex online | sinonim

Rechizi╚Ťie definitie

Intrare: rechizi╚Ťie
rechizi╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e