Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru receptacol

RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPT├üCUL, receptacule, s. n. Por╚Ťiune terminal─â a axului floral, care, de obicei, este mai ├«ngro╚Öat─â, form├ónd partea sus╚Ťin─âtoare a florii, ╚Öi care adesea se prelunge╚Öte, alc─âtuind pedunculul floral. [Var.: recept├ícol s. n.] ÔÇô Din fr. r├ęceptacle, lat. receptaculum.
RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPT├üCUL, receptacule, s. n. Por╚Ťiune terminal─â a axului floral, care, de obicei, este mai ├«ngro╚Öat─â, form├ónd partea sus╚Ťin─âtoare a florii, ╚Öi care adesea se prelunge╚Öte, alc─âtuind pedunculul floral. [Var.: recept├ícol s. n.] ÔÇô Din fr. r├ęceptacle, lat. receptaculum.
RECEPTÁCLU s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPT├üCUL, receptacule, s. n. 1. Parte superioar─â, l─ârgit─â, a pedunculului unei flori, pe care se insereaz─â organele acesteia (sepale, petale, stamine ╚Öi carpele). (├Än forma receptaclu) Carpele numeroase dispuse ├«n v├«rf pe un receptaclu convex, mai mult sau mai pu╚Ťin c─ârnos. NEGRUZZI, S. I 103. 2. (Neobi╚Önuit) Locul unde se adun─â ceva. (├Än forma receptacol) Dup─â patru ani de ├«nv─â╚Ť─âtur─â, dup─â ce copilul fraged ╚Öi-a preg─âtit astfel creierul pentru a fi receptacolul unor fapte ╚Öi date disparate, el intr─â ├«n liceu. GHEREA, ST. CR. II 340. ÔÇô Variante: recept├íclu, recept├ícol s. n.
receptácul s. n., pl. receptácule
receptácul s. n., pl. receptácule
RECEPTÁCUL s. v. pălărie.
RECEPTÁCOL s.n. v. receptacul.
RECEPT├üCUL s.n. 1. Partea superioar─â l─ârgit─â a pedunculului floral al unei plante, unde se insereaz─â organele de reproducere ale acesteia. 2. Forma╚Ťie anatomic─â care prime╚Öte sau con╚Ťine ceva. ÔÖŽ (Fig.) Loc unde se adun─â, se ├«nmagazineaz─â ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. r├ęceptacle].
RECEPT├üCUL s. n. 1. partea terminal─â, l─ârgit─â, a pedunculului floral, unde se insereaz─â organele de reproducere. 2. forma╚Ťie anatomic─â care prime╚Öte sau con╚Ťine ceva. 3. (╚Öi fig.) loc unde se adun─â, se ├«nmagazineaz─â ceva. (< fr. r├ęceptacle, lat. receptaculum)
RECEPT├üCUL ~e n. bot. Partea de sus, dilatat─â, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. r├ęceptacle, lat. receptaculum
receptacul n. Bot. fundul potirului unei flori.
*recept├ícul n., pl. e (lat. recept├ículum, d. rec├şpere, a primi. V. ├«n-cep, re╚Ťet─â). Loc de adunare, de scurgere: marea e receptaculu tuturor apelor, v├«na cav─â e principalu receptacul al s├«ngelu─ş. Fig. Iron. Partidulu─ş e receptaculu tuturor ╚Öarlatanilor. Bot. Fundu calicelu─ş.

Receptacol dex online | sinonim

Receptacol definitie

Intrare: receptacul
receptacul 1 pl. -e substantiv neutru
receptacul 2 pl. -i substantiv masculin
receptacol substantiv neutru
receptaclu substantiv neutru