receptaclu definitie

16 definiții pentru receptaclu

RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.
RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. Porțiune terminală a axului floral, care, de obicei, este mai îngroșată, formând partea susținătoare a florii, și care adesea se prelungește, alcătuind pedunculul floral. [Var.: receptácol s. n.] – Din fr. réceptacle, lat. receptaculum.
RECEPTÁCLU s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCOL s. n. v. receptacul.
RECEPTÁCUL, receptacule, s. n. 1. Parte superioară, lărgită, a pedunculului unei flori, pe care se inserează organele acesteia (sepale, petale, stamine și carpele). (În forma receptaclu) Carpele numeroase dispuse în vîrf pe un receptaclu convex, mai mult sau mai puțin cărnos. NEGRUZZI, S. I 103. 2. (Neobișnuit) Locul unde se adună ceva. (În forma receptacol) După patru ani de învățătură, după ce copilul fraged și-a pregătit astfel creierul pentru a fi receptacolul unor fapte și date disparate, el intră în liceu. GHEREA, ST. CR. II 340. – Variante: receptáclu, receptácol s. n.
receptácul s. n., pl. receptácule
receptácul s. n., pl. receptácule
RECEPTÁCUL s. v. pălărie.
RECEPTÁCOL s.n. v. receptacul.
RECEPTÁCUL s.n. 1. Partea superioară lărgită a pedunculului floral al unei plante, unde se inserează organele de reproducere ale acesteia. 2. Formație anatomică care primește sau conține ceva. ♦ (Fig.) Loc unde se adună, se înmagazinează ceva. [Pl. -le, (s.m.) -li, var. receptacol s.n. / < lat. receptaculum, cf. fr. réceptacle].
RECEPTÁCUL s. n. 1. partea terminală, lărgită, a pedunculului floral, unde se inserează organele de reproducere. 2. formație anatomică care primește sau conține ceva. 3. (și fig.) loc unde se adună, se înmagazinează ceva. (< fr. réceptacle, lat. receptaculum)
RECEPTÁCUL ~e n. bot. Partea de sus, dilatată, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. réceptacle, lat. receptaculum
receptacul n. Bot. fundul potirului unei flori.
*receptácul n., pl. e (lat. receptáculum, d. recípere, a primi. V. în-cep, rețetă). Loc de adunare, de scurgere: marea e receptaculu tuturor apelor, vîna cavă e principalu receptacul al sîngeluĭ. Fig. Iron. Partiduluĭ e receptaculu tuturor șarlatanilor. Bot. Fundu caliceluĭ.

receptaclu dex

Intrare: receptacul
receptacul 1 pl. -e substantiv neutru
receptacul 2 pl. -i substantiv masculin
receptacol substantiv neutru
receptaclu substantiv neutru