recepționare definitie

22 definiții pentru recepționare

RECEPȚIONÁ, recepționez, vb. I. Tranz. 1. A lua în primire o lucrare tehnică, un material etc., verificându-le calitatea. 2. (În radiodifuziune) A recepta. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réceptionner.
RECEPȚIONÁRE, recepționări, s. f. Acțiunea de a recepționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. recepționa.
RECEPȚIONÁ, recepționez, vb. I. Tranz. 1. A lua în primire o lucrare tehnică, un material etc., verificându-le calitatea. 2. (În radiodifuziune) A recepta. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. réceptionner.
RECEPȚIONÁRE, recepționări, s. f. Acțiunea de a recepționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. recepționa.
RECEPȚIONÁ, recepționez, vb. I. Tranz. 1. A lua în primire verificînd calitatea executării unei lucrări tehnice, a unui material etc. Comerțul socialist va trebui să recepționeze cu exigență mărfurile. GHEORGHIU-DEJ, R. 117. 2. (În radiodifuziune) A recepta.
RECEPȚIONÁR, -Ă, recepționari, -e, s. m. și f. Persoană care are misiunea de a recepționa o lucrare, un material etc. ♦ Persoană care primește sau are misiunea de a primi cele expediate.
RECEPȚIONÁRE, recepționări, s. f. 1. Acțiunea de a recepționa și rezultatul ei; luare în primire. 2. (În radiodifuziune) Receptare, captare.
RECEPȚIONÁR, -Ă, recepționari, -e, s. m. și f. Persoană care are însărcinarea de a recepționa o lucrare, un material etc. ♦ Persoană care are misiunea de a primi obiectele expediate (prin poștă). – După fr. réceptionnaire.
recepționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 recepționeáză
recepționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. recepționắrii; pl. recepționắri
recepționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. recepționéz, 3 sg. și pl. recepționeáză
recepționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. recepționării; pl. recepționări
RECEPȚIONÁ vb. 1. a prelua, a primi. (A ~ marfa.) 2. (FIZ.) a capta, a înregistra, a prinde, a recepta. (A ~ undele sonore.)
RECEPȚIONÁRE s. 1. preluare, primire. (~ mărfii.) 2. v. recepție. 3. (FIZ.) captare, înregistrare, prindere, receptare, (rar) captație. (~ a undelor sonore.)
A recepționa ≠ a emite
RECEPȚIONÁ vb. I. tr. 1. A verifica din punct de vedere al executării sau al calității, a lua în primire (un material, o lucrare etc.). 2. A recepta (unde radiofonice, emisiuni). [Pron. -ți-o-. / cf. fr. réceptionner].
RECEPȚIONÁR, -Ă s.m. și f. v. recepționer.
RECEPȚIONÁRE s.f. 1. Acțiunea de a recepționa și rezultatul ei; primire, luare în primire. 2. Receptare, captare a undelor sonore, luminoase etc. [< recepționa].
RECEPȚIONÁ vb. tr. 1. a lua în primire (o lucrare tehnică, un material etc.) după o verificare calitativă și cantitativă. 2. a recepta. (< fr. réceptionner)
A RECEPȚIONÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucrări finisate etc.) A lua în primire, controlând calitatea. ~ o marfă. 2) (unde sonore, radiații etc.) A prinde cu ajutorul unui receptor; a recepta. [Sil. -ți-o-] /<fr. réceptionner
RECEPȚIONA vb. 1. a prelua, a primi. (A ~ marfă.) 2. (FIZ.) a capta, a înregistra, a prinde, a recepta. (A ~ undele sonore.)
RECEPȚIONARE s. 1. preluare, primire. (~ mărfii.) 2. recepție. (Cînd e termenul de ~ a lucrării?) 3. (FIZ.) captare, înregistrare, prindere, receptare, (rar) captație. (~ a undelor sonore.)

recepționare dex

Intrare: recepționară
recepționară substantiv feminin
Intrare: recepționa
recepționa verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ți-o-
Intrare: recepționare
recepționare substantiv feminin
  • silabisire: -ți-o-