RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou. – Pref. re- + căsători.

RECĂSĂTORÍT, -Ă, recăsătoriți, -te, adj. Căsătorit din nou. – V. recăsători.

RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou. – Re1- + căsători.

RECĂSĂTORÍT, -Ă, recăsătoriți, -te, adj. Căsătorit din nou. – V. recăsători.

RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou.

RECĂSĂTORÍT, -Ă, recăsătoriți, -te, adj. Căsătorit din nou.

!recăsătorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se recăsătoréște, imperf. 3 sg. se recăsătoreá; conj. prez. 3 să se recăsătoreáscă

recăsătorí vb. căsători

A SE RECĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. A se căsători din nou. /re- + a se căsători