recăsătorire definitie

11 definiții pentru recăsătorire

RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou. – Pref. re- + căsători.
RECĂSĂTORÍRE, recăsătoriri, s. f. Faptul de a se recăsători. – V. recăsători.
RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou. – Re1- + căsători.
RECĂSĂTORÍRE, recăsătoriri, s. f. Faptul de a se recăsători. – V. recăsători.
RECĂSĂTORÍ, recăsătoresc, vb. IV. Refl. A se căsători din nou.
RECĂSĂTORÍRE, recăsătoriri, s. f. Acțiunea de a se recăsători.
!recăsătorí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se recăsătoréște, imperf. 3 sg. se recăsătoreá; conj. prez. 3 să se recăsătoreáscă
recăsătoríre s. f., g.-d. art. recăsătorírii; pl. recăsătoríri
recăsătorí vb. căsători
recăsătoríre s. f., g.-d. art. recăsătorírii; pl. recăsătoríri
A SE RECĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. A se căsători din nou. /re- + a se căsători

recăsătorire dex

Intrare: recăsători
recăsători verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: recăsătorire
recăsătorire substantiv feminin