RECÂȘTIGÁ, recâștíg, vb. I. Tranz. A câștiga (ceva) din nou; a redobândi, a recăpăta. – Pref. re- + câștiga.

RECÂȘTIGÁ, recâștíg, vb. I. Tranz. A câștiga (ceva) din nou; a redobândi, a recăpăta. – Re1 + câștiga.

RECÎȘTIGÁ, recîștíg, vb. I. 1. Tranz. A cîștiga (ceva) din nou; a redobîndi, a recăpăta. Judecînd mai rece, ușor s-ar fi putut convinge ce rău ales era momentul, pentru a recîștiga favoarea monarhului. EMINESCU, N. 135. ◊ Fig. Se împacă și el destul de greu cu școala, rămînînd repetent și recurgînd probabil la examene particulare pentru a recîștiga anii pierduți. CĂLINESCU, E. 32. 2. Refl. (Neobișnuit) A-și reveni, a se reculege. După prima întrebare, desăvîrșit de bine știută, m-am recîștigat cu totul. GALACTION, O. I 58.

recâștigá (a ~) vb., ind. prez. 3 recâștígă

recâștigá vb., ind. prez. 1 sg. recâștíg, 3 sg. și pl. recâștígă

RECÂȘTIGÁ vb. 1. v. recăpăta. 2. v. recuceri.

A RECÂȘTIGÁ recâștíg tranz. A câștiga din nou; a redobândi; a recupera; a recăpăta. /re- + a căpăta

recâștigà v. a câștiga ceeace pierduse.

*recîștíg, a -á v. tr. (re- și cîștig). Cîștig ĭar. V. distorc, întorc.

RECÎȘTIGA vb. 1. a recăpăta, a recupera, a redobîndi. (Și-a ~ forțele pierdute.) 2. a recuceri, a relua, a reocupa, (înv.) a recuprinde. (A ~ orașul pierdut.)