Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

14 defini╚Ťii pentru rebutare

REBUT├ü, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunz─âtor. ÔÇô Din fr. rebuter.
REBUT├üRE, rebut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rebuta ╚Öi rezultatul ei; opera╚Ťie de stabilire a rebuturilor. ÔÇô V. rebuta.
REBUT├ü, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunz─âtor. ÔÇô Din fr. rebuter.
REBUT├üRE, rebut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rebuta ╚Öi rezultatul ei; opera╚Ťie de stabilire a rebuturilor. ÔÇô V. rebuta.
REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge (ceva) ca necorespunzător. E un transport pe care l-au rebutat la depozit. DAVIDOGLU, C. 33.
REBUT├üRE, rebut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a rebuta; opera╚Ťie de stabilire a rebuturilor.
rebutá (a ~) vb., ind. prez. 3 rebuteáză
rebutáre s. f., g.-d. art. rebutắrii; pl. rebutắri
rebut├í vb., ind. prez. 1 sg. rebut├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. rebute├íz─â
rebutáre s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări
REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].
REBUT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a rebuta ╚Öi rezultatul ei; opera╚Ťie de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].
REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)
A REBUT├ü ~├ęz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunz─âtor cerin╚Ťelor stabilite. /<fr. rebuter

Rebutare dex online | sinonim

Rebutare definitie

Intrare: rebuta
rebuta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: rebutare
rebutare substantiv feminin