REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.

REBUTÁRE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.

REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.

REBUTÁRE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. – V. rebuta.

REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge (ceva) ca necorespunzător. E un transport pe care l-au rebutat la depozit. DAVIDOGLU, C. 33.

REBUTÁRE, rebutări, s. f. Acțiunea de a rebuta; operație de stabilire a rebuturilor.

rebutá (a ~) vb., ind. prez. 3 rebuteáză

rebutáre s. f., g.-d. art. rebutắrii; pl. rebutắri

rebutá vb., ind. prez. 1 sg. rebutéz, 3 sg. și pl. rebuteáză

rebutáre s. f., g.-d. art. rebutării; pl. rebutări

REBUTÁ vb. I. tr. A da (ceva) la rebut; a respinge, a arunca (ca necorespunzător). [< fr. rebuter].

REBUTÁRE s.f. Acțiunea de a rebuta și rezultatul ei; operație de stabilire a rebuturilor. [< rebuta].

REBUTÁ vb. tr. a respinge (ceva) ca necorespunzător; a da un produs la rebut. (< fr. rebuter)

A REBUTÁ ~éz tranz. (produse) A trece la rebuturi; a considera ca necorespunzător cerințelor stabilite. /<fr. rebuter