12 definiții pentru rebegire
REBEGÍ, rebegesc,
vb. IV.
Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦
Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din
magh. rebegni „a tremura”.
REBEGÍ, rebegesc,
vb. IV.
Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦
Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din
magh. rebegni „a tremura”.
REBEGÍ, rebegesc,
vb. IV.
Intranz. (Uneori determinat prin «de frig») A amorți, a înlemni, a îngheța; a se zgribuli de frig. – Variantă:
ribigí (ȘEZ. IV 128)
vb. IV.
rebegí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. rebegésc,
imperf. 3
sg. rebegeá;
conj. prez. 3 să rebegeáscă
rebegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din
mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea).
Der. din
sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă;
cf. Byhan 341.
Der. rebegeală,
s. f. (frig).
A REBEGÍ ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni A SE REBEGÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ramoli. /<ung. rebegni rebegì v. a înțepeni de frig, a amorți: barza de frig rebegită ISP. [Origină necunoscută].
rebegésc (mă) v. refl. (ung. rebegni și remegni, a te teme, a tremura). Fam. Amorțesc de frig, înțepenesc, mă îngurzesc: ce te-aĭ rebegit așa? Fig. Îmĭ ĭaŭ o înfățișare păcătoasă, sărăcăcĭoasă. – În nord
ribe- și
răbi-, în sud și
răbe-: răbegit de frig (VR. 1920, 10, 517).
REBEGI vb. a se zgribuli. Rebegire dex online | sinonim
Rebegire definitie
Intrare: rebegi
rebegi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a