REBEGEÁLĂ s. f. Faptul de a (se) rebegi; starea celui rebegit. – Rebegi + suf. -eală.

REBEGEÁLĂ s. f. Faptul de a (se) rebegi; starea celui rebegit. – Rebegi + suf. -eală.

REBEGEÁLĂ s. f. Faptul de a rebegi; starea celui rebegit. Acum însă, cînd pierduse dalbele sale aripioare, fu nevoită să înoate și ea prin noroi, ca orice muritor, și să simtă ce e rebegeala. POPESCU, B. III 74.

rebegeálă s. f., g.-d. art. rebegélii

rebegeálă s. f., g.-d. art. rebegélii; pl. rebegéli

rebegeală f. 1. starea celui rebegit; 2. răceala vițeilor și a mieilor.

rebegeálă f., pl. elĭ. Starea celuĭ rebegit. Răceala vițeilor și meilor.