rebec definitie

9 definiții pentru rebec

REBÉC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical în formă de lăută cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali și introdus în Europa de arabi. – Din fr. rebec.
REBÉC, rebecuri, s. n. Vechi instrument muzical în formă de lăută cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali și introdus în Europa de arabi. – Din fr. rebec.
REBÉC, rebecuri, s. n. Vechi instrument de muzică, în formă de lăută, cu trei coarde, introdus în Europa de arabi.
rebéc s. n., pl. rebécuri
rebéc s. n., pl. rebécuri
REBÉC s.n. Vechi instrument muzical în formă de lăută cu trei coarde, folosit de menestrelii medievali și introdus în Europa de arabi. V. rebab. [< fr. rebec, cf. ar. rabab].
REBÉC s. n. vechi instrument muzical, lăută cu două-trei coarde, introdus în Europa de arabi, folosit de menestreli; rebab. (< fr. rebec)
REBÉC ~uri n. (în epoca medievală) Instrument muzical cu trei coarde, folosit de menestreli. /<fr. rebec
rebec (< arab. rabâb, rebâb; sp. rabé, rabel), instrument cordofon cu arcușul de forma arcului, de origine arabă, cu 2-3 coarde, utilizat în Europa sud-vestică în sec. 11-15. Jgheabul capului, gâtul și corpul instr. erau confecționate dintr-o singură piesă de lemn. A fost înlocuit cu instr. care s-au dezvoltat din cruth*. Echiv. fr. rubebe, it. ribeca.

rebec dex

Intrare: rebec
rebec substantiv neutru