REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ◊ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.

REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ◊ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.

REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. (Livresc) Cu aspect aspru, respingător; displăcut.

rebarbatív adj. m., pl. rebarbatívi; f. rebarbatívă, pl. rebarbatíve

rebarbatív adj. m., pl. rebarbatívi; f. sg. rebarbatívă, pl. rebarbatíve

REBARBATÍV, -Ă adj. Respingător, urât, aspru (la înfățișare). ♦ (Fig.) Cuvânt rebarbativ = cuvânt cu aspect urât, complet străin pentru o limbă. [< fr. rébarbatif].

REBARBATÍV, -Ă adj. 1. cu aspect respingător, urât; aspru; neplăcut. 2. (fig.) care se împotrivește la ceva, refractar. (< fr. rébarbatif)

REBARBATÍV ~ă (~i, ~e) livr. Care are un aspect respingător, urât. /<fr. rébarbatif

rebarbativ a. aspru și respingător (la înfățișare).