REÁZEM, reazeme,
s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (
Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă.
2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire.
3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [
Var.:
rázăm, reázăm, reázim s. n.] – Din
rezema (derivat regresiv).
REÁZEM, reazeme,
s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (
Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă.
2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire.
3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [
Var.:
rázăm, reázăm, reázim s. n.] – Din
rezema (derivat regresiv).
REÁZEM, reazeme,
s. n. (Și în formele reazim, razem, reazăm)
1. Obiect, corp stabil de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. Femeia a adormit... bîjbîind în gol, cu mîna înfrigurată, după un reazim. POPA, V. 318. ♦ Balustradă. (Atestat în forma razăm) Scutură din cap, bătu cu mîna pe razămul scării. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ (
Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru.
2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. Toată ființa cea simțitoare Cată un reazem mîngîietor. ALECSANDRI, P. II 133. În el Apolon află a slavei sale razem. NEGRUZZI, S. II 176. Trist lucru este să nu aibă cineva alt reazim decît meritele părinților. BOLLIAC, O. 262. Cine-și cată reazăm afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ Motiv, temei. Șterge-ți ochii, nu mai plînge!... A fost crudă-nvinuirea, A fost crudă și nedreaptă, fără razem, fără fond. EMINESCU, O. I 30.
3. Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două solide și care impune anumite restricții deplasărilor relative ale acestora. Reazem simplu. Reazem cilindric. – Variante:
rázăm (SLAVICI, N. II 212),
rázem, rázim (BENIUC, V. 9, ARDELEANU, D. 177),
reázăm (BĂLCESCU, O. I 24),
reázim s. n. reázem s. n.,
pl. reázeme
reázem s. n., pl. reázeme REÁZEM s. 1. v. proptea. 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. v. ajutor. REÁZEM s. v. apărător, balustradă, mână curentă, ocrotitor, parapet, parmaclâc, pat, pălimar, protector, rampă, rezemătoare, sprijin, sprijinitor, susținător. REÁZEM ~e n. 1) Obiect care asigură sprijinirea unui corp. ◊ Punct de ~ loc de contact dintre două corpuri solide unde se exercită forțe de acțiune și reacțiune. 2) fig. Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin. ~ la bătrânețe. 3) tehn. Legătură între două elemente ale unui sistem tehnic. /v. a (se) rezema reazim (razim) n.
1. proptea, sprijin;
2. fig. protecțiune: bizuindu-se pe reazimul lor ostășesc OD. [Origină necunoscută].
rázăm, răzăm-, V.
reazem, rezem-. 1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s’a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V.
mez). Sprijin, proptea, lucru pus supt altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est
rázăm, pl. -ăme.
REAZEM s. 1. pop, proptea, sprijin, susținere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoană, proptă, propteală, proptiș, șpraiț, (prin Munt. și Olt.) papainog, (Transilv.) șoș, (înv.) rezemătură, sprijineală, sprijoană. (~ pentru consolidarea gardului.) 2. (TEHN.) rezemătoare, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 3. ajutor, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ bătrînețelor lui.) reazem s. v. APĂRĂTOR. BALUSTRADĂ. MÎNĂ CURENTĂ. OCROTITOR. PARAPET. PARMACLÎC. PAT. PĂLIMAR. PROTECTOR. RAMPĂ. REZEMĂTOARE. SPRIJIN. SPRIJINITOR. SUSȚINĂTOR.