REAMINTÍ, reamintesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) aminti din nou, a rechema în minte. [Pr.: re-a-] – Pref. re- + aminti.

REAMINTÍRE, reamintiri, s. f. Acțiunea de a(-și) reaminti și rezultatul ei. [Pr.: re-a-] – V. reaminti.

REAMINTÍ, reamintesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) aminti din nou, a rechema în minte. [Pr.: re-a-] – Re1- + aminti.

REAMINTÍRE, reamintiri, s. f. Acțiunea de a(-și) reaminti și rezultatul ei. [Pr.: re-a-] – V. reaminti.

REAMINTÍ, reamintesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) A-și aminti din nou, a rechema în minte. Și-a reamintit de îndatoririle sale. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și aducă din nou aminte de ceva. Fetele acestea îi reaminteau mult pe surorile lui. BASSARABESCU, V. 17. ◊ Absol. Numai Titu să aibă grijă să-i reamintească, dacă cumva ar uita. REBREANU, R. I 42. – Pronunțat: re-a-.

REAMINTÍRE, reamintiri, s. f. Acțiunea de a (-și) reaminti și rezultatul ei; rechemare, revenire a unei amintiri.

reamintí (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. reamintésc, imperf. 3 sg. reaminteá; conj. prez. 3 să reaminteáscă

reamintíre (re-a-) s. f., g.-d. art. reamintírii; pl. reamintíri

reamintí vb. (sil. re-a-) aminti

reamintíre s. f. (sil. re-a-) amintire

REAMINTÍ vb. 1. (înv.) a poftori. (Te rog să-mi ~ mâine ce trebuie să fac.) 2. a(-și) reîmprospăta, a(-și) rememora. (Să ne ~ cele învățate.) 3. v. evoca.

REAMINTÍRE s. reîmprospătare, rememorare, rememorație. (~ celor întâmplate.)

A REAMINTÍ ~ésc tranz. A aminti din nou; a rechema în minte; a rememora. [Sil. re-a-] /re- + aminti

reamintì v. a(-și) aduce iar aminte.

*reamintésc (ea 2 sil.) v. tr. (re- și amintesc). Amintesc ĭar.

REAMINTI vb. 1. (înv.) a poftori. (Te rog să-mi ~ mîine ce trebuie să fac.) 2. a rememora. (Să ~ cele știute.) 3. a chema, a evoca, a rechema, a redeștepta. (I-a ~ ceva în memorie.)

REAMINTIRE s. rememorare. (~ celor întîmplate.)