REALITÁTE, realități, s. f. Fapt, lucru real care există efectiv, stare de fapt; p. ext. adevăr. ◊ Loc. adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr. ♦ (Fil.; la sg.) Existență, tot ce există; (în opoziție cu posibilitate) Existență afectivă. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalité, lat. realitas, -atis, germ. Realität.

REALITÁTE, realități, s. f. Existență efectivă, obiectivă; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevăr. ◊ Loc. adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr. ♦ (Fil.; la sg.) Materia care există în afara conștiinței omenești și independent de ea. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalité, lat. realitas, -atis, germ. Realität.

REALITÁTE, realități, s. f. Existență efectivă, obiectivă; lucru real, fapt concret, situație, stare de fapt; p. ext. adevăr. Noțiunea de libertate a democrației romantice trebuia revizuită și adusă la realități precise și necesare. SADOVEANU, E. 55. Cu atît mai dureros cu cît se apropia momentul cînd va trebui să descopere realitatea. REBREANU, R. II 223. Fusese vis, visul lui cel atît de aievea, sau fusese realitate. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr. [Veniseră] la Leopole sub cuvînt de a onora prezința regelui, dar în realitate... mai ales pentru a asista pre Potcoavă. HASDEU, I. V. 201. ◊ Expr. A aduce (sau a readuce) la realitate v. aduce (4). ♦ (Fil.; numai la sg., uneori determinat prin «obiectivă») Natura, universul, materia care există în afara conștiinței omenești și independent de ea.

realitáte (re-a-) s. f., g.-d. art. realitắții; (situații, fapte, lucruri) pl. realitắți

realitáte s. f. (sil. re-a-), g.-d. art. realității; (situații, fapte, lucruri) pl. realități

REALITÁTE s. 1. v. adevăr. 2. v. existență. 3. adevăr, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (~ conținută într-o operă literară.)

Realitate ≠ iluzie, închipuire, irealitate, vis

REALITÁTE s.f. Categorie filozofică desemnând tot ceea ce există efectiv; lucru real; (p. ext.) adevăr. ♦ În realitate = de fapt, în adevăr. ♦ Natura, universul. [Cf. fr. réalité].

REALITÁTE s. f. 1. (fil.) existența efectivă, obiectivă; posibilitate înfăptuită. 2. ceea ce există efectiv, obiectiv; fapt, lucru real. ♦ în ~ = de fapt, în adevăr. (< fr. réalité, lat. realitas, germ. Realität)

REALITÁTE ~ăți f. 1) Existență obiectivă; stare reală. 2) Lucru concret, care există în mod real. 3) Caracter real. 4) Lume înconjurătoare, existentă în afara conștiinței umane și independent de ea. [G.-D. realității; Sil. re-a-] /<fr. realité, lat. realitas, ~atis, germ. Realität

realitate f. existență efectivă, lucru real; în realitate, într’adevăr.

*realitáte (ea 2 sil.) f. (mlat. reálitas, -átis, d. lat. realis, real). Existență reală: (efectivă): realitatea lumiĭ exterioare. Lucru real: a părăsi realitățile pentru chimere. În realitate, realmente, în adevăr, cu adevărat.

REALITATE s. 1. (FILOZ.) adevăr, real. (Noțiunea de ~.) 2. adevăr, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (~ conținută într-o operă literară.)

REALITÁTE (< fr., lat.) s. f. 1. (FILOZ.) Existență, tot ce există; (în opoziție cu posibilitate) existență înfăptuită, efectivă. 2. Fapt, lucru real, care există efectiv, stare de fapt; p. ext. adevăr. ◊ Loc. În realitate = de fapt, efectiv. ♦ (Dr.) Realitatea legii penale = principiu potrivit căruia legea penală se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării contra securității statului român sau contra vieții unui cetățean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, de către un cetățean străin sau de către o persoană fără cetățenie, care nu domiciliază pe teritoriul țării.