reacție definitie

23 definiții pentru reacție

REÁCȚIE, reacții, s. f. I. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. (Psih.) Orice răspuns integral sau parțial al unui sistem psihic la o stimulare exterioară lui. 3. (Chim.) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căruia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. 4. (Fiz.; în sintagma) Reacție nucleară v. nuclear. 5. (Fiz.; în forma reacțiune) Forță (sau cuplu de forțe) care se opune unei acțiuni, fiind egală și de sens contrar cu aceasta. ◊ (Astron.) Reacție gravitațională = modificare a direcției și a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spațiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitațional al acestuia. ♦ Derivarea unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul lui de intrare. ◊ (Tehn.) Reacțiunea inclusului = totalitatea fenomenelor datorite câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. II. (În forma reacțiune) Împotrivire politică și economică față de orice manifestare a progresului social; totalitatea acțiunilor care au ca scop restaurarea unui regim politic autoritar; p. ext. totalitatea forțelor reacționare. [Pr.: re-ac-. – Var.: reacțiúne s. f.] – Din fr. réaction.
REACȚIÚNE s. f. v. reacție.
REÁCȚIE, reacții, s. f. I. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. (Biol.) Fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant (venit din interior sau din afară). 3. (Chim.) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căruia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. 4. (Fiz.; în sintagma) Reacție nucleară v. nuclear. 5. (Fiz.) Forță (sau cuplu de forțe) exercitată de un sistem de corpuri asupra altui sistem de corpuri, în momentul în care ultimul exercită asupra primului o forță (sau un cuplu de forțe) care se consideră ca acțiune. ◊ (Astron.) Reacție gravitațională = modificare a direcției și a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spațiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitațional al acestuia. ♦ Derivarea unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul lui de intrare. ◊ (Tehn.) Reacțiunea indusului = totalitatea fenomenelor datorate câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. II. (În forma reacțiune) Împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; p. ext. totalitatea celor care susțin această împotrivire și vor restaurarea orânduirii vechi. [Pr.: re-ac-. – Var.: reacțiúne s. f.] – Din fr. réaction.
REACȚIÚNE s. f. v. reacție.
REÁCȚIE, reacții, s. f. 1. Faptul de a reacționa; răspuns la o acțiune venită din afară, manifestare. Impresionabil din cale-afară, era în același timp... și de o reacție vitală neașteptată, cînd condițiile erau schimbate. CAMIL PETRESCU O. II 148. (În forma reacțiune) Orice acțiune are reacțiunea sa. BOLINTINEANU, O. 458. 2. (Biol.) Fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant (venit din interior sau din afară). ◊ Reacția (sau reacțiunea) organismului = desfășurarea mijloacelor proprii de apărare ale organismului contra agenților patogeni, contra unei substanțe introduse în organism etc. 3. (Chim.) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice, cu ajutorul unor agenți fizici sau al altor substanțe chimice. Reacția Bordet-Wassermann este constantă în afecțiunile sifilitice ale sistemului nervos și în paralizia generală. MARINESCU, P. A. 80. ◊ (Fiz.) Reacție nucleară v. nuclear. ♦ (Fiz., în forma reacțiune) Forță sau cuplu exercitat de un sistem de corpuri asupra unui alt sistem de corpuri, în momentul în care ultimul exercită asupra primului o forță sau un cuplu care se consideră ca acțiune. ♦ Derivarea unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul lui de intrare. – Pronunțat: re-ac-. – Variantă: reacțiúne s. f.
REACȚIÚNE2, reacțiuni, s. f. Împotrivire politică, economică, culturală etc. a claselor în declin față de progresul social și față de clasele în ascensiune; p. ext. (cu sens colectiv) totalitatea celor care susțin această împotrivire și urmăresc restaurarea unei orînduiri vechi răsturnate. Reacțiunea a prins iar la limbă. CARAGIALE, O. I 97.
REACȚIÚNE1 s. f. v. reacție.
reácție (atitudine, fenomen fizic sau chimic) (re-ac-ți-e) s. f., art. reácția (-ți-a), g.-d. art. reácției; pl. reácții, art. reácțiile (-ți-i-)
reacțiúne (atitudine politică retrogradă, fenomen fizic) (re-ac-ți-u-) s. f., g.-d. art. reacțiúnii; pl. reacțiúni
reácție (răspuns la ceva, fenomen chimic, fizic) s. f. (sil. re-ac-ți-e), art. reácția (sil. -ți-a), g.-d. art. reácției; pl. reácții, art. reácțiile (sil. -ți-i-)
reacțiúne (pol., fiz.) s. f. (sil. re-ac-) acțiune
REÁCȚIE DE CARBONILÁRE s. v. oxosinteză.
Reacțiune ≠ acțiune
REÁCȚIE s.f. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. Răspuns nemijlocit al materiei vii la acțiunea unui excitant. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substanțe chimice cu ajutorul unor agenți externi sau al altor substanțe chimice. 4. Efect egal și de sens contrar, opus cauzei care produce o acțiune. ♦ Reacție nucleară = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particulă grea sau de un foton suferă o schimbare a structurii sale. ◊ Reacție în lanț = proces care se poate reînnoi prin el însuși pentru că o parte a produsului e întotdeauna în stare a reimpulsiona reacția. [Gen. -iei, var. reacțiune (3) s.f. [în DN]. / cf. fr. réaction, germ. Reaktion, rus. reakțiia].
REACȚIÚNE s.f. 1. Împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; forțele sociale reacționare, ostile progresului. 2. Noțiune de bază a ciberneticii, desemnând recepționarea de către organul de comandă a unei informații despre comportarea organului de execuție sau despre efectul acțiunii; conexiune inversă. 3. V. reacție. [Pron. -ți-u-. / < fr. réaction].
REÁCȚIE s. f. 1. faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva; ripostă. 2. răspuns nemijlocit al materiei vii la acțiunea unui excitant. 3. transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți externi sau a altor substanțe chimice. 4. (fiz.) forță care se opune unei acțiuni, fiind egală și de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleară = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particulă grea sau de un foton suferă o schimbare a structurii sale; ~ în lanț = proces care se poate reînnoi prin el însuși pentru că o parte a produsului e întotdeauna în stare a reimpulsiona reacția; ~ gravitațională = modificare a direcției și a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spațiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitațional al acestuia. 5. (cib.; și în forma reacțiune) stabilire, în sistemele de transmisie, tehnice automate, în organismele vii și în societate, a unor semnale prin care faza inițială a unui proces este influențată de informația referitoare la starea organelor de execuție sau la rezultatul procesului; conexiune inversă, retroacțiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul de intrare. (< fr. réaction)
REACȚIÚNE s. f. 1. împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; (p. ext.) forțe social-politice reacționare, ostile progresului. 2. v. reacție (5). (< fr. réaction)
REÁCȚIE ~i f. 1) Acțiune provocată de o altă acțiune. 2) Interacțiune dintre două sau mai multe substanțe, care sunt antrenate în transformări chimice. ~ în lanț. ~ nucleară. 3) Răspuns al unui sistem excitabil la un stimulent. 4) fiz. Forță care se opune unei acțiuni, fiind egală cu aceasta, dar de sens opus. 5) Tendință politică manifestată prin opoziție față de progresul social și prin eforturi pentru restabilirea unor instituții depășite. /<fr. réaction, germ. Reaktion
reacțiune f. 1. Fiz. acțiunea unui corp asupra altuia; 2. Chim. manifestarea caracterelor distinctive ale unui corp provocată prin acțiunea altui corp; 3. fig. mișcarea de opiniune în sens contrar celei precedente; 4. acțiunea unui partid politic care caută a reveni la starea anterioară a lucrurilor.
*reacțiúne (ea 2 sil.) f. (fr. réaction). Acțiunea pe care un corp o opune acțiuniĭ altuĭ corp. Fig. Acțiunea pe care în politică partidele moderate o opun celor prea democrate. Chim. Manifestarea acțiuniĭ unuĭ corp contra acțiuniĭ precedente a altuĭ corp. Fiziol. Acțiune organică contrară acțiuniĭ agentuluĭ care a provocat-o: frigurile-s o reacțiune a organizmuluĭ contra boaleĭ.
REÁCȚIE (< fr.) s. f. I. 1. Faptul de a reacționa. ♦ Manifestare, atitudine ca răspuns la ceva. ♦ (PSIH.) Orice răspuns integral sau parțial al unui sistem la o stimulare exterioară lui sau străină de el. ◊ R. electrodermală = r. r. legată de activitatea sistemului nervos simpatic, care se manifestă printr-o variere a rezistenței electrice a pielii ca urmare a unei excitații senzoriale sau a unei emoții, susceptibile să provoace activitatea glandelor sudoripare. Primele studii privind r.e. datează de la sfârșitul sec. 19 și se datorează psihologilor francezi R. Vigouroux, C. Ferré și J. Tarchanoff. 2. (CHIM.) Transformare pe care o suferă substanțele sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căreia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. În cursul r. se pot forma atomi, radicali sau noi molecule, ca urmare a descompunerii moleculelor inițiale (ex. r. de cracare); procesul poate consta însă și din unirea mai multor molecule inițiale într-una nouă (ex. r. de combinare, de polimerizare, de hidrogenare etc.) sau din schimbul de atomi sau radicali între moleculele substanțelor care participă la r. (ex. r. de dublu schimb, r. de substituție etc.). R. se reprezintă prin ecuația chimică respectivă. Diferitele r. se produc în timp, cu viteze care depind de însuși procesul chimic, de concentrația reactanților, de temperatură, de solvent (dacă au loc în soluție) și de prezența unor substanțe, denumite catalizatori, care, deși aparent nu participă la r., influențează viteza acestora. R. se împart în r. mono-, bi- și trimoleculare, după cum în procesul respectiv are loc r. unei molecule, a două sau a trei molecule. Din studiul dependenței vitezei de r. de concentrația reactanților s-a putut defini ordinul de reacție. R. de ordinul zero, întâi, al doilea și al treilea au vitezele proporționale cu concentrațiile reactanților la puterea zero, unu, doi și trei, definindu-se astfel condițiile cinetice în care are loc procesul chimic. Cercetarea molecularității, a ordinul de reacție, a factorilor termodinamici și structurali permite descrierea mecanismului de r., adică a r. elementare, a căror succesiune formează r. chimică, reprezentată global prin ecuația chimică respectivă. Interpretarea mecanismului de r. se poate face cu ajutorul chimiei cuantice, considerând că în fiecare r. elementară sistemul trece printr-o stare intermediară, de tranziție. R. se produce datorită capacităților moleculelor de a interacționa chimic, iar aceasta (reactivitatea chimică) depinde de natura atomilor ce compun moleculele, de structura moleculară și mai ales de structura electronică. Unele r. sunt ireversibile, adică au loc într-o singură direcție până la epuizarea reactanților, iar altele sunt reversibile, având loc simultan în ambele sensuri până la stabilirea unei stări de echilibru, în care, la presiune și temperaturi constante, concentrațiile substanțelor care participă la r. nu se modifică în timp. Starea de echilibru se stabilește datorită faptului că viteza r. într-un sens este egală cu cea a r. în sens opus. După efectul termic al r. (degajare, respectiv absorbție de căldură), acestea se pot clasifica în r. exoterme și r. endoterme. R. care se produce în urma intervenției unui factor fizic (acțiunea luminii, la electrozi sau în urma procesului electrochimic etc.) se denumește în mod corespunzător r. fotochimică, r. electrochimică etc., iar când se produce datorită intervenției unor substanțe biocatalitice (enzime) se numește r. enzimatică. După cum au loc într-o singură fază sau în mai multe faze, r. se clasifică în r. omogene, respectiv r. eterogene. – R. unei soluții = grad de aciditate sau alcalinitate a unei soluții, exprimat de obicei, în unități pH. R. în lanț, reacție care constă dintr-o succesiune de r. elementare, astfel încât substanțele produse în una dintre r. iau parte la r. următoare. R. elementară inițială poate fi fotochimică, termică etc., după care procesul poate continua de la sine, fără nicio intervenție din afară. Un asemenea lanț de r., compus din zeci, sute sau chiar mii de r. elementare, poate fi întrerupt în urma unor r. secundare. – R. specifică, reacție care, în condiții bine determinate (pH, temperatură, prezența substanțelor complexante etc.), este dată numai de un anumit ion. Reacție imună v. răspuns imun. (BIOCHIM.) R. antigen-anticorp, reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni. Este o reacție specifică, deoarece anticorpul reacționează numai cu acel antigen sub influența și în prezența căruia a luat naștere. Există mai multe tipuri de r.a.-a.: unele (aglutinare, precipitare) sunt puse în evidență mai cu seamă in vitro, altele (bacterioliză, hemoliză) atât in vitro cât și în in vivo, iar altele (neutralizarea toxinelor și a virusurilor) de obicei numai in vivo. R.a.-a. au multe aplicații practice, în biologie în general și în medicină în special. 3. (FIZ.) v. Reacțiune. 4. (FIZ.) R. nucleară = fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora), în urma căreia, datorită interacțiunii cauzate cu precădere de forțele nucleare, se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor). Ciocnirea particulelor inițiale poate duce fie la o împrăștiere elastică sau inelastică a lor (modificându-se numai impulsul, respectiv impulsul și energia particulelor), fie la o r.n. propriu-zisă, în urma căreia se schimbă numai impulsul și energia, dar și natura (eventual numărul) particulelor care intră în reacție. Astfel, prin r.n. se poate face transmutația elementelor și se pot obține izotopi care nu există în natură sau chiar elemente noi (transuranice). Cel mai adesea, r.n. sunt realizate prin bombardarea nucleelor imobile cu neutroni, cu nuclee sau cu particule accelerate (particule α, deuteroni, protoni etc.). Izbind nucleul particula incidentă poate provoca diferite fenomene: smulgerea unei particule din nucleu, captarea unei particule incidente urmată (sau neurmată) de expulzarea din nucleu a altei particule, fisiunea nucleului în câteva fragmente etc. Deoarece r.n. constituie fenomene deosebit de complexe, explicarea lor se face cu ajutorul unor metode intuitive simplificate, numite mecanisme de reacție. Toate r.n. respectă anumite legi de conservare, unele mărimi fizice globale având în starea finală aceeași valoare ca în starea inițială (de ex. energia, numărul de masă, sarcina electrică, impulsul, momentul cinetic etc.); există însă legi de conservare respectate numai de unele r.n. (ex. legea conservării spinului izotopic). Spre deosebire de reacțiile chimice, care se desfășoară la nivelul învelișului electronic al atomilor, r.n. se petrec la nivelul nucleelor atomilor. Ca urmare, este mult mai mare energia implicată într-o r.n. (v. și energie). Din punct de vedere energetic, cele mai importante r.n. sunt fisiunea nucleară și fuziunea nucleară. Prima r.n. a fost realizată de E. Rutherford (1919) prin folosirea particulelor α emise de radiu. R. termonucleară v. termonuclear. 5. (CIB.) v. reacțiune (2). II. (în forma reacțiune) Împotrivire politică și economică față de orice manifestare a progresului social; totalitatea, acțiunilor, a inițiativelor etc. care au ca scop restaurarea unui regim politic autoritar; complex de forțe, tendințe, curente cu caracter conservator care determină instituirea unui regim cu structură autoritară; p. ext. totalitatea forțelor reacționare.
REACȚIÚNE 1. (FIZ.) Forță sau cuplu de forțe pe care le exercită un corp asupra altui corp atunci când cel de-al doilea corp exercită asupra primului o forță sau un cuplu de forțe considerate acțiune. Conform principiului acțiunii și reacțiunii, acestea sunt întotdeauna egale și de sensuri contrare. 2. (CIB.) Stabilire, în sistemele de transmisiuni, în sistemele automate, în calculatoare, în organismele vii și în societate, a unui semnal (semnalul de r.) prin intermediul căruia se transmit, la intrarea acestora, informații referitoare la starea organelor de execuție sau la rezultatul acțiunii lor. R. se efectuează cu ajutorul unei legături speciale, numită legătură de r. sau legătură inversă, care asigură întoarcerea la intrare a unei părți din energia semnalului de ieșire. În sistemele tehnice automate, semnalele de r. se stabilesc la intrarea unui amplificator și sunt, de regulă, proporționale cu semnalele de ieșire. După cum semnalul de r. este în fază cu semnalul de intrare și-l întărește sau în opoziție de fază cu acesta și-l slăbește, r. poate fi pozitivă sau negativă. R. pozitivă are drept rezultat o mărire a amplificării (o intensificare progresivă a semnalelor de ieșire), putându-se ajunge până la amorsarea de oscilații (în care caz amplificatorul se transformă în generator de oscilații), la funcționarea nestabilă a sistemului și chiar la scoaterea lui din funcțiune. În organismele vii, reacțiunea pozitivă servește la intensificarea sau la prelungirea unui efect (autoexcitație). R. negativă are drept efect o reducere a amplificării, reducerea distorsiunilor și perturbațiilor, mărirea stabilității sistemului și adaptarea funcționării lui la solicitări. De aceea reacțiunea negativă este o condiție generală a autoreglării sistemelor automate și a organismelor vii și are un rol esențial în cibernetică. 3. (ELT.) Reacțiunea indusului, totalitatea fenomenelor datorite câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. Câmpul magnetic al indusului se se compune cu câmpul magnetic inductor, dând câmpul magnetic rezultant. Compunerea acestor câmpuri depinde, la mașinile de curent continuu, de poziția periilor iar la mașinile sincrone de factorul de putere.
REACȚIA SUBIECTULUI s. f. + s. n. (după fr. réaction du sujet): totalitatea „comentariilor” (lingvistice sau extralingvistice: cuvinte, gesturi, mimică, intonație etc.) cu care informatorul însoțește comunicarea anumitor forme lingvistice propuse în timpul anchetei, forme care aparțin idiolectului, graiului localității sau unor graiuri învecinate. Cantitatea de „comentarii” oferite de informator anchetatorului depinde de sentimentul sau intuiția sa lingvistică, de profunzimea cunoștințelor sale lingvistice asupra graiului, de disponibilitatea sa. Adeseori comentariile subiectului anchetat constituie o indicație prețioasă în explicarea faptelor lingvistice înregistrate de anchetator (în cazul nuanțelor semantice ale sinonimelor, al repartizării pe sexe și generații a formelor polimorfice, al concurenței dintre formele lexicale, morfologice etc., al frontierelor subiective dintre graiuri etc.).

reacție dex

Intrare: reacție
reacție substantiv feminin
  • silabisire: re-ac-ți-e
reacțiune substantiv feminin
  • silabisire: re-ac-
Intrare: reacția subiectului
reacția subiectului substantiv feminin articulat