reabilitat definitie

2 intrări

14 definiții pentru reabilitat

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
REABILITÁT, -Ă, reabilitați, -te, adj. Care a obținut reabilitarea. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
REABILITÁT, -Ă, reabilitați, -te, adj. Care a obținut reabilitarea. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
REABILITÁ, reabilitez, vb. I. Tranz. 1. A restabili buna reputație a cuiva; a dezminți învinuirile aduse cuiva. Acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate. IBRĂILEANU, A. 147. Timpul era s-o reabiliteze în ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. ◊ Refl. Înainte de a te socoti independent, cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. (Fig.) După război, cuvîntul «muiere» care era, în orașele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. 2. (Jur.) A repune, a reintegra (pe cineva) în drepturile sale, prin ștergerea pe cale judiciară a condamnării la o pedeapsă criminală sau corecțională, cum și a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din pedeapsă. – Pronunțat: re-a-.
REABILITÁT, -Ă, reabilitați, -te, adj. Care a recăpătat reputația bună de mai înainte, care și-a refăcut buna reputație. ♦ (Jur.) Repus, reintegrat în drepturile personale pierdute.
reabilitá (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabiliteáză
reabilitá vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilitéz, 3 sg. și pl. reabiliteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. reabilitéze
REABILITÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter].
REABILITÁ vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter)
A REABILITÁ ~éz tranz. 1) A face să se reabiliteze. 2) jur. A repune în drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
A SE REABILITÁ mă ~éz intranz. A-și recăpăta prestigiul știrbit, buna reputație. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
reabilità v. 1. a restabili pe cineva în toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a recăpăta stima publică: s’a reabilitat.
*reabilitéz (ea 2 silabe) v. tr. (re și abilitez; fr. réhabiliter). Restabilesc în prima stare, în vechile drepturĭ, maĭ ales vorbind de condamnațĭ: a reabilita amintirea unuĭ condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc în stimă: acest fapt l-a reabilitat.

reabilitat dex

Intrare: reabilitat
reabilitat
Intrare: reabilita
reabilita verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: re-a-