Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru reabilitare

REABILIT├ü, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. ╚Öi refl. A face s─â-╚Öi recapete sau a-╚Öi rec─âp─âta buna dispozi╚Ťie, a(-╚Öi) restabili prestigiul ╚Ötirbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva ├«n drepturile pierdute (├«n urma unei condamn─âri sau a unei b─ânuieli false). [Pr.: re-a-] ÔÇô Din fr. r├ęhabiliter.
REABILIT├üRE, reabilit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) reabilita ╚Öi rezultatul ei. ÔÖŽ (Jur.) ├«ncetare, ├«n temeiul unei hot─âr├óri judec─âtore╚Öti, a dec─âderilor, interdic╚Ťiilor ╚Öi incapacit─â╚Ťilor care rezultau pentru o persoan─â dintr-o condamnare penal─â. [Pr.: re-a-] ÔÇô V. reabilita.
REABILIT├ü, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. ╚Öi refl. A face s─â-╚Öi recapete sau a-╚Öi rec─âp─âta buna dispozi╚Ťie, a(-╚Öi) restabili prestigiul ╚Ötirbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva ├«n drepturile pierdute (├«n urma unei condamn─âri sau a unei b─ânuieli false). [Pr.: re-a-] ÔÇô Din fr. r├ęhabiliter.
REABILIT├üRE, reabilit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) reabilita ╚Öi rezultatul ei. ÔÖŽ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus ├«n drepturile personale pierdute (├«n urma unei condamn─âri). [Pr.: re-a-] ÔÇô V. reabilita.
REABILIT├ü, reabilitez, vb. I. Tranz. 1. A restabili buna reputa╚Ťie a cuiva; a dezmin╚Ťi ├«nvinuirile aduse cuiva. Acest ajutor m-ar fi putut reabilita ├«n fa╚Ťa gurilor c─âscate. IBR─éILEANU, A. 147. Timpul era s-o reabiliteze ├«n ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. ÔŚŐ Refl. ├Änainte de a te socoti independent, cat─â s─â te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. (Fig.) Dup─â r─âzboi, cuv├«ntul ┬źmuiere┬╗ care era, ├«n ora╚Öele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. 2. (Jur.) A repune, a reintegra (pe cineva) ├«n drepturile sale, prin ╚Ötergerea pe cale judiciar─â a condamn─ârii la o pedeaps─â criminal─â sau corec╚Ťional─â, cum ╚Öi a dec─âderilor, interdic╚Ťiilor ╚Öi incapacit─â╚Ťilor rezultate din pedeaps─â. ÔÇô Pronun╚Ťat: re-a-.
REABILIT├üRE, reabilit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) reabilita ╚Öi rezultatul ei; redob├«ndire a bunei reputa╚Ťii. Lupta noastr─â ╚Öi izb├«nda s─â fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. ├Änc─â ├«n Grecia antic─â erau curente, epoci literare, cari ├«ntunecau literatura trecut─â ╚Öi ├«nc─â pe atunci era lupt─â pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. ÔÖŽ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus ├«n drepturile personale pierdute.
reabilitá (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabiliteáză
reabilitáre (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitắrii; pl. reabilitắri
reabilit├í vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilit├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. reabilite├íz─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. reabilit├ęze
reabilitáre s. f. (sil. re-a-) abilitare
REABILIT├ü vb. I. 1. tr., refl. A(-╚Öi) restabili prestigiul ╚Ötirbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva ├«n drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce ├«n stare activ─â unele func╚Ťii alterate ├«n urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. r├ęhabiliter].
REABILIT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) reabilita. ÔÖŽ Restabilire, redob├óndire a bunei reputa╚Ťii. ÔÖŽ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus ├«n drepturile personale pierdute. [< reabilita].
REABILIT├ü vb. I. tr., refl. a(-╚Öi) restabili buna reputa╚Ťie, onoarea, prestigiul ╚Ötirbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce ├«n stare activ─â unele func╚Ťii alterate ├«n urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-╚Öi ├«ndrepta situa╚Ťia ╚Öcolar─â, ob╚Ťin├ónd o not─â bun─â, dup─â note insuficiente. (< fr. r├ęhabiliter)
A REABILIT├ü ~├ęz tranz. 1) A face s─â se reabiliteze. 2) jur. A repune ├«n drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. r├ęhabiliter
A SE REABILIT├ü m─â ~├ęz intranz. A-╚Öi rec─âp─âta prestigiul ╚Ötirbit, buna reputa╚Ťie. [Sil. re-a-] /<fr. r├ęhabiliter
reabilit├á v. 1. a restabili pe cineva ├«n toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a rec─âp─âta stima public─â: sÔÇÖa reabilitat.
reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.
*reabilita╚Ťi├║ne (ea 2 sil.) f. (fr. r├ęhabilitation). Ac╚Ťiunea de a reabilita: condamnat care ob╚Ťine reabilita╚Ťiunea. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ob. -├íre.
*reabilit├ęz (ea 2 silabe) v. tr. (re ╚Öi abilitez; fr. r├ęhabiliter). Restabilesc ├«n prima stare, ├«n vechile dreptur─ş, ma─ş ales vorbind de condamna╚Ť─ş: a reabilita amintirea unu─ş condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc ├«n stim─â: acest fapt l-a reabilitat.
reabilit├íre s. f. (arg. elevilor) ÔŚŐ ÔÇ×[Elevii spun] ├«n loc de reexaminare, atunci c├ónd notei insuficiente ├«i urmeaz─â alt─â not─â bun─â, reabilitare (e╚Öti reabilitat).ÔÇŁ R.lit. 19 VII 79 p. 9 (formal din fr. r├ęhabiliter)
REABILIT├üRE (< reabilita) s. f. 1. Ac╚Ťiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) ├Äncetare, uneori de drept, nai adesea la cerere ╚Öi ├«n temeiul unei hot─âr├óri judec─âtore╚Öti, a dec─âderilor, interdic╚Ťiilor ╚Öi incapacit─â╚Ťilor care rezultau pentru o persoan─â dintr-o condamnare penal─â. 3. (MED.) Complex de m─âsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite s─â restabileasc─â (sau s─â compenseze) func╚Ťiile tulburate ale organismului ╚Öi capacit─â╚Ťii de munc─â a bolnavilor ╚Öi invalizilor.
reabilitare, reabilit─âri s. f. (pub.) reparare, repunere ├«n stare de func╚Ťionare

Reabilitare dex online | sinonim

Reabilitare definitie

Intrare: reabilita
reabilita verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: re-a-
Intrare: reabilitare
reabilitare substantiv feminin
  • silabisire: re-a-