Dicționare ale limbii române

2 intrări

22 definiții pentru reabilitare

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.
REABILITÁ, reabilitez, vb. I. Tranz. 1. A restabili buna reputație a cuiva; a dezminți învinuirile aduse cuiva. Acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate. IBRĂILEANU, A. 147. Timpul era s-o reabiliteze în ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. ◊ Refl. Înainte de a te socoti independent, cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. (Fig.) După război, cuvîntul «muiere» care era, în orașele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. 2. (Jur.) A repune, a reintegra (pe cineva) în drepturile sale, prin ștergerea pe cale judiciară a condamnării la o pedeapsă criminală sau corecțională, cum și a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din pedeapsă. – Pronunțat: re-a-.
REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei; redobîndire a bunei reputații. Lupta noastră și izbînda să fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. Încă în Grecia antică erau curente, epoci literare, cari întunecau literatura trecută și încă pe atunci era luptă pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute.
reabilitá (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabiliteáză
reabilitáre (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitắrii; pl. reabilitắri
reabilitá vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilitéz, 3 sg. și pl. reabiliteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. reabilitéze
reabilitáre s. f. (sil. re-a-) abilitare
REABILITÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter].
REABILITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reabilita. ♦ Restabilire, redobândire a bunei reputații. ♦ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. [< reabilita].
REABILITÁ vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter)
A REABILITÁ ~éz tranz. 1) A face să se reabiliteze. 2) jur. A repune în drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
A SE REABILITÁ mă ~éz intranz. A-și recăpăta prestigiul știrbit, buna reputație. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter
reabilità v. 1. a restabili pe cineva în toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a recăpăta stima publică: s’a reabilitat.
reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.
*reabilitațiúne (ea 2 sil.) f. (fr. réhabilitation). Acțiunea de a reabilita: condamnat care obține reabilitațiunea. – Și -áție, dar ob. -áre.
*reabilitéz (ea 2 silabe) v. tr. (re și abilitez; fr. réhabiliter). Restabilesc în prima stare, în vechile drepturĭ, maĭ ales vorbind de condamnațĭ: a reabilita amintirea unuĭ condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc în stimă: acest fapt l-a reabilitat.
reabilitáre s. f. (arg. elevilor) ◊ „[Elevii spun] în loc de reexaminare, atunci când notei insuficiente îi urmează altă notă bună, reabilitare (ești reabilitat).” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (formal din fr. réhabiliter)
REABILITÁRE (< reabilita) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) Încetare, uneori de drept, nai adesea la cerere și în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. 3. (MED.) Complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite să restabilească (sau să compenseze) funcțiile tulburate ale organismului și capacității de muncă a bolnavilor și invalizilor.
reabilitare, reabilitări s. f. (pub.) reparare, repunere în stare de funcționare

Reabilitare dex online | sinonim

Reabilitare definitie

Intrare: reabilita
reabilita verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: re-a-
Intrare: reabilitare
reabilitare substantiv feminin
  • silabisire: re-a-