Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru rea-voință

REA-VOÍNȚĂ s. f. Lipsă de bunăvoință, atitudine ostilă. V. dușmănie, răutate. Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203.
rea-voínță (rea-) s. f., art. reáua-voínță (dar: reaua sa voință), g.-d. art. rélei-voínțe
rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art. rélei-voínțe
VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva.~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință
reavoință f. voință rea.
*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a.

rea-voință definitie

rea-voință dex

Intrare: rea-voință
rea-voință substantiv feminin (numai) singular