reținut definitie

2 intrări

22 definiții pentru reținut

REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc, într-un vehicul, la un spectacol etc. 4. A ține asupra sa, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Pref. re- + ține (după fr. retenir).
REȚINÚT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, potolit, cumpătat, sobru, moderat. – V. reține.
REȚÍNE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re1- + ține (după fr. retenir).
REȚINÚT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, potolit, cumpătat, sobru, moderat. – V. reține.
REȚÍNE, rețín, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a nu lăsa să plece, să iasă etc.; a opri, a împiedica de la ceva. Annie e destul de voluntară, și are destul tact ca să știe cum să-l rețină acasă. C. PETRESCU, C. V. 193. Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi, Și fără ca să aibă un frîu spre a-l reține, Cu nimenea, să-i spuie ce este rău sau bine. MACEDONSKI, O. I 258. ♦ A lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide (în vederea unor cercetări judiciare etc.). Delincventul a fost reținut. ♦ Fig. A stăpîni, a înfrîna. Îmi rețin mînia. ▭ Simțind că o revoltă neputincioasă îl înăbușă, doctorul, reținîndu-și lacrimile, se ridică încet, apropiindu-se de pat. BART, E. 388. ◊ Refl. Îi venea să plîngă, dar s-a reținut. 2. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. A reține talonul unui bilet. 3. (Cu privire la un bilet, la un loc într-o sală de spectacol, într-un tren etc.) A opri dinainte, a rezerva. A reținut un loc la operă. A reținut o cameră la hotel. 4. A nu achita o parte din drepturile bănești sau dintr-o sumă de bani datorată cuiva; a popri. 5. A ține minte, a-și aminti, a-și întipări în minte ceva, a nu fi uitat ceva. Ochii se deschid mari cătînd a reține cu vederea corpul acela negru care dispare înghițit de valuri. BART, S. M. 19. – Variantă: rețineá vb. II.
REȚINÚT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre persoane și atitudinea lor) Stăpînit, rezervat, sobru, moderat. Schițează un gest ca și cum ar vrea să-l îmbrățișeze, dar, în fața atitudinii reținute a lui Ambruș, se oprește. V. ROM. aprilie 1954, 37. Pe fețele celor întovărășiți creștea mîndria; pe ale celorlalți, o mulțumire reținută. MIHALE, O. 104.
rețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rețín, 2 sg. rețíi, 1 pl. rețínem, 2 pl. rețíneți; conj. prez. 3 să rețínă; ger. reținấnd; part. reținút
rețíne vb. ține
REȚÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-și opri, a-și stăpâni, (rar) a-și prididi, (fig.) a-și înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. v. abține. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.
REȚINÚT adj. 1. v. arestat. 2. v. stăpânit. (~ în comportare.) 3. v. cumpătat. 4. reticent, rezervat, (livr.) parcimonios, (reg.) pâșin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. v. ascuns.
Reținut ≠ expansiv, impulsiv
REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir].
REȚINÚT, -Ă adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, sobru. [< reține].
REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)
REȚINÚT, -Ă adj. (despre oameni) stăpânit, rezervat, sobru; moderat. (< reține)
A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrundă (undeva). /re- + a ține
A SE REȚÍNE mă rețín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține
reține v. 1. a ținea la sine ceeace e al altuia: a reține averea cuiva; 2. a pune în rezervă, a scădea: îmi reține atâta la sută; 3. a invita dinainte; a reține la prânz; 4. a-și asigura din precauțiune: a reține un loc la teatru; 5. a nu lăsa să meargă: nu mă rețineți, sunt grăbit; 6. a înfrâna, a modera: a-și reține mânia; 7. a se ținea să nu cază.
2) *rețín și rețíŭ, -ținút, a -țineá și -țíne v. tr. (re- și țin, după lat. re-tinére, și fr. retenir. – Se conj. ca țin). Opresc, țin, nu daŭ: nu reține ceĭa ce nu ți se cuvine. Opresc, scad: ți se reține un franc din leafă. Opresc, zic să rămîĭe: l-a oprit la masă. Opresc, țin, nu las să plece: comisaru l-a reținut la poliție, (fig.) afacerile l-aŭ reținut. Opresc din ainte, spun să mi se păstreze: rețin un loc la teatru. Țin minte: multe se învață, dar puține se rețin. Opresc, țin, înfrînez: a-țĭ reținea lacrămile, furia. V. refl. Mă țin, mă înfrînez: se reținea să nu plîngă.
REȚINE vb. 1. (JUR.) a aresta, a deține, a închide, a întemnița, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (Hoțul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a împiedica, a opri, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să nu plece.) 3. a înfrîna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici.) 4. a opri, a stăpîni, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 6. a opri, a păstra, a rezerva. (Ți-am ~ niște măsline.) 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. a rezerva. (I-a ~ un bilet.) 9. a păstra, a purta. (~ în suflet icoana copilăriei.) 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. a observa, a percepe, a remarca, a sesiza, a vedea, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 12. a nota, a observa, a releva, a remarca, a semnala, a sublinia. (Să ~ următoarele însușiri...)
REȚINUT adj. 1. (JUR.) arestat, deținut, închis, întemnițat, (înv.) poprit. (Persoane ~ și persoane libere.) 2. stăpînit. (~ în comportare.) 3. astîmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumințit, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Om ~.) 4. reticent, rezervat, (reg.) pîșin. (O persoană excesiv de ~.) 5. rezervat, (fig.) măsurat. (Un spirit ~.) 6. ascuns, tăinuit, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~.)
poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!

reținut dex

Intrare: reține
reține verb grupa a III-a conjugarea a IX-a
Intrare: reținut
reținut adjectiv