RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescarii din două bărci, folosită pentru adâncimi mari. – Et. nec.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Unealtă de pescuit în formă de sac, confecționată din plasă și purtată de pescari în două bărci, folosită la adâncimi mari. – Et. nec.

RÉȘCĂ, reșce, s. f. Instrument de pescuit la adîncimi mari, adaptat din matița năvodului. Scot matița de la năvod și o transformă într-un instrument de pescuit de sine stătător, pe care-l numesc «reșcă». ANTIPA, P. 431.

réșcă s. f., g.-d. art. réșcei; pl. réșce

réșcă s. f., g.-d. art. réșcei; pl. réșce

aréșcă f., pl. ște, ștĭ, șce, șcĭ (cp. cu rus. arešokŭ, gen. -ška, dim. d. arĭeh, scris orĭeh, nucă). Mold. Dosu uneĭ monete (scrisă) în opoz. cu arol. – În Munt. reșcă, în vest rișcă (cp. cu rut. orišk, nucușoară).

réșcă, V. areșcă.