Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru ravagiu

RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage.
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl.) Pagubă, distrugere, pustiire cauzată de o furtună, o inundație, o boală etc. – Din fr. ravage.
RAVÁGIU, ravagii, s. n. (Mai ales la pl., de obicei în legătură cu verbul «a face») Pagubă, distrugere, pustiire (cauzată de furtuni, de boli etc.). Bolile sociale [în Antile], fac ravagii: malaria dezolează populația țărmurilor joase. V. ROM. aprilie 1954, 65. – Pl. și: (învechit) ravagiuri (NEGRUZZI, S. III 61).
ravágiu [giu pron. giu] s. n., art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (-gi-i-)
ravágiu s. n. [-giu pron. -giu], art. ravágiul; pl. ravágii, art. ravágiile (sil. -gi-i-)
RAVÁGIU s.n. Pustiire, stricăciune, pagubă cauzată de o furtună, de o inundație etc. [Pron. -giu, pl. -ii, var. ravaj s.n. / < fr. ravage].
RAVÁGIU s. n. (pl.) stricăciune, pagubă, pustiire. (< fr. ravage)
RAVÁGIU ~i n. mai ales la pl. Distrugere cauzată de unele fenomene ale naturii (inundații, furtuni, epidemii etc.); pagubă de mare proporție. /<fr. ravage
*ravágiŭ și -áj n., pl. e (fr. ravage, curs impetuos, pagubă cauzată de ape saŭ de alt-ceva, d. ravir, a răpi). Barb. Mare pagubă, devastare, pustiire, distrugere: ravajele potopuluĭ, cĭumeĭ, holereĭ, bețiiĭ.

ravagiu definitie

ravagiu dex

Intrare: ravagiu
ravagiu substantiv neutru
  • pronunție: -giu pr. -gĭu