RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś.

RÁTOȘ s. n. v. rateș.

RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Reg.; înv.) Han așezat la o șosea principală. [Var.: rátoș s. n.] – Din ucr. ratuś.

RÁTOȘ s. n. v. rateș.

RÁTEȘ, rateșe, s. n. (Mold., Bucov., învechit) Han la drumul mare. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. SADOVEANU, O. I 362. Am eu palate roșii și mari cît un rateș, ca Petrea Anastasiu? HOGAȘ, DR. II 101. – Variante: rátoș (IBRĂILEANU, S. 15), rátuș s. n.

RÁTOȘ s. n. v. rateș.

ráteș (înv.) s. n., pl. ráteșe

ráteș s. n., pl. ráteșe

ráteș (ráteșe), s. n. – Han, posadă. – Var. ratuș. Germ. Rathaus, prin intermediul pol. ratusz, rut. ratuš (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 310). În Mold.

RÁTEȘ ~e n. înv. Han așezat la un drum circulat. /<ucr. ratuš

ráteș, ráteșe, s.n. (reg.; înv.) 1. han mare la drum. 2. (fig.) hardughie.

ràtoș n. Mold. han la drumul mare: dela ratoș mai la vale POP. [Rut. RATUȘ (din nemț. Rathaus)].

ráteș (Mold. sud), rátoș și rátuș (nord) n., pl. e (rut. rátuš, rátuša, han; pol. ratusz, rus. rátuša, primărie, d. germ. rathaus, primărie. Cp. cu conteș). Han mare la drum (nu în sat orĭ în oraș): rateșu luĭ Conachi (Covurluĭ). Fig. Iron. Hardughie, casă mare și nu prea frumoasă.

rátoș, rátuș, V. rateș.