ratificare definitie

2 intrări

22 definiții pentru ratificare

RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier.
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica.
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier.
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica.
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. A confirma în formă autentică un act, un tratat, o convenție, o lege, pentru a le face să aibă deplină valabilitate. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne... ratifică și denunță tratatele internaționale ale Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 23. Majoritățile... au votat ratificarea convențiunii. ODOBESCU, S. III 425. Divanul, sub îndemnul ambasadorului, primește și ratifică tratatul. ALECSANDRI, S. 100.
RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica; confirmare, în formă autentică, de către o autoritate competentă a convențiilor, a tratatelor etc., pentru a le da valabilitate. Ratificarea convenției economice.
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificắrii; pl. ratificắri
ratificá vb., ind. prez. 1 sg. ratífic, 3 sg. și pl. ratífică
ratificáre s. f., g.-d. art. ratificării; pl. ratificări
RATIFICÁ vb. v. confirma.
RATIFICÁRE s. v. confirmare.
RATIFICÁ vb. I. tr. A da valabilitate unui act, unui tratat etc. prin aprobarea sau confirmarea lui în formă autentică. [P.i. ratífic, 3,6 -că, it. ratificare, fr. ratifier].
RATIFICÁRE s.f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. ♦ Acțiune juridică prin care un stat își însușește prin intermediul organelor sale competente un tratat internațional. ◊ Instrument de ratificare = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. [< ratifica].
RATIFICÁ vb. tr. a face o ratificare. (< fr. ratifier, lat. ratificare)
RATIFICÁRE s. f. 1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declară că își însușește un tratat semnat de reprezentantul său cu un alt stat sau cu mai multe state. ♦ instrument de ~ = document în care se consemnează însușirea unui tratat internațional de către un stat. 2. aprobare a unui act săvârșit de un alt organ. (< ratifica)
A RATIFICÁ ratífic tranz. (tratate, convenții, legi etc.) A confirma fără modificări (făcând să intre în vigoare). /<lat., it. ratificare, fr. ratifier
ratificà v. a confirma ceeace s’a făcut sau promis.
*ratífic, a v. tr. (mlat. rati-fico, -ficáre, d. ratum, confirmat, și fácere, a face; fr. ratifier). Confirm formal ceĭa ce s’a făcut orĭ s’a promis.
*ratificațiúne f. (lat. ratificatio, -ónis). Acțiunea de a ratifica. Actu (hîrtia) în care e scrisă această acțiune. – Și -áție, dar ob. -áre.
RATIFICA vb. (JUR.) a confirma, a consacra, a consfinți, a întări, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.)
RATIFICARE s. (JUR.) confirmare, consacrare, consfințire, întărire, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.)

ratificare dex

Intrare: ratifica
ratifica verb grupa I conjugarea I
Intrare: ratificare
ratificare substantiv feminin