ratifica definitie

12 definiții pentru ratifica

RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier.
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier.
RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. A confirma în formă autentică un act, un tratat, o convenție, o lege, pentru a le face să aibă deplină valabilitate. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne... ratifică și denunță tratatele internaționale ale Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 23. Majoritățile... au votat ratificarea convențiunii. ODOBESCU, S. III 425. Divanul, sub îndemnul ambasadorului, primește și ratifică tratatul. ALECSANDRI, S. 100.
ratificá (a ~) vb., ind. prez. 3 ratífică
ratificá vb., ind. prez. 1 sg. ratífic, 3 sg. și pl. ratífică
RATIFICÁ vb. v. confirma.
RATIFICÁ vb. I. tr. A da valabilitate unui act, unui tratat etc. prin aprobarea sau confirmarea lui în formă autentică. [P.i. ratífic, 3,6 -că, it. ratificare, fr. ratifier].
RATIFICÁ vb. tr. a face o ratificare. (< fr. ratifier, lat. ratificare)
A RATIFICÁ ratífic tranz. (tratate, convenții, legi etc.) A confirma fără modificări (făcând să intre în vigoare). /<lat., it. ratificare, fr. ratifier
ratificà v. a confirma ceeace s’a făcut sau promis.
*ratífic, a v. tr. (mlat. rati-fico, -ficáre, d. ratum, confirmat, și fácere, a face; fr. ratifier). Confirm formal ceĭa ce s’a făcut orĭ s’a promis.
RATIFICA vb. (JUR.) a confirma, a consacra, a consfinți, a întări, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.)

ratifica dex

Intrare: ratifica
ratifica verb grupa I conjugarea I