RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ.

RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét.

RÂT1, râturi, s. n. Botul porcului. – Din sl. rŭtŭ.

RÂT2, râturi, s. n. (Reg.) Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. – Din magh. rét.

RÎT1, rîturi, s. n. Botul porcului. Porcul însă își scoase deodată rîtul din zeama de tărîțe. REBREANU, R. I 147. Purcelul... răstoarnă cîteva oale cu rîtul. CREANGĂ, P. 81. Mistreți... cu rîturile întinse, cu colții ascuțiți, cu spinarea încovoiată și cu codița sumeasă dau năvală prin leasă și prin mocirlă. ODOBESCU, S. III 110. Belciug de aur la rîtul porcului, se zice cînd cineva dă un lucru bun cuiva care nu-l merită sau nu știe să-l prețuiască.

RÎT2, rîturi, s. n. (Regional) Loc șes (de-a lungul unei ape curgătoare) pe care crește iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. V. pajiște. Să las lunca cea cu spini Și să nu mai văd pe luncă Lătrînd cînii cum s-aruncă Peste rît. COȘBUC, P. II 167. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Dar mi-i milă de obraz Că rămîne fript și ars Și rămîne ofilit Ca otava de pe rît, Cîndu-i bună de cosit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.

rât s. n., pl. rấturi

rât (botul porcului, luncă) s. n., pl. râturi

RÂT s. (ANAT.) bot, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. și Bucov.) sfârlă. (~ al porcului.)

RÂT s. v. baltă, băltoacă, gură, livadă, luncă, mlaștină, mocirlă, ogor, păpuriș, păpuriște, pârloagă, pomet, smârc.

rît (rấturi), s. n. – Botul porcului. Sl. rŭtŭ „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rît, s. n. (Trans., fînaț, pășune), care se consideră der. din mag. rét, din aceeași rădăcină sl. (Gáldi, Dict., 153), dar care poate proveni și direct din sl., cf. bg. răt „colină”, slov. rot „pășune pe o colină”, și în plus are dublul sens al lui bot. – Der. rîtan (var. rătan), s. m. (grosolan, necioplit), cf. botos; rîtos, adj. (insolent, obraznic).

RÂT ~uri n. Bot de porc; surlă. /<sl. rutu

răt n. Tr. livede: nu-i ca mine floare ’n răt POP. [Ung. RÉT].

rât n. botul porcului: belciug de aur la râtul porcului PANN. [Slav. RŬTŬ].

1) rît n., pl. urĭ (vsl. rŭtŭ, rotŭ, rît, bot). Botu porculuĭ. V. flit și teflu.

2) rît n., pl. urĭ (ung. rét, livadă. V. rădĭ). Trans. Maram. Livadă.

RÎT s. (ANAT.) bot, (reg.) flit, mordă, surlă, teflu, tic, zotcă, zurnă, (prin Transilv.) ciort, (prin Maram.) roată, (Mold. și Bucov.) sfîrlă. (~ al porcului.)

rît s. v. BALTĂ. BĂLTOACĂ. GURĂ. LIVADĂ. LUNCĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. OGOR. PĂPURIȘ. PĂPURIȘTE. PÎRLOAGĂ. POMET. SMÎRC.

rât, râturi, s.n. – (reg.) Câmp necosit; cosalău, fânaț. – Din magh. rét „fâneață, livadă” (Scriban, DEX).

rât, -uri, s.n. – Câmp necosit; cosalău, fânaț. – Din magh. rét „fâneață, livadă”.

RAȚ, Giurgiu (Gheorghe) (?-1611), căpitan de origine sârbă în serviciul domnilor Mihai Viteazul și Radu Șerban. S-a remarcat în campaniile din Transilvania ale celor doi domni.

RAȚ etnic < magh. rac „sîrb”. – (Ard; Moț); – Mihai (17 B III 377); – Gheorghe, comandant în oștile lui Mihai Viteazul, zis și Rați Giurgi (17 B II 1); în genitivul patronimic: Rății, Standul (AO VII 29); Rațiu, act.

rât, râturi s. n. (peior.) gură.