rasă definitie

44 definiții pentru rasă

RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
RÁSĂ2, rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa.
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi, bun; select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
RÁSĂ2, rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa.
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasă = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.
RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat pînă la piele. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre capul, fața lor) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; (urmat de determinări) care are părul tăiat pînă la piele. Bătu în palme și unul din servii rași pe cap întinse un covor pe iarbă. SADOVEANU, O. VII 70. Vine lîngă mine, cu figura lui lungă și rasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. Veni și unul dintre ofițerii de punte. Spilcuit, ras proaspăt și pudrat. BART, S. M. 98. ◊ Expr. (Familiar) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = ba că-i una, ba că-i alta, că e laie, că-i bălaie; în sfîrșit, după multă vorbă. Tura-vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. CARAGIALE, O. I 91. ♦ Fig. (Despre cîmp) Cu iarba sau holdele tăiate; cosit, secerat. Iată vin cosașii veseli... Sub a lor coasă, Cîmpul ras rămîne verde, ca o apă luminoasă. ALECSANDRI, P. III 68. 2. (Despre legume, fructe) Curățat de stratul exterior prin frecarea pe o răzătoare. Lămîie rasă. ♦ Fărîmițat prin frecarea pe răzătoare, pînă se transformă în pulbere sau în bucățele mici, utile. Șocolată rasă. ▭ Dintr-o ridiche patru feluri de mîncare se fac: rasă și nerasă, cute și felii. PANN, la CADE. 3. (Despre terenuri) Neted, șes. Privește! S-a dus monotonia cîmpului ras. De-aici încolo... altă vedere ți se deschide. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ♦ (Adverbial) Atingînd ușor o suprafață. Prepelița zboară ras cu pămîntul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. 4. (Despre recipiente, adesea în corelație cu plin) Plin pînă la marginea de sus, foarte plin. Paparudă-rudă Vino de mă udă... Cu găleata plină, Ploile să vină, Cu găleata rasă, Ploile să varsă. ȘEZ. I 155. Șăde Stanciu-n cap de masă, Cu vedrița plină rasă. SEVASTOS, C. 299.
RÁSĂ1, rase, s. f. 1. Varietate de animale care se deosebește de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere (adesea obținute prin eforturile omului, cu scopul de a se ajunge la noi tipuri, care să aducă mai mult folos). Creșterea porcinelor se va orienta în direcția măririi efectivelor din rasele pentru grăsime și din rasele mixte (carne și grăsime). SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. ◊ Loc. adj. De rasă = de soi bun. (Ironic) Veronescu făcea parte dintre acei luptători de rasă care sînt veșnic în tabăra guvernului. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. ◊ Rasă fiziologică = varietate a unei specii de microorganisme patogene care se deosebește de alte varietăți prin caracterele ei fiziologice (în special prin specia plantei pe care o atacă). Desigur că cunoașterea raselor fiziologice dintr-o regiune este necesară selecționatorului în căutarea de soiuri de grîu rezistente la rugină. SĂVULESCU, M. U. I 169. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de oameni, formate din cele mai vechi timpuri ale preistoriei și caracterizate prin culoarea pielii, aspectele părului și alte particularități exterioare, care nu contrazic unitatea biologică a întregii omeniri și nu constituie un criteriu științific pentru diferențierea ei în grupări sociale. Culoarea pielei variază după rasă, de la alb-deschis pînă la negru-închis. NICOLAU-MAISLER, D. V. 28. Îi făcuse o impresie ciudată mica vietate de altă rasă, fetița cea neagră, cu ochii albi. BART, E. 382. Alții înțeleg prin pesimism o boală care bîntuie toate rasele, toate civilizațiile. GHEREA, ST. CR. I 53.
RÁSĂ2, rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă pînă la călcîie, pe care o poartă călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. [Călugărul] mă privi smerit și sfios, strîngîndu-și îngrijit, cu degete aspre... rasa la piept. HOGAȘ, M. N. 112. Diaconul... îmbrăcat într-o rasă de satin... ieși din casă. CONTEMPORANUL, III 653. [Lăpușneanul] se văzu coperit cu o rasă. NEGRUZZI, S. I 160.
rásă s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
rasá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. raseáză
rásă (grup biologic, haină) s. f., g.-d. art. rásei; pl. ráse
RAS adj. v. drept, neted, plan, plat, șes.
RAS adj., adv. 1. adj. v. bărbierit. 2. adj. v. răzuit. 3. adv. v. razant.
RÁSĂ s. (BIOL.) 1. soi, specie, (pop.) sămință, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 2. sânge. (Cal de ~ arabă.) 3. (înv.) soi. (~ mongolă.) 4. rasă ecologică = ecotip.
RÁSĂ s. (BIS.) (înv.) schimă. (A îmbrăcat ~ monahală.)
RAS s.m. Înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat, de regulă, căpeteniilor de provincii istorice. [Pl. rași. / < fr., ar. ras].
RÁSĂ s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebită de alte varietăți ale aceleiași specii și ale cărei caractere distinctive se transmit de la o generație la alta; soi. ♦ De rasă = de soi bun; select. 2. Grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, având drept caractere distinctive culoarea pielii și a părului, trăsăturile feței etc., particularități care nu contrazic unitatea biologică a întregii omeniri și nu constituie un criteriu științific pentru diferențierea ei în grupări sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].
RAS s. m. înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat căpeteniilor de provincii istorice. (< fr. ras)
RASÁ1 vb. refl. (despre vin, șampanie) a se așeza, a se limpezi. (< fr. rasseoir)
RÁSĂ s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea îndelungată la mediul cosmogeografic și la condițiile istorice de viață economico-sociale, având drept caractere distinctive culoarea pielii, a părului, trăsăturile feței etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeași specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)
TÁBULA RÁSA loc. s. expresie folosită pentru a caracteriza starea inițială a psihicului copilului, afirmând că omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute. ◊ a face tabula rasa = a șterge tot, a renunța la anumite păreri, idei pentru a adopta altele. (< lat. tabula rasa)
rásă (ráse), s. f. – Grup biologic; spiță, soi; castă. Fr. race.
rásă (ráse), s. f. – Veșmînt călugăresc. – Mr. rasă. Mgr. ῥάσον, parțial prin intermediul sl. (sb., cr., rut., pol.) rasa (Miklosich, Fremdw., 121; Cihac, II, 307; Murnu 49; Conev 83; Vasmer, Gr., 127), cf. bg. ras, it., sp. raso. – Der. rasofor, s. m. (călugăr), din ngr. ῥασοφόρος (Gáldi 246).
RAS rásă (rași, ráse) 1) v. A RADE.C-o fi tunsă, c-o fi rasă ba că-i una, ba că-i alta. 2) (despre vase) Care este umplut până la limită; plin ochi. 3) (despre terenuri) Care nu are ridicături sau adâncituri; fără denivelări; drept. /v. a rade
RÁSĂ1 ~e f. 1) biol. Categorie sistematică intermediară între specie și individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trăsături ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ arabă. 3) Grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentația pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloidă. ~ europoidă. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse
RÁSĂ2 ~e f. Haină largă și lungă până la călcâie, purtată de preoți și de călugări pe deasupra îmbracămintei. /<sl. rasa
ras a. 1. tuns până la piele; 2. cosit: câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă AL. ║ n. acțiunea de a rade: rasul barbei. [Lat. RASUS].
rassă f. 1. toți cei ce se trag din aceeaș familie; 2. varietate a speciei umane: rassă albă; 3. varietate a speciei animale: cal de rassă bună (= fr. race).
rassă f. veșmânt larg de postav fără păr ce poartă călugării. [Slav. RASA, lit. haină rasă sau fără păr].
rad (est) și raz (vest), ras, a ráde v. tr. (lat. rádere, rasum, a rade; it. rádere, sard. raere, pv. vfr. raire, nfr. raser, sp. raer). Taĭ păru din rădăcină cu bricĭu: îmĭ rad obrazu (îl curăț de păr), îmĭ rad barba (o înlătur cu bricĭu). Răzuĭesc, șterg, înlătur cu cuțitu saŭ cu alt-ceva ceĭa ce e pe deasupra: rad solziĭ unuĭ pește, rad un cuvînt de pe o hîrtie, rad vîrfu uneĭ banițe umplute cu vîrf. Fig. Dărîm din temelie ca să nu maĭ rămîĭe urmă: Romaniĭ aŭ ras Cartaginea. (Asta nu e galicizm, cum cred uniĭ). Prelucrez, înfund, înving pin uneltirĭ, pin vorbă, pin știință: la judecată l-a ras din doŭă vorbe. A rade pe cineva fără săpun (Iron.), a-l prelucra răŭ, a-l zdrobi pin uneltirĭ, pin vorbă saŭ pin știință. V. refl. Îmĭ rad barba eŭ singur saŭ mĭ-o rade bărbieru: mă rad singur, mă rad la bărbier. V. tund.
rag, ras, a ráge v. intr. (lat. pop. rágere = ragire, a rage, a mugi; fr. raire și braire, a zbera [măgaru], it. ragghiare). Strig, mugesc, vorbind de boĭ și vacĭ: bou rage, calu nechează. – Part. ras și cele-lalte forme trecute nu se întrebuințează. – Vechĭ (Dos.) și răgesc, a răgi.
ras, -ă adj. (d. rad). Curățat cu bricĭu (cu cuțitu orĭ cu alt lucru asemenea) de ceĭa ce era pe deasupra: obraz ras (de barbă), talpă rasă (de noroĭ = răzuită), baniță rasă (adică netezită cu lemnu ca să nu fie maĭ plină de cît marginea, să nu fie plină cu vîrf). Înlăturat cu bricĭu: barbă rasă. Plin ras (saŭ: plin ochĭ), plin de tot: cĭutura plină rasă. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rade: rasu bărbiĭ, treĭ rasurĭ la franc la acest bărbier (în ainte de 1916).
1) rásă f., pl. e (vsl. rasa, haĭnă, haĭnă călugărească, bg. sîrb. pol. rut. rasa, rus. rĕasa, haĭnă preuțească saŭ călugărească, it. sp. raso, o stofă de mătase lustruită, mgr. ráson, haĭnă rasă, adică uzată de purtare, haĭnă călugărească, d. lat. rasus, rasa, ras, rasă. Haĭna lungă pe care o poartă pe deasupra călugăriĭ și preuțiĭ (gĭubea). V. rantie.
2) *rasă f., pl. e (fr. race, d. it. razza, cuv. de orig. nesigură, poate slav). Neam, familie: Româniĭ îs de rasă latină, acest copil descinde dintr’o rasă de muzicanțĭ. Varietate constantă care se păstrează din generațiune în generațiune: rasele umane (V. om). Iron. Categorie de oamenĭ care se ocupă cu acelașĭ lucru: rasa cămătarilor. Cal saŭ cîne de rasă, de bună rasă.
2) raz, ras, V. rad.
RAS adj., adv. 1. adj. bărbierit. (Față ~.) 2. adj. răzuit. (Un obiect ~.) 3. adv. razant, tangențial. (Zboară ~ cu pămîntul.)
ras adj. v. DREPT. NETED. PLAN. PLAT. ȘES.
RA s. (BIS.) (înv.) schimă. (A îmbrăcat ~ monahală.)
RA s. (BIOL.) 1. soi, specie, (pop.) sămînță, (prin Transilv. și Munt.) strană. (~ de vite.) 2. sînge. (Cal de ~ arabă.) 3. (înv.) soi. (~ mongolă.)
[această definiție nu poate fi redistribuită]
GUARDAFUI (RAS ASIR, CASEYR), cap în extremitatea de E a Africii (Somalia), la intrarea în G. Aden, la 11°49′ lat. N și 51°15′ long. E.
RÁSĂ2 (< sl.) s. f. Veșmânt din postav, larg și lung până în călcâie, purtat de călugări și de călugărițe.
RÁSĂ1 (< fr., germ.) s. f. 1. (BIOL.) Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante sau animale, prezentând unele caractere comune, constante, conservate ereditar. 2. Rase omenești = grupări mari, naturale, de oameni, unitare prin origine și printr-un ansamblu de caractere somatico-ereditare (pigmentația pielii, forma nasului și dispoziția nărilor, epicantusul, forma și dispoziția oaselor malare, aspectul secțiunii firului de păr etc.), dar având o mare variabilitate individuală, apărută ca rezultat al evoluției în condiții diferite de mediu. R. o. sunt expresia variabilității speciei umane Homo sapiens sapiens. Antropologia modernă consideră că rasele sunt populații ce diferă una de alta prin frecvența anumitor gene. Antropologia clasică consideră că ar exista trei rase mari principale, împărțite la rândul lor în rase secundare: a) r. europidă sau caucaziană (cu rasele secundare mediteraneană, nordică, est-europidă etc.); b) r. mongolidă (cu rasele secundare nord-asiatică, amerindiană, nord-chineză etc.); c) r. negridă sau negrid-australidă (cu rasele secundare australoidă, veddoidă, jawaneză, singaleză etc.). 3. (ZOOT.) Grup individualizat de animale domestice din aceeași specie, cu proprietăți biologice și productive asemănătoare. ◊ R. amelioratoare = r. specializată, consolidată și cu calități productive ridicate, având mare valoare de prăsilă; este folosită la îmbunătățirea calitativă a raselor locale. ◊ R. ecologică = r. atașată de un anumit biotip; ecotip. R. geografică = r. atașată de o anumită regiune din arealul speciei, nu de un anumit biotip definit; subspecie. ◊ Loc. De rasă = de soi bun; select.

rasă dex

Intrare: ras (adj.)
ras adj. adjectiv
Intrare: rasă
rasă substantiv feminin
Intrare: rasa (vb.)
rasa 1 vb. conjugarea a II-a grupa I verb reflexiv unipersonal