RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba ori mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere.

RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade.

RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere.

RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.[1]

RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.

RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba sau mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (Despre unele animale) A scoate răgete. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a răcni, a zbiera, a urla. [Var.: răgí s. f.] – Din lat. ragere.

RAS1, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade.

RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

RĂS- (Înaintea vocalelor și a consoanelor sonore, în forma răz-) Element de compunere care: 1. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă o împrăștiere, o repetare sau o intensificare a acțiunii exprimate de verbul simplu; b) formează, de la adjective, derivate care exprimă intensificarea însușirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formează, de la substantive, derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu; d) formează, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generații depărtate; e) formează, de la adverbe de timp, derivate indicând un timp mai îndelungat decât cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche; b) formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a situației dinainte; 3. formează, de la verbe, substantive și adjective, derivate cu sensul mai depărtat de cel al cuvântului simplu. [Var.: răz-] – Din sl. ras-, raz-.

RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta veselia sau satisfacția printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ◊ Expr. A râde (sau, rar a-și râde) în barbă (sau pe sub mustață) = a râde reținut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefăcându-se că se bucură). A râde (cuiva) în nas (sau în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și bate joc de cineva care este de față. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A arăta cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ◊ Expr. Râd (sau ar râde) și câinii (sau și curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a făcut de rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a disprețui. – Lat. ridere.

RÂS2, râși, s. m. Specie de mamifer sălbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica sălbatică, cu blana galbenă-roșcată (cu pete negre) și cu smocuri de păr pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĭ.

RÂS1, râsuri, s. n. Acțiunea de a râde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat; râset. ◊ Expr. De râs (sau de râsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. A lua (pe cineva) în râs = a-și bate joc (de cineva). A-și face râs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet în cascade, scos de unele păsări. – Lat. risus.

RÁDE, rad, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la păr, barbă sau mustăți) A tăia pînă la piele, cu briciul sau cu mașina de ras; a bărbieri. După cîtăva vreme și-a ras mustățile. I. BOTEZ, ȘC. 107. Pe puntea de comandă se plimba singur, tăcut, un ofițer tînăr, cu barba și mustățile rase. BART, S. M. 50. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă. ALEXANDRESCU, M. 326. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi razi (sau radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. Baba asta, dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața. SADOVEANU, O. I 47. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se taie barba, mustățile) Urîtă vreme! grăi moș Matei, trăgînd apăsat pe-o curea o custură dintr-o bucată de coasă, cu care rădea pe Sandu. MIRONESCU, S. A. 41. Mușterii mulți... l-ai ras, i-ai tras dunga [pe bilet], te culci pe urechea aia și nu-i mai ții altă socoteală. CARAGIALE, O. I 183. (Expr., familiar, ironic) A rade pe cineva fără săpun = a ataca pe cineva violent, a-l critica foarte aspru. Carp nu vedea altă scăpare decît o intervenție străină. Gazetele liberale îl rad acum fără săpun. CARAGIALE, O. VII 67. ◊ Refl. Se rade în fiecare dimineață. ♦ A da jos părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. Horc, horc, horc! ca un om care trage să moară, face piatra sub custura de oțel cu care o rade de solzi, ca pe un pește. I. BOTEZ, ȘC. 204. (Refl. pas.) La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie... ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei. CREANGĂ, A. 41. 2. A răzui, a curăța, a îndepărta (cu un instrument) un strat subțire de pe un obiect. A rade vopseaua de pe zid. ▭ La mal d-ajungea, Caicul găsea, De mușchi îl rădea, Frumos că-l făcea Și-n el s-arunca. TEODORESCU, P. P. 650. ◊ Expr. (Familiar) A rade putina sau a o rade la (sau de) fugă = a fugi repede; a o lua la sănătoasa; a spăla putina, a șterge putina. [Fata] a îmbrăcat iute cu hainele sale un stîlp... și-apoi o rase la fugă. SBIERA, P. 278. Lupul a ras-o de fugă după dracu, să-l mănînce. ȘEZ. III 191. ♦ A șterge (cu guma, cu un briceag) ceva scris. ♦ A freca pe răzătoare. A rade hreanul. ▭ Și-o rădeam pe răzătoare. ȘEZ. III 60. 3. Fig. A distruge, a nimici, a dărîma (din temelie) lăsînd locul gol, a șterge (de pe suprafața pămîntului). Satele acelea vor fi complect rase cu tunul, domnule general. REBREANU, R. II 228. A ras războiul casele de-a rîndul. D. BOTEZ, F. S. 30. Și mai întîi Kiraly, din porunca domnului, asedie Orașul de Floci, ce era neîntărit, și-l rase din temelie. BĂLCESCU, O. II 46. 4. Fig. A bate, a nimici, a da gata (pe adversar); (în special) a bate pe cineva la un joc de cărți, luîndu-i toți banii. Am să te rad în proțesul tău cu Lipicescu. ALECSANDRI, T. 1436. Toderică i-a ras pre toți. NEGRUZZI, S. I 87. 5. (Popular) A reteza, a tăia. Cînd a dat zmeul să iasă, [Făt-Frumos] i-a și ras capul. SBIERA, P. 65. ♦ A da jos cu o mișcare bruscă. Era o creangă mai îndrăzneață, care sau căuta să-mi mîngîie fața, sau năzuia chiar să-mi radă pălăria de pe cap. HOGAȘ, M. N. 96. 6. (Cu complementul «fața pămîntului» sau «a apei») A atinge ușor, la suprafață. Pasărea rade pămîntul cu aripile. ◊ Expr. (Familiar) A rade (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă; a șterge o palmă, v. șterge. Îi rase o palmă. RETEGANUL, P. II 14. Ți-oi rade, sărmane, o palmă. MARIAN, T. 316. – Forme gramaticale: perf. s. răsei, part. ras.

RÁGE, rag, vb. III. Intranz. (De obicei la pers. 3) (Mai ales despre boi, vaci, cerbi) A scoate răgete; a mugi. Vaca rage de foame în bătătură. VLAHUȚĂ, O. A. 358. Boii rag, caii rînchează, cînii latră la un loc, Omul, trist, cade pe gînduri și s-apropie de foc. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ Fig. (Despre oameni) A țipa, a striga, a zbiera. Rabdă inimă și taci, Dacă n-ai gură să ragi. ȘEZ. XII 83. Badea rage Prin pîrloage, Lelea îngînă Din grădină (Clopotul și toaca). – Forme gramaticale: perf. s. răgíi, part. ras.

RAS1, rasuri, s. n. Acțiunea de a (se) rade; bărbierit. La d-voastră se fac și abonamente? – Da: 12 rasuri 3 franci... vine un ras ori un tuns 25 de santimuri, cu pudră, unt de migdale... CARAGIALE, T. II 79.

RAS2, -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat pînă la piele. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre capul, fața lor) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; (urmat de determinări) care are părul tăiat pînă la piele. Bătu în palme și unul din servii rași pe cap întinse un covor pe iarbă. SADOVEANU, O. VII 70. Vine lîngă mine, cu figura lui lungă și rasă. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. Veni și unul dintre ofițerii de punte. Spilcuit, ras proaspăt și pudrat. BART, S. M. 98. ◊ Expr. (Familiar) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = ba că-i una, ba că-i alta, că e laie, că-i bălaie; în sfîrșit, după multă vorbă. Tura-vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. CARAGIALE, O. I 91. ♦ Fig. (Despre cîmp) Cu iarba sau holdele tăiate; cosit, secerat. Iată vin cosașii veseli... Sub a lor coasă, Cîmpul ras rămîne verde, ca o apă luminoasă. ALECSANDRI, P. III 68. 2. (Despre legume, fructe) Curățat de stratul exterior prin frecarea pe o răzătoare. Lămîie rasă. ♦ Fărîmițat prin frecarea pe răzătoare, pînă se transformă în pulbere sau în bucățele mici, utile. Șocolată rasă. ▭ Dintr-o ridiche patru feluri de mîncare se fac: rasă și nerasă, cute și felii. PANN, la CADE. 3. (Despre terenuri) Neted, șes. Privește! S-a dus monotonia cîmpului ras. De-aici încolo... altă vedere ți se deschide. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ♦ (Adverbial) Atingînd ușor o suprafață. Prepelița zboară ras cu pămîntul. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. 4. (Despre recipiente, adesea în corelație cu plin) Plin pînă la marginea de sus, foarte plin. Paparudă-rudă Vino de mă udă... Cu găleata plină, Ploile să vină, Cu găleata rasă, Ploile să varsă. ȘEZ. I 155. Șăde Stanciu-n cap de masă, Cu vedrița plină rasă. SEVASTOS, C. 299.

RĂS- pref. (În forma răz- înaintea vocalelor și a consoanelor sonore) 1. Element de compunere formînd, de la verbe, derivate (de obicei folosite în corelație cu verbul simplu) care exprimă o acțiune prelungită, repetată sau o intensificare a acțiunii exprimate de verbul simplu: răscoace, răszice, răsciti etc. ♦ Formează, de la adjective, derivate (de obicei folosite în corelație cu adjectivul simplu) care exprimă intensificarea însușirii exprimate de adjectivul simplu: răsbucuros, răscopt etc. ♦ (Rar) Formează de la substantive derivate care exprimă ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu: răsputere. ♦ Formează, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indică generații depărtate: răzbunic. ♦ Formează, de la adverbe de timp, derivate indicînd un timp mai îndepărtat decît cel exprimat de substantivul simplu: răspoimîine. 2. (Uneori în concurență cu des-) Formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea revenirii la o stare mai veche: răscloci, răscumpăra, răspopi, răzgîndi etc. ♦ Formează, de la verbe, derivate care exprimă ideea modificării (în sens negativ) a situației dinainte: răstălmăci etc. 3. Formează, de la verbe, substantive și adjective derivate cu sensul mai depărtat de cel al cuvîntului simplu: răsuflătoare, răzbate etc.

RÎ́DE, rîd, vb. III. Intranz. 1. A-și manifesta satisfacția printr-o mișcare a feței și a gurii, scoțînd sunete specifice, nearticulate. Împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrînit, slăbit de lupte și suferințe, împărat ce-n viața lui nu rîsese niciodată. EMINESCU, N. 3. Nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha, ha, ha! rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. NEGRUZZI, S. I 140. ◊ (Cu subiectul «inima», «gura») Lui Domițian parcă îi rîdea inima. BASSARABESCU, V. 10. De plăcinte rîde gura; de vărzare și mai tare. CREANGĂ, A. 10. ◊ (Urmat de determinări modale, adesea hiperbolice) Rîd pe înfundate cu lacrimi, aruncînd căutături de milă spre dreapta. BASSARABESCU, S. N. 21. Vîrgolici rîse din toată inima. HOGAȘ, DR. II 133. A rîs cu mare poftă. CARAGIALE, O. III 72. Le-am lăsat și eu pe fete să rîdă, pînă li s-a duce gura la urechi. CREANGĂ, O. A. 66. Te fac să rîzi de te ții de pîntece. ȘEZ. I 39. ◊ Expr. A rîde (rar a-și rîde) în barbă sau pe sub mustață = a rîde reținut, pe ascuns. Porni să-și rîdă în barbă, bucurîndu-se. MIHALE, O. 287. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită. SADOVEANU, O. VII 74. A rîde mînzește v. mînzește. (Rar) A rîde galben = a rîde fals, silit, prefăcîndu-se că se bucură. Rîdem toți, rîde galben și locotenentul. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. A rîde (cuiva) în nas (în față sau în obraz) = a-și bate joc de cineva care e prezent, a sfida pe cineva cu nepăsare. Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalți trei îmi rîdeau în obraz. DELAVRANCEA, H. T. 6. Ea își bate joc de dînsul și-i rîde în față. SBIERA, P. 152. ♦ (Rar, despre păsări) A scoate sunete care sugerează veselie. Rîde ciudat hulubul sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 240. 2. A se distra, a se amuza, a face haz. Păcat că n-am fost mai multe, să rîdem. C. PETRESCU, C. V. 258. Ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu nasul în jos. ISPIRESCU, L. 15. ♦ A fi mulțumit, vesel, fericit; a se bucura. Copiii vor rîde în fiece casă, Pîini albe vor crește pe fiece masă. TULBURE, V. R. 36. Cine rîde la urmă rîde mai bine (= nu trebuie să te bucuri prea devreme, căci lucrurile pot lua altă întorsătură). ◊ Fig. Soarele rîdea afară. BART, E. 380. În glastre rîde floare lîngă floare. IOSIF, P. 18. În Vrancea la izvoarele Milcovului curge apa limpede; rîd codrii în apusul soarelui. D. ZAMFIRESCU, R. 246. Lunca rîde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. ALECSANDRI, P. I 235. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. «la») A arăta cuiva simpatie surîzîndu-i. Erai de paisprezece ani cînd mi-ai rîs întîi. DELAVRANCEA, A. 18. ◊ Fig. Cerul era limpede și luceferii sclipitori rîdeau la stele. CREANGĂ, P. 56. ♦ (Despre soartă, noroc) A-i fi cuiva favorabil. Alungă mîhnirea din inima ta, căci norocul îți rîde din toate părțile. CREANGĂ, O. A. 223. 3. A-și bate joc de cineva sau de ceva; a face haz pe socoteala cuiva, a lua în rîs. Va rîde-ntregul neam arab de bietul Ben-Ardun. COȘBUC, P. I 111. Pînă acum toți rîdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să rîdă el și de dracu. CREANGĂ, P. 51. Cît ești de mare și puternic, eu rîd de mînia ta. ALECSANDRI, T. II 18. ◊ Fig. Rău e cînd rîde culmea de mușunoi. ALECSANDRI, T. II 150. ◊ Refl. (Cu pronumele în dativ) Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele Ce își rîde de-aste vorbe, îngînîndu-le pe ele. EMINESCU, O. I 150. Băieții, ca să-și rîdă de el, îi zic... ȘEZ. IX 135. ◊ Tranz. Îl rîd toți de față. SEVASTOS, N. 98. Au început frații a-l rîde. SBIERA, P. 3. Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne rîde acușorul? CREANGĂ, O. A. 288. ◊ Expr. Rîd (sau ar rîde) și cîinii (curcile sau ciorile) de cineva sau (tranz.) mă rîd (sau m-ar, te-ar etc. rîde) și cîinii etc., se spune despre cineva care a ajuns de rîsul tuturor. Asta ți-i supărarea?... Fugi d-aici, Ioane, că rîd și curcile de tine. REBREANU, I. 109. Am să vă muștruluiesc de-au să rîdă și cîinii de voi. CREANGĂ, P. 304. ♦ Refl. (Popular, cu pronumele în dativ) A silui o femeie, a-și bate joc de ea. Mi-a chemat fata la curte și și-a rîs de ea Gogu Cristofor. STANCU, D. 134. ♦ Refl. (Adesea cu pronumele în dativ) A nu ține seamă de ceva; a nesocoti. Îmi rîd de ritm Și de-orice reguli îmi rîd. MACEDONSKI, O. I 13. Ți-ai rîs de toate, crezînd că asta e-o putere; ș-ai trecut nepăsătoare printre durerile celor din jurul tău. VLAHUȚĂ, O. A. 505. – Prez. ind. și: (regional) rîz (DELAVRANCEA, O. II 292, CARAGIALE, O. I 63, ALEXANDRESCU, M. 6).

RÎS1, rîși, s. m. Animal sălbatic, cu blana roșiatică, asemănător cu pisica sălbatică; trăiește în regiunile muntoase (Felix linx sau Linx vulgaris); linx. Erau mai cu seamă niște piei de rîși... și stăpînul meu le prețăluia una cîte una. SADOVEANU, F. J. 210. ♦ Blana prelucrată a animalului descris mai sus. Că rîșii și jderii Nu poartă numai domnii. SEVASTOS, N. 136.

RÎS2, (rar) rîsuri, s. n. 1. Acțiunea de a rîde și rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a gurii, însoțită de un sunet specific, nearticulat. Pățania doamnei Lungeanu cu Veta dumneaei a stîrnit un rîs general. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 88. Califul nu și-a mai putut stăpîni rîsul și a rîs cu mare poftă. CARAGIALE, P. 140. ◊ (Urmat de determinări care arată felul, caracteristica) Flăcăul părea tot cel de odinioară, cu glumele-i felurite, cu rîsu-i puternic. SADOVEANU, O. VII 307. Izbucniră într-un rîs gălăgios. REBREANU, R. I 131. Prin rîsuri cu hohote ele răscumpără lungile ore de tăcere. ODOBESCU, S. III 19. ◊ (În construcții hiperbolice) Dănilă... se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Băieții leșinau de rîs. id. ib. 306. ◊ Fig. De la pajiștile cu rîsuri în mii de fețe ale florilor... trebuia Jderul cel mititel să-și ia rămas bun. SADOVEANU, F. J. 86. 2. (Mai ales în expr., construit cu verbele «a fi», «a se face», «a ajunge», «a rămîne») De rîs (sau de rîsul lumii) = de ocară, de batjocură; ridicol. Am auzit c-o să rămînem de rîsul lumii. DUMITRIU, N. 24. Amîndoi se legară cu ață la deget și-și făcură nod la batistă, ferindu-se să spuie aceasta unul celuilalt, de teamă să nu se facă de rîs. BASSARABESCU, V. 42. Nu, nu vreau s-ajung de rîsul lumii. DELAVRANCEA, O. II 346. Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul În ochii unui luptător. COȘBUC, P. I 194. Mă tem că m-oi face de rîs. CREANGĂ, P. 195. A face (pe cineva) de rîs (sau de tot rîsul) = a face ca cineva să ajungă de rîsul lumii (v. compromite) sau a atrage (printr-o purtare nedemnă) batjocura asupra persoanelor care răspund de tine. Spune cîte-o vorbă de ne face de tot rîsul și ocara. SADOVEANU, O. VIII 223. Se vorbiră... să facă pe fratele lor cel mic de rîs și de ocară. ISPIRESCU, L. 37. A lua (pe cineva) în rîs = a-și bate joc (de cineva). Îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 37. A-și face rîs de cineva (sau de ceva) = a-și bate joc de cineva sau de ceva. Își face rîs de țara noastră cea blagoslovită. SADOVEANU, O. VII 135. Vrei să-și facă dracul rîs de mine. CREANGĂ, P. 154. Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu! ALECSANDRI, T. 274. ♦ Sunet în cascade, scos de unele păsări. Eu ascultam în pădure rîsul hulubului sălbatic. SADOVEANU, O. VIII 15.

ráde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rad, 1 pl. rádem, perf. s. 1 sg. răséi, 1 pl. ráserăm; conj. prez. 3 să rádă; ger. răzấnd; part. ras

ráge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ráge, imperf. 3 sg. răgeá (nu se folosește la participiu, supin și timpurile compuse cu participiul)

ras s. n., pl. rásuri

rấde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. rấdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. rấserăm; conj. prez. 3 să rấdă; ger. râzấnd; part. râs

râs1 (animal) s. m., pl. râși

râs2 (acțiune) s. n., pl. rấsuri

ráde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. rad, 1 pl. rádem, perf. s. 1 sg. răséi, 1 pl. ráserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. rádă; part. ras

ráge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rag, 2 sg. ragi, 3 sg. ráge; conj. prez. 3 sg. și pl. rágă; ger. răgând

ras s. n., pl. rásuri

râde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. râd, 1 pl. râdem, perf. s. 1 sg. râséi, 1 pl. râserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. râdă; part. râs

râs (mamifer, pasăre) s. m., pl. râși

râs (acțiune) s. n., pl. râsuri

râsul-pădúrii (pasăre) s. m.

RÁDE vb. 1. a (se) bărbieri. (Și-a ~ mustața.) 2. v. răzui. 3. v. distruge.

RÁDE vb. v. reteza, tăia.

RÁGE vb. v. mugi.

RAS s. v. bărbierit.

RAS adj. v. drept, neted, plan, plat, șes.

RAS adj., adv. 1. adj. v. bărbierit. 2. adj. v. răzuit. 3. adv. v. razant.

RÂDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) târtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rânji. (De ce ~ de el?)

RÂS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

RÂS s. 1. râset. (Era mare ~ și veselie.) 2. v. batjocură.

A râde ≠ a plânge

Râs ≠ plâns

RAS s.m. Înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat, de regulă, căpeteniilor de provincii istorice. [Pl. rași. / < fr., ar. ras].

RAȘ s.n. (Med.) Erupție eritematoasă de scurtă durată, care apare în perioada de invazie a unor boli eruptive. [< fr., engl. rash].

RAS s. m. înalt titlu nobiliar militar în Etiopia, rezervat căpeteniilor de provincii istorice. (< fr. ras)

TÁBULA RÁSA loc. s. expresie folosită pentru a caracteriza starea inițială a psihicului copilului, afirmând că omul nu are nici un fel de idei sau principii înnăscute. ◊ a face tabula rasa = a șterge tot, a renunța la anumite păreri, idei pentru a adopta altele. (< lat. tabula rasa)

ráde (rád, rás), vb. – 1. A răzui. – 2. A șterge, a îndepărta un strat, a elimina. – 3. A se bărbieri. – 4. A tăia, a bara cu o linie. – 5. A smulge, a extirpa, a suprima. – 6. A despuia pe cineva de bani. – 7. A condamna pe cineva. – 8. A respinge, a trînti la un examen. – 9. (Cu pron. o) A o șterge, a-și lua tălpășița. – 10. (Refl.) A minți, a exagera. – Mr. (a)rad(ere). Lat. radĕre (Pușcariu 1422; REW 6987), cf. prov. raire, v. fr. rere, cat. raure, sp. raer. Este dubletul lui radia, vb. (a anula, a suprima), din fr. radier, cf. radier, s. n. (gumă de șters), din germ. Radier(gummi). Cf. raz și der. sale. Sensul 9, care s-a încercat să fie explicat prin intermediul țig. (cf. art. următor), are un semantism normal, cf. a o tunde, a o șterge. Pentru semantismul sensului 10, cf. bărbier „frizer și mincinos”. – Cf. raz. Der. ras, adj. (șters, bărbierit; adv., a ras); răsătură, s. f. (bărbierit; răzuire; răzătură); neras, adj. (nebărbierit); răsură, s. f. (răzătură; răsătură de aluat și pîine făcută cu ea; cocoloși de brînză care se formează în zer; dureri de naștere; înv., contribuție suplimentară din care se plăteau slujbele publice, reprezenta în 1783 35% din impozitul de bază), poate direct din lat. rasūra (Pușcariu 1449; REW 7081), cf. fr. rasure, sp. rasura; răsunoi, s. n. (Banat, Trans., aluat ras de pe vas). Răsură, s. f. (măceș, Rosa canina) trebuie să fie cuvînt identic cu cel anterior, dar nu din cauza mîncărimii produse de fructul său (Tiktin), ci poate pentru că crește la marginea pădurilor sau pe lîngă ziduri (după Scriban, din lat. rǒsŭla „trandafir”).

ráde interj. – Afară, pleacă! Țig. rad-, imperativ rade (Graur 183; Juilland 172), favorizat de contaminarea cu a o rade „a fugi”. Cuvînt de argou.

ráge (rág, răgít), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendința este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras și ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puțin folosite. – Der. răget, s. n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s. n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s. n. (muget), negreșit altă var., deși dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai ușor).

răs- Prefix care arată că acțiunea unui verb revine la situația dinainte (răspopi, răsgîndi), se diversifică (răstălmăci) sau se intensifică (răsputea). Cînd se folosește cu repetiția vb. la forma sa simplă, echivalează cu „o dată și încă o dată”. Sl. razŭ „des-”. În unele cazuri s-a presupus posibilitatea de a reprezenta un lat. re-ex-, care poate n-ar fi necesară, deși pref. sl. e productiv în rom. Trebuie scris răz- înainte de b și m, v, ca în sl. Cf. Miklosich, Lexicon, 781; Tiktin; Rosetti, III, 70. Nu mai menționăm der. cu repetiție, care nu au circulație independentă și al căror număr poate crește nelimitat.

rîde (rîd, rîs), vb. – 1. A-și manifesta veselia prin mișcarea feței și a gurii. – 2. A se distra, a face haz. – 3. (Cu prep. de) A-și bate joc, a lua în rîs. – 4. (Cu de și pron. își) A viola, a silui o femeie. – Mr. arîd(ere), arîșu, arîs, megl. rǫd, rǫș, rǫs, istr. ărdu, ărs. Lat. rῑdĕre (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1459; REW 7302), cf. it. ridere, prov., fr. rire, sp. reir, port. rir. – Cf. rîs. Der. rîzător, adj. (vesel, rîzăreț), formație literară după fr. riant; surîde, vb., după fr. sourire; derîdere, s. f., traducere a fr. dérision, dubletul lui deriziune, s. f. (zeflemea), der. derizoriu, adj., din fr. dérisoire; surîzător, adj., după fr. souriant.

rîs (rấși), s. n. – Linx (Felix lynx). Sl. rysĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 314; Conev 56), cf. sb., cr., slov. ris, ceh. rys, pol. ryš.

rîs (rîsete), s. n. – 1. Acțiunea de a rîde. – 2. Bătaie de joc, zeflemea. – Mr. arîs. Lat. rῑsus (Pușcariu 1462; REW 7336), cf. it. riso, prov., fr., cat. ris, sp., port. riso. Pl. este un hibrid morfologic, luat de la rîset, s. n., cf. Pușcariu, Lr., 22. – Cf. rîde. – Der. surîs, s. n., după fr. sourire.

A RÁDE rad tranz. 1) (păr, barbă, mustați) A tăia de la rădăcină, înlăturând complet (cu briciul sau cu mașina de bărbierit); a bărbieri. 2) (persoane) A lipsi de păr cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fără săpun a critica foarte aspru. ~ o mamă de bătaie a bate zdravăn. ~ o palmă a da o palmă (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curăța de elementele necomestibile (păr, solzi, murdărie etc.). 4) (unele straturi subțiri) A despărți de unde este prins (cu o unealtă tăioasă). 5) (legume) A curăța de coajă. 6) A da prin răzătoare; a răzui. 7) fig. A face să nu mai existe; a șterge (de pe fața pământului); a distruge; a prăpădi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de cărți) A face să piardă toți banii. 9) rar (despre păsări în zbor, proiectile lansate etc.) A atinge ușor la suprafață (apa, pământul). /<lat. radere

A RÁGE rag intranz. 1) (despre unele animale) A scoate răgete caracteristice speciei; a mugi; a răcni; a zbiera. 2) fig. depr. (mai ales despre copii) A plânge cu glas tare (de cele mai multe ori fără motiv). 3) fam. (despre persoane) A scoate sunete puternice și prelungi; a țipa; a striga; a răcni. /<lat. ragere

RAS rásă (rași, ráse) 1) v. A RADE. ◊ C-o fi tunsă, c-o fi rasă ba că-i una, ba că-i alta. 2) (despre vase) Care este umplut până la limită; plin ochi. 3) (despre terenuri) Care nu are ridicături sau adâncituri; fără denivelări; drept. /v. a rade

A RÂDE râd intranz. 1) A-și exprima buna dispoziție prin râs. ~ cu poftă. ◊ ~ în barbă (sau pe sub mustață) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simți o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectivă luminoasă, promițătoare. 2) A-și bate joc (de cineva sau de ceva). ◊ ~ cuiva în nas (sau în față, în obraz) a sfida fățiș pe cineva. Râde hârb de oală spartă (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critică pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însuși. Râd și câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere

RÂS2 râși m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blană galbenă-roșcată cu pete cafenii, cu coadă scurtă și cu câte un smoc de păr în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi

RÂS1 ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ◊ ~ cu plâns râs forțat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia își stăpânește râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe să râdă. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prăpădi, a se tăvăli, a leșina, a plesni) de ~ a râde cu mare poftă și mult. După ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate și intermitente, produse de aerul ieșit pe glotă în timpul respirației, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau plăcere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ◊ ~ homeric râs foarte puternic și nestăpânit. 3) Bătaie de joc. ◊ ~ și batjocură a) mare batjocură; b) situație rușinoasă; rușine mare. De ~ul lumii de batjocură; de ocară; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-și bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situație ridicolă. A se face de ~ a-și strica reputația; a se compromite. A-și face ~ de ceva (sau de cineva) a-și bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ◊ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrăznește să-și mai bată joc de alții. /<lat. risus

rade v. 1. a răzui; 2. a tăia părul până la piele: a-și rade barba; 3. a șterge pe d’asupra: a rade o vorbă; 4. fam. a înșela: am jucat... i-am ras CAR.; 5. (galicism) a dărâma la pământ: cetățile au fost rase din temelie BĂLC. [Lat. RADERE; sensul 5 după fr. raser].

rage v. a sbiera ca vitele: boii rag, caii rânchează AL. [Lat. vulg. RAGERE = clasic RUGIRE].

ras a. 1. tuns până la piele; 2. cosit: câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă AL. ║ n. acțiunea de a rade: rasul barbei. [Lat. RASUS].

răs... particulă indicând o repetițiune (mai intensivă decât re), adesea cu o nuanță peiorativă. [Ea reflectează când pe slav. RAZŬ, RAS, și când pe lat. RE EX (uneori ambele confundându-se)].

râde v. 1. a-și arăta bucuria prin contracțiunea mușchilor feței: numai omul râde, dobitoacele nu râd; 2. fig. a avea un aspect grațios: totul râde în natură; 3. a glumi: vrei să râzi? 4. a-și bate joc: o, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire! AL. [Lat. RIDERE].

râs m. animal carnivor cu ochi foarte ageri (Lynx). [Slav. RYSĬ].

râs n. 1. acțiunea de a râde; 2. bătaie de joc: a lua în râs, a face de râs. [Lat. RISUS].

rîde v. V. râde.

rad (est) și raz (vest), ras, a ráde v. tr. (lat. rádere, rasum, a rade; it. rádere, sard. raere, pv. vfr. raire, nfr. raser, sp. raer). Taĭ păru din rădăcină cu bricĭu: îmĭ rad obrazu (îl curăț de păr), îmĭ rad barba (o înlătur cu bricĭu). Răzuĭesc, șterg, înlătur cu cuțitu saŭ cu alt-ceva ceĭa ce e pe deasupra: rad solziĭ unuĭ pește, rad un cuvînt de pe o hîrtie, rad vîrfu uneĭ banițe umplute cu vîrf. Fig. Dărîm din temelie ca să nu maĭ rămîĭe urmă: Romaniĭ aŭ ras Cartaginea. (Asta nu e galicizm, cum cred uniĭ). Prelucrez, înfund, înving pin uneltirĭ, pin vorbă, pin știință: la judecată l-a ras din doŭă vorbe. A rade pe cineva fără săpun (Iron.), a-l prelucra răŭ, a-l zdrobi pin uneltirĭ, pin vorbă saŭ pin știință. V. refl. Îmĭ rad barba eŭ singur saŭ mĭ-o rade bărbieru: mă rad singur, mă rad la bărbier. V. tund.

rag, ras, a ráge v. intr. (lat. pop. rágere = ragire, a rage, a mugi; fr. raire și braire, a zbera [măgaru], it. ragghiare). Strig, mugesc, vorbind de boĭ și vacĭ: bou rage, calu nechează. – Part. ras și cele-lalte forme trecute nu se întrebuințează. – Vechĭ (Dos.) și răgesc, a răgi.

ras, -ă adj. (d. rad). Curățat cu bricĭu (cu cuțitu orĭ cu alt lucru asemenea) de ceĭa ce era pe deasupra: obraz ras (de barbă), talpă rasă (de noroĭ = răzuită), baniță rasă (adică netezită cu lemnu ca să nu fie maĭ plină de cît marginea, să nu fie plină cu vîrf). Înlăturat cu bricĭu: barbă rasă. Plin ras (saŭ: plin ochĭ), plin de tot: cĭutura plină rasă. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rade: rasu bărbiĭ, treĭ rasurĭ la franc la acest bărbier (în ainte de 1916).

2) raz, ras, V. rad.

răs- și răz- (vsl. ras- și raz-), prefix care arată intensitatea, superioritatea, împrăștierea saŭ excluderea, ca: răscoc, răzbunic, răsfir, răspopesc. Corespunde cu s- din scos, scurg și cu stră- din străbunic, străbat (= răzbunic, răzbat). Se întrebuințează și ironic ca para- din parainspector și baș- din baștîlhar. De ex.: poțĭ să fiĭ răscritic și să răscîntăreștĭ lucrurile, că tot nimic nu veĭ dovedi! V. arhi-, extra-.

rîd (est) și rîz (vest), rîs, a rî́de v. intr. (din maĭ vechĭu rid, d. lat. ridére, pop. rídere, it. ridere, pg. rir: pv. fr. rire, sp. reir). Îmĭ arăt bucuria rîdicînd mușchiĭ fețeĭ și de multe orĭ scoțînd și hohote. Fig. Am un aspect vesel: cîmpiile rîdeaŭ după ploaĭe. Glumesc, șuguĭesc: vreĭ să rîzĭ? Îmĭ bat joc, ĭaŭ în rîs: jucam hora rîzînd de al boambeĭ șuĭer (Al. Peneș). V. tr. A rîde pe cineva, a-l lua în rîs. A rîde pe supt mustață orĭ în barbă, a rîde în ascuns cu mulțămire, a-țĭ ascunde mulțămirea față de ceĭ prezențĭ. A-țĭ rîde buza, a fi foarte mulțămit. A leșina saŭ a muri de rîs, a rîde foarte tare. – Și a-țĭ rîde de cineva (Olt.), a-țĭ bate joc de cineva. Fam. Iron. A te ride, a te hlizi, a te strîmba, a rîde cînd nu trebuĭe: ce te rîzĭ, măĭ prostule? V. rînjesc.

1) rîs m. (vsl. rus. rysĭ, ngr. risos, germ. luchs, d. lat. vgr. lýnx). Linx.

2) rîs n., pl. urĭ (lat. rîsus, it. sp. pg. riso, pv. fr. ris). Acțiunea de a rîde: l-am cunoscut după rîs, se auzeaŭ niște rîsete, – pl. urĭ. Batjocură, deriziune: nu tolerez eŭ rîsu lor, rîsurile lor. Lucru prost făcut: asta nu e treabă, ci rîs. A lua în rîs, a-țĭ bate joc, a rîde de. A face de rîs, 1. a batjocuri, 2) a compromite. A ajunge de rîs, a deveni ridicul și compromis. A leșina, a muri, (în Mold. nord a te strica) de rîs, a nu maĭ putea de rîs. Rîs și batjocură, mare batjocură, mare decadență. – Vechĭ ris. V. rîset, rizílic.

rîz verb. Vest. Rîd.

rấsul-pădúrii s. m.[1]

rade vb. v. RETEZA. TĂIA.

RADE vb. 1. a (se) bărbieri. (Și-a ~ mustața.) 2. a răzui, (rar) a racla, (reg.) a răzălui. (A ~ fundul ceaunului.) 3. a distruge, a nimici, a zdrobi, (înv. și reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a șterge. (Au ~ cetatea.)

RAGE vb. a mugi, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

RAS s. bărbierit, (rar) răsătură. (Cît costă ~?)

ras adj. v. DREPT. NETED. PLAN. PLAT. ȘES.

RAS adj., adv. 1. adj. bărbierit. (Față ~.) 2. adj. răzuit. (Un obiect ~.) 3. adv. razant, tangențial. (Zboară ~ cu pămîntul.)

RÎDE vb. 1. a se amuza, a se desfăta, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și ~.) 2. (prin Ban.) a(-și) tîrtăi, (înv.) a(-și) mădări, a(-și) rînji. (De ce ~ de el?)

RÎS s. (ZOOL.; Lynx lynx) linx.

RÎS s. 1. rîset. (Era mare ~ și veselie.) 2. batjocură, derîdere, zeflemea, bătaie de joc, (livr.) deriziune, (înv.) batjoc, batjocoritură, (fam.) bășcălie. (Îl ia în ~.)

RÎS. Subst. Rîs, rîset, surîs, zîmbet, zîmbire, zîmbitură (înv.); chicot, chicoteală, chicotit; hohot, hohotire, hohotit; rînjet, rînjire, rînjeală, rînjitură; haz, veselie, înveselire, veselire (pop.), distracție, amuzament, voie bună; rîs homeric; ilaritate. Caricatură. Glumă, banc (fam.), snoavă, șotie, polojenie (reg.). Bufonerie, bufonadă (rar). Farsă, comedie. Comedian, comediant (înv.), saltimbanc, clovn, bufon. Adj. Surîzător, zîmbitor, surîzînd, zîmbăreț (fam.), rîzător, rîzăreț (rar), rînjit, rînjitor, hohotitor, hlizit (reg.). De rîs, hazliu, comic, vesel, înveselitor, veselitor (pop.), distractiv, amuzant; ilariant, ilar (rar). Glumeț, ghiduș, poznaș, tivilichiu (pop.), duhliu (rar). Rizibil (rar), ridicol, grotesc, burlesc. Vb. A rîde, a surîde, a zîmbi, a chicoti, a izbucni în rîs, a pufni în rîs, a-l pufni (pe cineva) rîsul, a-l umfla (pe cineva) rîsul, a se umfla de rîs, a se omorî de rîs, a izbucni în hohote, a hohoti, a rîde cu lacrimi, a leșina (a se prăpădi, a se strîmba, a se tăvăli, a se topi, a se strica) de rîs, a rîde sănătos, a rîde cu poftă, a rîde din toată inima; a rîde din gușă, a rîde prostește, a se hlizi (reg.), a rîde la comandă, a rîde mînzește, a zîmbi mînzește, a rînji, a se jimba (reg.); a rîde rîsul olarului, a rîde în pumni, a(-și) rîde în barbă, a rîde pe sub mustață. A se amuza, a se veseli, a face haz, a se distra. Adv. În hohote, cu hohote, cu rînjet; cu zîmbet pe buze. V. amuzament, batjocură, bucurie, glumă, ironie.

după-rás s. n. (cosm.) Loțiune folosită de bărbați după ce s-au ras ◊ „Loțiunea preras electric și după-ras «Herba» lipsește de luni de zile.” R.l. 18 VI 84 p. 5 (calc după fr. après-rasage; cf. engl. after-shave)

[această definiție nu poate fi redistribuită]

ras, -ă, rași, rase, adj. – Plin: „Șî ne dă sărunea deasă, / Ț-om pune putina rasă” (Papahagi, 1925: 239). – Din rade (< lat. radere) (MDA).

CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.

GUARDAFUI (RAS ASIR, CASEYR), cap în extremitatea de E a Africii (Somalia), la intrarea în G. Aden, la 11°49′ lat. N și 51°15′ long. E.

LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.

RA’S (RᾹS) 1. Cuvânt arab semnificând un promontoriu sau un vârf. 2. În Ethiopia intră în titlul unui conducător politic sau militar al unei provincii.

RAS ASIR v. Guardafui.

RAS AT-TῙB v. Bon.

RAS HAFUN v. Hafun, Ras ~.

RAS TANURA v. Ra’s at-Tannūrah.

RÂS2 (< sl.) s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, lung de c. 1 m, cu blană galben-roșcată cu pete cafenii, coadă scurtă și având câte un smoc de păr în vârful urechilor (Lynx lynx). Trăiește în pădurile Eurasiei; în România este ocrotit prin lege. Sin. linx. Specii înrudite sunt râsul canadian (L. canadensis), răspândit în Canada, Alaska de N și N S.U.A. și râsul roșu (R. rufus), numit și bobcat, în S Canadei, S.U.A. și Mexic. În regiuni aride din Africa și Asia se întâlnește râsul de deșert (L. caracal), cu păr mai scurt și blană gălbuie fără pete.

RÂS1 (lat. risus) s. n. Acțiunea de a râde; mișcare caracteristică a gurii și sunetele care o însoțesc, specifice unei stări de veselie.

RIDENTEM DICERE VERUM (lat.) să spui adevărul râzând – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 24.

RᾹ’S AT-TANNŪRAH (RAS TANURA), oraș în ESE Arabiei Saudite, în peninsula omonimă, port petrolier la G. Persic; 6,3 mii loc. (1992). Mare centru de exploatare și prelucr. a petrolului (rafinării). Pipe-line-uri pentru exportul de petrol brut.

RᾹS AL-KHAIMAH, emirat în SE G. Persic, în Emiratele Arabe Unite; 1,7 mii km2; 187 mii loc. (2002). Centrul ad-tiv: Rās al-Khaimah. Plantații de curmali. Creșterea caprinelor și ovinelor. Pescuit de perle. Expl. de gaze naturale. A intrat în federația Emiratelor Arabe Unite în 1972.

RAȘ(CU) cf. blg. Paшa sint. < Rad (Weig) și srb.-cr. Raša < Radislav (Rad vol. 82 p. 85). I. 1. Rașul 1348 vlah din Serbia (DR IV1). 2. Rașa b. (16 B II 234); Rășești s.; Rîșești s. (Dm), sau < subst. rîsul; Răsani s., azi Adîncata (pe Prahova). II. + -cu. 1. Rașcu (Dm; Bîr I); Rașco (C Ștef). 2. Rașca b. (17 B IV 520). 3. Rașcou s. 4. Rășciori s. (IO 51). 5. Rășcinți s. (Dm). Miklosich apropie blg. Raško de tema slavă rah. §§ -ele 1 – 3 se pot explica și ca ipocoristice din: Grigo(r)așcu, Dumitrașcu, Pătrașcu, forme destul de frecvente.

a o rade expr. (adol.) a pleca precipitat, a fugi.

a rade (pe cineva) fără săpun expr. (iron.) a critica aspru (pe cineva).

a rade (cuiva) o palmă expr. a da (cuiva) o palmă.

a râde ca muta la înghețată expr. (d. femei) a practica felația.

a râde cu jumătate de gură / galben expr. a râde silit / forțat, a râde fără poftă; a se preface că râde.

a râde pe sub mustață expr. a râde pe ascuns sau reținut.

a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură.

a se face de pomină / de rahat / de râs expr. (vulg.) a se compromite.

a se prăpădi de râs expr. a râde foarte tare.

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote.

a-i râde (cuiva) în față / în nas / în obraz expr. a-și bate joc (în mod) fățiș (de cineva); a sfida (pe cineva).

a-i râde (cuiva) mustața expr. a se bucura.

a-l râde și câinii / și ciorile expr. a fi obiectul batjocurii membrilor unei comunități.

a-și râde în pumni expr. a manifesta o deosebită satisfacție față de necazurile cuiva.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.

rade, rad v. t. 1. a lua toți banii cuiva, a lăsa pe cineva fără bani. 2. (prst.) a poseda sexual. 4. a omorî. 5. a mânca sau a bea tot ce pune pe masă gazda.