RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser.

RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa.

RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a răsturna. – Din fr. renverser.

RANVERSÁRE, ranversări, s. f. (Rar) Acțiunea de a ranversa și rezultatul ei. ♦ Figură acrobatică de zbor, într-un plan vertical, prin care avionul își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. – V. ranversa.

ranversá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ranverseáză

!ranversáre (rar) s. f., g.-d. art. ranversắrii; pl. ranversắri

ranversá vb., ind. prez. 1 sg. ranverséz, 3 sg. și pl. ranverseáză

ranversáre s. f., g.-d. art. ranversării

RANVERSÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A da peste cap; a răsturna. [< fr. renverser].

RANVERSÁRE s.f. Acțiunea de a ranversa. ♦ Evoluție acrobatică prin care un avion execută o schimbare de direcție de 180 grade, fiind săltat brusc în sus și apoi lăsat să alunece pe o parte până ajunge cu botul în jos; întoarcere pe aripă. [< ranversa, cf. fr. renversement].

RANVERSÁ vb. tr. a da peste cap; a răsturna. (< fr. renverser)

RANVERSÁRE s. f. acțiunea de a ranversa. ◊ evoluție acrobatică prin care un avion execută o schimbare de direcție de 180°, săltat brusc în sus și apoi lăsat să alunece pe o parte. (< ranversa)

A RANVERSÁ ~éz tranz. A da peste cap: a răsturna. /<fr. renverser

RANVERSÁRE ~ări f. 1) v. A RANVERSA. 2) Figura acrobatică efectuală de un avion în zbor, când își schimbă direcția cu 180°, întorcându-se pe o aripă. /v. a ranversa

RANVERSARE figură acrobatică constând din schimbarea rapidă a direcției de zbor cu 180°, executată în plan vertical, în jurul axei de girație, fără întoarcere pe spate, având două faze: resursa și întoarcerea (ranversarea propriu-zisă).

RANVERSÁRE (după fr. renversage) s. f. 1. Evoluție acrobatică a unui avion, constând din urcarea pe verticală și întoarcerea lui, în vederea schimbării rapide a direcției de zbor cu 180°. 2. (PSIH.) R. în contrariu = mecanism de apărare al „Eului” prin care scopul unei impulsii se inversează trecând de la activitate la pasivitate, ori invers.