RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen intr-un șir. 3. (Înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang.

RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie. ◊ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un șir. 3. (Franțuzism înv.) Șir de persoane. – Din fr. rang.

RANG, ranguri, s. n. 1. Loc ocupat de o persoană (sau de o instituție) într-o ierarhie, după criteriul importanței, funcției etc. Zîmbea cu un fel de prietenie stăpînită, cum se cuvenea rangului său. VORNIC, P. 228. Și s-așează toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig. Critica s-a ridicat la rangul unei producții... de multe ori mai însemnată chiar decît opera care se critică. VLAHUȚĂ, O. A. 230. 2. (În expr.) Lojă de rangul întîi = lojă din rîndul situat imediat deasupra parterului. Ipotecă de rangul întîi = prima ipotecă instituită asupra unui bun (urmată de alte ipoteci). 3. (Franțuzism învechit) Șir de persoane. Și-n rangurile rupte zbor glonții vîjîind. ALECSANDRI, P. II 158.

rang s. n., pl. ránguri

rang s. n., pl. ránguri

RANG s. 1. v. titlu. 2. v. demnitate. 3. grad, poziție, situație, treaptă, (înv.) stepenă. (~ul cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. v. ierarhie. 5. v. condiție. 6. v. funcție. 7. v. categorie. 8. categorie, ordin. (De prim ~.)

RANG s. v. rând, șir, șirag.

RANG s.n. 1. Loc ocupat de o persoană sau de o instituție într-o ierarhie. ♦ Treaptă, situație socială. 2. Clasificare a navelor potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (Mat.) Locul pe care îl ocupă un termen într-un șir. [< fr. rang].

RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ◊ treaptă, situație socială. ◊ locul ocupat în ierarhia unui pachet de cărți de joc de către fiecare grupă a câte patru cărți cu aceeași cifră sau față (ași, valeți, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (mat.) număr natural care indică poziția unui termen într-un șir. ♦ (lingv.) ~ de frecvență = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecvenței, organizată descendent. (< fr. rang)

RANG ~uri n. 1) Treaptă într-o ierarhie (administrativă, diplomatică sau militară) după importanța funcției. ◊ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Număr care arată locul pe care îl ocupă un termen într-un șir. /<fr. rang

rang n. 1. loc ce ocupă cineva în stima oamenilor: scriitor de primul rang; 2. clasă socială: a ocupa un rang distins; 3. grad de tărie, de importanță, a unei corăbii de răsboiu.

*rang n., pl. urĭ (fr. rang, d. vgerm. hring, ngerm. ring, cerc, inel. V. a- și de-ranjez). Rînd, clasă, treaptă, grad: otel, vapor, lojă, scriitor de primu rang: un înalt rang social. A umbla după rangurĭ, a căuta să ocupĭ o treaptă maĭ înaltă în lume.

rang s. v. RÎND. ȘIR. ȘIRAG.

RANG s. 1. demnitate, titlu, (înv.) spiță, stat. (I-a acordat ~ de baron.) 2. demnitate, poziție, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orînduială, ședere, vrednicie. (Ocupă un ~ înalt în stat.) 3. grad, poziție, situație, treaptă, (înv.) stepenă. (~ cel mai înalt în ierarhia socială.) 4. ierarhie, nivel, scară, stare, strat, treaptă. (~ social.) 5. condiție, stare, teapă, treaptă, (pop.) mînă, seamă. (Sînt de același ~.) 6. funcție, grad, (înv.) ridicare. (Are ~ de director.) 7. categorie, clasă. (Restaurant de ~ I.)

TITLURI DE BOIERI ȘI DREGĂTORI ROMÂNI. Subst. Rang boieresc, cin boieresc; boierie. Dregătorie. Armășie; bănie; hătmănie; isprăvnicie; logofeție; păhărnicie; pitărie; pîrcălăbie; postelnicie; serdărie; slugerie; spătărie; stolnicie; vistiernicie; vornicie. Dregător, demnitar. Boier, boiernaș; boier mare, boier velit, boier de rangul întîi; boier de divan, boier cu barbă; boier divanist (divanit); boier de rangul al doilea; boier de rangul al treilea. Agă; mare agă, vel agă. Armaș; mare armaș, armaș mare, vel armaș; armășel. Ban; mare ban. Caimacam. Capuchehaie (turcism). Cămăraș; marele cămăraș. Căminar. Căpitan de oaste (al oștii, al oștilor). Cneaz, chinez (reg.), jude. Clucer; marele clucer, vel clucer; clucerul de arie; clucerul de pivniță. Comis; comișel. Hatman, mare-spătar. Ispravnic. Jitnicer. Jupan. Logofăt, logofețel (dim.); mare logofăt, vel logofăt; logofăt al doilea; logofăt al treilea; logofăt de obiceiuri; logofăt (domnesc); logofăt de vistierie. Medelnicer. Paharnic; mare paharnic, vel paharnic; păhărnicel. Pitar; mare pitar, vel pitar. Pîrcălab, staroste. Portar; portar de (de la) Suceava, portar al Sucevei; portărel. Postelnic; mare postelnic, vel postelnic; postelnicul al doilea; postelnicul al treilea; postelnicel. Serdar; marele serdar, serdarul mare; serdarul de mazili. Sfetnic; primul sfetnic, marele sfetnic. Sluger. Spătar, mare spătar, vel spătar; spătărel. Stolnic; mare stolnic, val stolnic. Șătrar. Vistier, vistiernic. Vornic; mare vornic, vornic mare, vel vornic; vornic de Țara de Jos (de Sus); vornicel. V. titluri de noblețe.

RANG, Henri (1902-1946, n. Iași), călăreț român. Medalie olimpică de argint (Berlin, 1936, la „Marele Premiu al Națiunilor”). A făcut parte din „echipa de aur” a României în perioada 1935-1940.