randea definitie

3 intrări

20 definiții pentru randea

RÂNDEÁ s. f. v. rindea.
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă din unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.
RÂNDEÁ s. f. v. rindea.
RINDEÁ, rindele, s. f. Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se execută, manual sau mecanizat, netezirea și fasonarea pieselor de lemn prin așchiere. ◊ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s. f.] – Din tc. rende.
RINDEÁ, rindele, s. f. (Și în forma rîndea) Unealtă compusă dintr-unul sau mai multe cuțite fixate cu pene într-un corp de lemn sau de metal, folosită de tîmplari la prelucrarea lemnului (netezirea fețelor pieselor, fasonarea după diferite profile etc.). E dulgher și vine de la lucru cu ferăstrăul pe umăr, cu o rîndea și o teslă în mînă. PAS, Z. I 17. Din teslă frumos lucrată, Cu rindeaua îndreptată. TEODORESCU, P. P. 529. ◊ Expr. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a rindelui, a gelui. ♦ Unealtă folosită la netezirea unor piese făcute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. – Variantă: rîndeá s. f.
RÎNDEÁ s. f. v. rindea.
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle, art. rindélele
rindeá s. f., art. rindeáua, g.-d. art. rindélei; pl. rindéle
RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scândură la ~.)
rindeá (rindéle), s. f. – Fățuitor, gealău. – Var. Mold. rîndea. Mr. rendă. Tc. (per.) rende (Șeineanu, II, 301; Lokotsch 1699); cf. alb. rende, bg. rendé, sb. erende. – Der. rindui (var. rîndui), vb. (a fățui cu rindeaua).
RINDEÁ ~éle f. 1) Unealtă de tâmplărie formată dintr-un corp (de lemn sau de metal) în care este fixat un cuțit (sau mai multe), folosită la prelucrarea prin așchiere a lemnului. ◊ A da la ~ a rindelui; a gelui. 2) Unealtă de lăcătușărie, folosită pentru netezirea pieselor confecționate dintr-un metal sau aliaj moale. [Art. rindeaua] / < turc. rende
randeá, randéle, s.f. (reg.) răzătoare de gutui, de mere.
rândí, rândésc, vb. IV (reg.) a stabili rândul, ordinea într-o activitate.
rândeà f. unealta dulgherului și a tâmplarului spre a netezi lemnul: a da la rândea. [Turc. RENDÈ].
randeá f., pl. ele (cp. cu rindea). Răzuitoare de gutuĭ, de mere ș. a.
rindeá (sud) și rîndeá (Mold. sud) f., pl. ele (turc. pers. rende, rindea, randea, d. pers. rend, a răzui. V. randea). O unealtă de netezit scîndurile și alte forme ale lemnuluĭ împingînd-o cu amîndoŭă mînile și făcînd să se desprindă surcele. A da la rindea, a trage la rindea, a netezi cu rindeaŭa, a rîndui. – În nord gealăŭ. V. cĭoplitor, fățuĭesc, pingea.
rîndeá, V. rindea.
rîndésc, V. rînduĭesc.
1) rînduĭésc v. tr. (d. rînd). Orînduĭesc, dispun, fixez, hotărăsc: așa a rînduit Dumnezeŭ. Diretic, pun în ordine, pun la locu lor: a rîndui lucrurile. Numesc într’o funcțiune: l-a rînduit ispravnic (Vechĭ). – În Serbia rîndesc.
RINDEA s. (TEHN.) (pop.) fățuitor, (înv. și reg.) teșcherea, (reg.) strujniță. (A da o scîndură la ~.)

randea dex

Intrare: rindea
rândea
rindea substantiv feminin
Intrare: randea
randea
Intrare: rândi
rândi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a