ramare definitie

4 intrări

26 definiții pentru ramare

RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RAMÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a rama. – V. rama.
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RAMÁRE s. f. (Mar.) Acțiunea de a rama. – V. rama.
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RÎMÁ, pers. 3 rî́mă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pâmîntul cu rîtul. Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. ♦ Tranz. (Popular, despre oameni) A roade; a fi curios. Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE.
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză
ramáre s. f., g.-d. art. ramării
râmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
RAMÁRE s.f. Acțiunea de a rama. [< rama].
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
rîmá (-m, át), vb.1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare
râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: mă râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI].
rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.
rama vb. v. LOPĂTA. VÎSLI.
RÎMA vb. (reg.) a jimui, a rîmui, a rîtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
RAMA IX v. Bhumibol Adulyadej.
RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.
Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.

ramare dex

Intrare: rama
rama verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: ramare
ramare substantiv feminin
Intrare: râma
râma verb grupa I conjugarea I
Intrare: râmat
râmat participiu
râmare infinitiv lung