rama definitie

60 definiții pentru rama

RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen.
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen.
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă (a unei ambarcații) manevrată pe o singură parte. – Din fr. rame.
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
RẤMĂ, râme, s. f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pământ sau pe sub pietre, hrănindu-se cu pământ bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.
RÁMĂ2, rame, s. f. (Franțuzism) Vîslă.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru format din bare de lemn, metal etc., simple sau ornamentate, cu care se încadrează o fotografie, o oglindă, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. El privea spre zîmbitoarea frumusețe din ramă. SADOVEANU, P. S. 201. Cel din urmă tablou, pus în alt perete, lîngă o oglindă cu ramă de nuc, înfățișează o luptă. BASSARABESCU, V. 40. ◊ Fig. Ce tînăr și ce vesel e codrul... Trunchiurile albe sclipesc în rama umbrei. PĂUN-PINCIO, P. 60. 2. Schelet (de forme, mărimi și materiale diferite) în care se fixează ceva. Ramă de gherghef. Ramă de faguri. ▭ Atunci, pe nasu-i respectabil, o clipă încălecă o păreche de ochelari rotunzi cu ramă neagră. SADOVEANU, E. 126. Un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. ◊ Ramă de format = ramă de lemn sau de metal în care se fac în turnătorie formele. 3. Fîșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de fețe.
RÎMÁ, pers. 3 rî́mă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pâmîntul cu rîtul. Porcii, tot rîmînd și trăgînd de rădăcini, puteau să dărîme gropile peste ei. GALACTION, O. I 296. ♦ Tranz. (Popular, despre oameni) A roade; a fi curios. Pe mine mă rîmă la inimă să știu ceva despre istoria acelei biserici. ISPIRESCU, la CADE.
RÎ́MĂ, rîme, s. f. Vierme cu corpul lung, de culoare roșcată, care trăiește în pămînt în galerii sau pe sub pietre și se hrănește cu pămînt bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). Mi-am aruncat undițile cu rîmă în balta adîncă și m-am cinchit atent lîngă ele. SADOVEANU, N. F. 63. Ca rima se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Rîma vînătă, pe brazdă, se subție, se întinde; Apoi cioara, clonț de pradă, venind repede, o prinde. BELDICEANU, P. 64. Cu rîma mică se prinde peștele mare (= cu mijloace mici se poate realiza mult).
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
râmá (a ~) vb., ind. prez. 3 rấmă
rấmă s. f., g.-d. art. rấmei; pl. rấme
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză
rámă (cadru, vâslă) s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
râmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă
râmă s. f., g.-d. art. râmei; pl. râme
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
RÁMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. v. cercevea. 3. v. șasiu.
RÁMĂ s. v. vâslă.
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
RÁMĂ s.f. (Rar) Cârmă de barcă, vâslă. [Pl. -me. / < fr. rame].
-ORÁMĂ elem. „spectacol”, „priveliște”. (< fr. -orama, cf. gr. orama, privire)
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
-RÁMA2 elem. -orama.
RÁMĂ1 s. f. vâslă. (< fr. rame)
RÁMĂ2 s. f. convoi de vagoane de tren sau de metrou legate între ele. (< fr. rame)
rámă (ráme), s. f. – Cadru. Germ. Rahmen (Tiktin; REW 7012; Candrea), cf. pol., rus., mag. rama (Cihac, II, 304; Gáldi, Dict., 154); der. din lat. (Koerting 7727) nu este posibilă. – Der. rămar (var. ramagiu), s. m. (fabricant de rame); înrăma, vb. (a pune în ramă); ramcă, s. f. (rama plăcii fotografice), cf. bg. ramka.
rîmá (-m, át), vb.1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
RÁMĂ ~e f. 1) Cadru în care se fixează ceva (o sticlă, o fotografie etc.). O ~ de tablou. 2) Fâșie îngustă de piele cusută pe marginea încălțămintei, care servește la îmbinarea feței cu talpa; rant. 3) Schelet de rezistență având diferite întrebuințări; cadru. [G.-D. ramei] /<germ. Rahme(n)
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare
RÂMĂ ~e f. Vierme cu corpul lung și subțire, inelat, de culoare roșcată, care trăiește în pământ, hrănindu-se cu resturi vegetale, și care apare la suprafață după ploaie. /v. a râma
Rama f. divinitate indiană, una din incarnațiunile lui Vișnu.
ramă f. cadră, pervaz. [Rus. RAMA (din nemț. Rahmen)].
râmà v. 1. a scurma sub pământ ca porcii; 2. fig. a roade: mă râmă la inimă să știu ISP. [Lat. RIMARI].
râmă f. vierme inelat cu corpul rotund, folositor agriculturei (Lumbricus agricola): râmele umblă a ploaie. [Tras din râmà].
1) *rámă f., pl. e (fr. rame, d. ramer, lat. *remare, it. remare, a vîsli). Mar. Lopată de mînat luntrea. V. opacină.
2) *rámă f., pl. e (d. germ. rahmen, cadru). Cadru, pervaz: rama unuĭ tabloŭ.
rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.
rî́mă f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin scormoliturile luĭ (lumbricus agricola). V. limbric.
rama vb. v. LOPĂTA. VÎSLI.
RA s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. cadru, cercevea, toc. (~ de fereastră.)
RA s. lopată, vîslă, (reg.) băbaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)
RÎMA vb. (reg.) a jimui, a rîmui, a rîtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
rámă s. f. (transp.) Șir de vagoane cu autonomie de mers legate unul de altul ◊ „Intervalul de 15 minute între rame ni s-a părut puțin cam mare [...]” R.l. 24 IX 93 p. 16 (din fr. rame; DN, DEX – alte sensuri)
RAMA IX v. Bhumibol Adulyadej.
RÁMĂ1 (< germ.) s. f. 1. Cadru de lemn, de metal, de ceramică, simplu sau ornamentat, cu contur diferit (poligonal sau curb), care protejează, susține o placă, un geam, marginile unui obiect (ex. ale unei oglinzi), care menține o pânză întinsă. 2. Fâșie de piele flexibilă, cusută pe marginea încălțămintei, care fixează talpa.
RÁMĂ2 (< fr.) s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord.
RÁMĂ3 (< fr.) s. f. Garnitură de vagoane de metrou.
RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.
-ORAMĂ „spectacol, priveliște”. ◊ gr. horama „vedere, priveliște” > fr. -orama, germ. id., engl. id., it. id. > rom. -oramă.
Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.
a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.
râmă, râme s. f. (glum.) 1. penis (mai ales de dimensiuni reduse). 2. autobuz articulat.

rama dex

Intrare: ramă
ramă substantiv feminin
Intrare: râmă
râmă substantiv feminin
Intrare: rama
rama verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: râma
râma verb grupa I conjugarea I
Intrare: Rama
Rama
Intrare: oramă
ramă 2 suf.
oramă