ramă definitie

3 intrări

39 definiții pentru ramă

RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen.
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. 2. Schelet de formă, mărimi și materiale diferite, în care se fixează ceva. 3. Fâșie de piele flexibilă și groasă cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de față. – Din rus. rama. Cf. germ. Rahmen.
RÁMĂ2, rame, s. f. Vâslă (a unei ambarcații) manevrată pe o singură parte. – Din fr. rame.
RÁMĂ2, rame, s. f. (Franțuzism) Vîslă.
RÁMĂ1, rame, s. f. 1. Cadru format din bare de lemn, metal etc., simple sau ornamentate, cu care se încadrează o fotografie, o oglindă, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. El privea spre zîmbitoarea frumusețe din ramă. SADOVEANU, P. S. 201. Cel din urmă tablou, pus în alt perete, lîngă o oglindă cu ramă de nuc, înfățișează o luptă. BASSARABESCU, V. 40. ◊ Fig. Ce tînăr și ce vesel e codrul... Trunchiurile albe sclipesc în rama umbrei. PĂUN-PINCIO, P. 60. 2. Schelet (de forme, mărimi și materiale diferite) în care se fixează ceva. Ramă de gherghef. Ramă de faguri. ▭ Atunci, pe nasu-i respectabil, o clipă încălecă o păreche de ochelari rotunzi cu ramă neagră. SADOVEANU, E. 126. Un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. ◊ Ramă de format = ramă de lemn sau de metal în care se fac în turnătorie formele. 3. Fîșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de fețe.
ramá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 rameáză
rámă s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză
rámă (cadru, vâslă) s. f., g.-d. art. rámei; pl. ráme
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
RÁMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. v. cercevea. 3. v. șasiu.
RÁMĂ s. v. vâslă.
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
RÁMĂ s.f. (Rar) Cârmă de barcă, vâslă. [Pl. -me. / < fr. rame].
-ORÁMĂ elem. „spectacol”, „priveliște”. (< fr. -orama, cf. gr. orama, privire)
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
-RÁMA2 elem. -orama.
RÁMĂ1 s. f. vâslă. (< fr. rame)
RÁMĂ2 s. f. convoi de vagoane de tren sau de metrou legate între ele. (< fr. rame)
rámă (ráme), s. f. – Cadru. Germ. Rahmen (Tiktin; REW 7012; Candrea), cf. pol., rus., mag. rama (Cihac, II, 304; Gáldi, Dict., 154); der. din lat. (Koerting 7727) nu este posibilă. – Der. rămar (var. ramagiu), s. m. (fabricant de rame); înrăma, vb. (a pune în ramă); ramcă, s. f. (rama plăcii fotografice), cf. bg. ramka.
RÁMĂ ~e f. 1) Cadru în care se fixează ceva (o sticlă, o fotografie etc.). O ~ de tablou. 2) Fâșie îngustă de piele cusută pe marginea încălțămintei, care servește la îmbinarea feței cu talpa; rant. 3) Schelet de rezistență având diferite întrebuințări; cadru. [G.-D. ramei] /<germ. Rahme(n)
ramă f. cadră, pervaz. [Rus. RAMA (din nemț. Rahmen)].
1) *rámă f., pl. e (fr. rame, d. ramer, lat. *remare, it. remare, a vîsli). Mar. Lopată de mînat luntrea. V. opacină.
2) *rámă f., pl. e (d. germ. rahmen, cadru). Cadru, pervaz: rama unuĭ tabloŭ.
rama vb. v. LOPĂTA. VÎSLI.
RA s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. cadru, cercevea, toc. (~ de fereastră.)
RA s. lopată, vîslă, (reg.) băbaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)
rámă s. f. (transp.) Șir de vagoane cu autonomie de mers legate unul de altul ◊ „Intervalul de 15 minute între rame ni s-a părut puțin cam mare [...]” R.l. 24 IX 93 p. 16 (din fr. rame; DN, DEX – alte sensuri)
RAMA IX v. Bhumibol Adulyadej.
RÁMĂ1 (< germ.) s. f. 1. Cadru de lemn, de metal, de ceramică, simplu sau ornamentat, cu contur diferit (poligonal sau curb), care protejează, susține o placă, un geam, marginile unui obiect (ex. ale unei oglinzi), care menține o pânză întinsă. 2. Fâșie de piele flexibilă, cusută pe marginea încălțămintei, care fixează talpa.
RÁMĂ2 (< fr.) s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord.
RÁMĂ3 (< fr.) s. f. Garnitură de vagoane de metrou.
RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.
-ORAMĂ „spectacol, priveliște”. ◊ gr. horama „vedere, priveliște” > fr. -orama, germ. id., engl. id., it. id. > rom. -oramă.
Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.
a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.

ramă dex

Intrare: ramă
ramă substantiv feminin
Intrare: rama
rama verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: oramă
ramă 2 suf.
oramă