RÁIGRAS (< germ., engl., fr.) s. n. (BOT.) 1. R. englezesc = plantă erbacee perenă din familia poacee, cu tulpini până la 60 cm, frunze alungit-liniare și inflorescența cu șpiculețe nearistate (Lolium perenne). În amestec cu alte specii de graminee este folosit pentru pășuni artificiale, peluze la aeroporturi, terenurile de sport etc. Sin. zâzanie, iarbă de gazon. 2.R. italian = plantă erbacee perenă din familia poacee, cu tulpini, până la 100 cm, deosebită de r. englezesc prin șpiculețele sale aristate și longevitatea mai redusă (Lolium multiflorum). Este folosit pentru pășuni de scurtă durată, mai ales în condiții de irigare.