ragilă definitie

2 intrări

25 definiții pentru ragilă

RÁGHILĂ s. f. v. ragilă.
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
RÁGHILĂ s. f. v. ragilă.
RÁGILĂ, ragile, s. f. 1. Instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobănești spre a-i apăra de mușcătura lupului. ♦ Curea sau scândurică cu câteva cuie, care se fixează la botul vițeilor ca să nu poată suge. [Var.: (reg.) rághilă s. f.] – Cf. germ. Raffel.
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă.
RÁGHILĂ s. f. v. ragilă.
RÁGILĂ, ragile, s. f. (Și în forma raghilă) 1. Unealtă formată dintr-o scîndură în care sînt înfipți dinți de fier și prin care se trage cînepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină. V. darac. Dădu îndărăt, spre cămara lui, rînjindu-și din nou mînia pe care o avea în gîtlej ca pe o ragilă. SADOVEANU, Z. C. 342. În Moldova... pun o pernă pe o raghilă ș-acolo o poftește pe soacra mare, și cînd dă să se așeze, îi smucește perna, rămînînd pe raghilă. SEVASTOS, N. 315. Veniți încoace și aduceți cu voi și blăstămurile părintești: ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Fig. Amîndoi prietinii... s-au îmbrățișat fără să-și puie buzele pe ragilele obrazurilor. SADOVEANU, N. P. 55. De subt buzele-i groase... înaintau spre afară două raghile rari de dinți ruginiți. HOGAȘ, M. N. 82. Înălțîndu-și creștetu-n cer, scărmănînd norii în raghila de stînci, înfipte pe fruntea-i pleșuvă, mîndrul uriaș farmecă rîul cu puterea măreției lui. VLAHUȚĂ, O. A. II 173. 2. Zgardă cu țepi de fier, care se pune la gîtul cîinilor ciobănești ca să-i apere de mușcătura lupului. Omul ieșise din păpuriș c-o bîtă mare în dreapta, trăgînd cu stînga după sine în lanțug o cățea mare ciobănească, împodobită cu ragilă la grumaz. SADOVEANU, N. P. 36. [Cîinii] cu ragilă la gît, care voiseră să mă atace în ajun, acuma mă primiră cu prietinie, fîlfîind din cozi. id. O. A. II 212. ♦ Curea sau scîndurică cu cîteva cuie, care se fixează la botul vițeilor, ca să nu poată suge. Mînzatului leagă-i ragila cea cu cuie pe bot, ca să împungă pe mă-sa. SADOVEANU, B. 93. – Pl. și: ragili (SADOVEANU, N. P. 60). – Variantă: rághilă s. f.
RĂGILÁ, rágil și răgilez, vb. I. Tranz. A trage pe ragilă fuiorul de in sau de cînepă. V. dărăci. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periet și, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa. CREANGĂ, O. A. 298. – Variante: răghilá (PĂSCULESCU, L. P. 147), răgelá vb. I.
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă
rágilă s. f., g.-d. art. rágilei; pl. rágile
răgilá vb., ind. prez. 1 sg. rágil, 3 sg. și pl. rágilă
RÁGILĂ s. (TEHN.) (reg.) raștilă. (Cu ~ se piaptănă fuiorul de in.)
RĂGILÁ vb. (reg.) a răheri. (A ~ fuiorul de in.)
rágilă (rágile), s. f.1. Darac, pieptene pentru dărăcit cînepa. – 2. Zgardă cu țepi de fier care se pune la gîtul cîinilor. – Var. raghilă, ravilă, cu der. Germ. dialectal raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl., cf. ceh. rafala, pol. rafla (Cihac, II, 310; Tiktin). – Der. răgila, vb. (a dărăci cînepa sau inul); rahilă, s. f. (Munt., răzătoare).
RÁGILĂ ~e f. 1) Unealtă constând dintr-o scândură mică, prevăzută cu dinți metalici lungi, prin care se trag materiale fibroase melițate (cânepa, inul etc.) pentru a fi curățate de puzderii sau de câlți. 2) Pieptene cu dinți metalici, folosit la pieptănatul animalelor. /cf. germ. Raffel
A RĂGILÁ rágil tranz. reg. 1) (fuioare) A trage prin ragilă (pentru a curăța de puzderii). 2) (persoane) A bate tare; a pieptăna; a scărmăna; a scărpina; a țesăla; a chelfăni; a peni. /Din ragilă
ragilà v. a răzui cânepa și inul uscat.
ragilă f. pieptene de tras fuioare: ragila și peptenii de pieptenat câlți CR. [Și raghilă, ravilă: cf. ceh. RAFALA, darac].
rághilă, rágilă și (rar) rávilă f., pl. e (cp. cu germ. raffel, idem, de unde și ceh. rafala, orĭ cu germ. rechen, greblă, de unde și ung. ecselö, hecelă). Un fel de darac compus dintr’o singură scîndură cu dințĭ înfipțĭ unu lîngă altu în mijlocu eĭ. Butoĭ căptușit cu piroane în care poporu crede că Jidaniĭ pun copiiĭ de creștin și-ĭ rostogolesc ca să le ĭa sîngele. V. rahilă.
răghiléz și (rar) răviléz v. tr. (d. raghilă). Peptăn cu ragila (lîna, inu, cînepa). – Și răgilez.
RAGILĂ s. (TEHN.) (reg.) raștilă. (Cu ~ se piaptănă fuiorul de in.)
RĂGILA vb. (reg.) a răheri. (A ~ fuiorul de in.)
ragílă, s.f. – v. razilă („perie pentru lână”).

ragilă dex

Intrare: ragilă
raghilă
ragilă substantiv feminin
Intrare: răgila
răgila 1 ragil verb grupa I conjugarea I
răgila 2 răgilez verb grupa I conjugarea a II-a