Dicționare ale limbii române

2 intrări

21 definiții pentru radiu

RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.
RÁDIUM s. n. v. radiu.
RẮDIU s. n. v. rediu.
RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.
RÁDIUM s. n. v. radiu.
RẮDIU s. n. v. rediu.
RÁDIU s. n. Metal radioactiv, asemănător din punct de vedere chimic cu bariul. Radiul a avut deja aplicațiuni medicale din cauza proprietăților lui de a distruge țesuturile. MARINESCU, P. A. 34. – Variantă: rádium (MARINESCU, P. A. 34) s. n.
RÁDIUM s. n. v. radiu.
RẮDIU s. n. v. rediu.
RÉDIU, rediuri, s. n. (Regional) Pădure mică și tînără; pădurice, rediș. Vînturi puternice usucă plantațiile; rediurile abia vegetează. SADOVEANU, E. 94. În rediuri și grădini, Pintre razele de stele zboară roiuri de lumini. ALECSANDRI, P. II 152. Unde sînt rediurile umbroase? NEGRUZZI, S. I 95. Și cu roibul se lăsa Deasupra Copoului, Colea-n rediul Breazului. ALECSANDRI, P. P. 88. – Variantă: rắdiu (ALECSANDRI, T. 1441, NEGRUZZI, S. I 194, ȘEZ. IV 225) s. n.
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. Ra
rádiu [-diu pron. -diu]/rádium (sil. -di-um) s. n., art. rádiul /rádiumul; simb. Ra
RÁDIU s.n. Element radioactiv asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și medicină. [Pron. -diu, var. radium s.n. / < fr. radium].
RÁDIUM s.n. v. radiu.
RÁDIU/RÁDIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pământoase, folosit în substanță emițătoare de radiații în medicină și în fizica nucleară. (< fr. radium)
RÁDIU n. Metal alb-argintiu, radioactiv, întrebuințat, mai ales, ca sursă pentru obținerea neutronilor (în medicină). [Var. radium] /<fr. radium, germ. Radium
radiu(m) n. metal descoperit în 1899 de Curie și caracterizat prin aceea că sărurile sale sunt luminoase, producând diferite acțiuni chimice.
rădiu n. Mold. pădurice: adio! rădiuri, codri umbroși! NEGR. [Vechiu-rom. reade (1537): origină necunoscută].
*rádiŭ n. (lat. științific radium, d. lat. radius, rază, din cauză că emite raze). Chim. Un metal descoperit de Curie, Bémont și soția luĭ Curie la 1899. – Radiu se află în oxidu natural de uraniŭ și se caracterizează pin sările și soluțiunile sărilor luĭ, care emit raze care influențează placa fotografică, fac aeru conductor de electricitate, produc diverse acțiunĭ chimice ș. a.
Ra, simbol chimic pentru radiu.
RÁDIU (< fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pământoase. Se găsește în minereuri de uraniu. A fost descoperit în 1898 de Pierre și Maria Skłodowska-Curie și colaboratorul lor G. Bémont și izolat în 1910. Cel mai stabil izotop, Ra226, are perioada de înjumătățire de 1620 de ani; metal alb-argintiu strălucitor, foarte activ. Datorită proprietăților sale radioactive este folosit în medicină (terapia prin radiații, radiologie, medicină nucleară) și în tehincă (în amestec cu beriliu servește ca sursă de neutroni).

Radiu dex online | sinonim

Radiu definitie

Intrare: rădiu
rădiu
Intrare: radiu
radiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -dĭu
radium substantiv neutru (numai) singular
Ra 1 simbol simbol