radiotelefon definitie

8 definiții pentru radiotelefon

RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisie-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone.
RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisiune-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone.
radiotelefón (-di-o-) s. n., pl. radiotelefoáne
radiotelefón s. n. (sil. -di-o-), pl. radiotelefoáne
RADIOTELEFÓN s.n. Aparat portabil folosit pentru efectuarea de radiocomunicații pe distanțe relativ scurte. [Cf. fr. radiotéléphone].
RADIOTELEFÓN s. n. aparat portabil pentru efectuarea de radiocomunicații pe distanțe relativ scurte. (< fr. radiotéléphonique)
RADIOTELEFÓN ~oáne n. Aparat telefonic portativ, utilizat pentru radiocomunicații bilaterale la distanțe relativ mici. [Sil. -di-o-] /<fr. radiotéléphone
radiotelefón s. n. (comunic.) Telefon fără fir care asigură transmisia prin unde hertziene ◊ „Convorbiri radiotelefonice cu nava «Vostok»-3 [...] O convorbire prin radiotelefon cu cosmonautul maior N.Sc. 12 VIII 62 p. 4. ◊ „[...] prin radiotelefonul instalat în mașină a fost solicitată o altă autosanitară, care s-a îndreptat imediat spre comuna V., acordând primul ajutor pacientului.” R.l. 10 II 67 p. 3. ◊ „[...] toate navele străine aflate în rada principalului nostru port maritim comercial pot comunica în permanență, prin radiotelefon, atât cu armatorii din porturile Europei cât și cu familiile membrilor echipajelor respective.” R.l. 28 IV 81 p. 1; v. și 24 V 83 p. 6; v. și dictafon, maxitaxi, taxifurgonetă (din fr. radiotéléphone, rus. radiotelefon; cf. engl. radiotelephony; DMN 1965; OSRI; D.Tr.; DEX, DN3)

radiotelefon dex

Intrare: radiotelefon
radiotelefon substantiv neutru
  • silabisire: -di-o-