radiolocație definitie

12 definiții pentru radiolocație

RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia.
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia.
RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Determinarea poziției unui obiect (în mișcare) cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise și recepționate după ce au fost reflectate de acel obiect.
radiolocáție (-di-o-, -ți-e) s. f., art. radiolocáția (-ți-a), g.-d. art. radiolocáției; pl. radiolocáții, art. radiolocáțiile (-ți-i-)
radiolocáție s. f. (sil. -di-o-) locație
RADIOLOCÁȚIE s.f. Detectarea și determinarea poziției unui post de radioemisiune cu ajutorul a două sau a mai multor posturi de radiorecepție; radioreperaj. [Gen. -iei. / < engl., fr. radiolocation, rus. radiolokațiia].
RADIOLOCÁȚIE s. f. metodă care permite determinarea poziției unui obstacol prin reflectarea de către acesta a undelor electromagnetice; radioreperaj. (< rus. radiolokațiia, engl. radiolocation)
RADIOLOCÁȚIE ~i f. Detectare și localizare a unor obiecte în mișcare (avioane, rachete, nave etc.) cu ajutorul radarului. [Sil. -di-o-] /< engl. radiolocation, rus. radio-lokațija
INDICATOR DE RADIOLOCAȚIE, instalație din completul stației de radiolocație, care dă posibilitatea operatorului de radiolocație să aprecieze coordonatele spațiale ale obiectivelor de radiolocație. Există indicator de radiolocație: pentru determinarea distanței de la radiolocator la obiect; de observare radial-circular; pentru determinarea direcției spre obiect; de altitudine; pentru măsurarea înălțimii de zbor a țintelor aeriene.
RADIOLOCAȚIE a) ramură a radiotehnicii care se ocupă cu determinarea poziției diferitelor obiecte din spațiu utilizând emisia și reflactarea fasciculelor electromagnetice; b) specialitate militară specifică trupelor radiotehnice, având ca misiune cercetarea spațiului aerian, descoperirea inamicului, înștiințarea despre situația aeriană și asigurarea de radiolocație a acțiunilor de luptă ale aviației și ale trupelor de rachete antiaeriene.
STAȚIE DE RADIOLOCAȚIE aparatura de radiolocație, echipamentul și documentația de lucru destinată a îndeplini o anumită misiune în cadrul unui sistem radiotehnic. După parametrii stațiile de radiolocație sunt: centimetrice (generează, emit și recepționează unde electromagnetice în gama lungimilor de undă 1-10 cm și frecvența 30.000-3000 Mhz), decimetrice (lungimi de undă 10-100 cm și frecvențe 3000-300 Mhz) și metrice (lungimi de undă 300-30 Mhz). După destinație stațiile de radiolocație sunt: de cercetare (destinate descoperirii țintelor), de dirijare (destinate teledirijării rachetelor către țintă, putând fi montate și la bordul aeronavelor) și de tragere (orientează tunurile antiaeriene către țintă).
RADIOLOCÁȚIE (< fr., engl., rus.) s. f. Ramură a științei și tehnicii care are ca obiectiv observarea diferitelor corpuri prin metode radiotehnice: detectarea, identificarea determinarea poziției în spațiu și a vitezelor etc. Primele stații de r. au apărut în deceniul 4 al sec. 20. Metodele și mijloacele de r. se folosesc în domeniul militar, navigația cosmică, aeriană și maritimă, în metrologie, astronomie ș.a.

radiolocație dex

Intrare: radiolocație
radiolocație substantiv feminin
  • silabisire: -di-o-