radioelectrónic adj. m., pl. radioelectrónici; f. sg. radioelectrónică, pl. radioelectrónice

RADIOELECTRÓNIC, -Ă adj. (despre aparatura electronică) utilizat în emiterea și recepția undelor radioelectrice. (< fr. radioélectronique)

RADIOELECTRÓNIC ~că (~ci, -ce) Care ține de radioelectronică; propriu radio-electronicii. [Sil. -di-o-] /<fr. radioelectronique

RADIOELECTRÓNICĂ f. Grup de domenii ale științei și tehnicii, legate de transmiterea informației prin intermediul oscilațiilor și undelor electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radioelectronique

RADIOELECTRÓNICĂ (< radio1- + electronică) s. f. Denumire generică dată unui șir de domenii ale științei și tehnicii legate de transmiterea și transformarea informației, folosind oscilațiile și undele electromagnetice de radiofrecvență; domeniile principale ale r. sunr radiotehnica și electronica; metodele și mijloacele r. se folosesc în majoritatea ramurilor științelor și tehnicilor moderne.